Terapie sexuala
De Adam S. Q. David
Regia: Adam S. Q. David
Distributie:
Gratiela Popa
Patricia Ionescu
Eduard Cirlan
Radu Stancescu
Terapie sexuala – Opinie LaTeatru.EU
Povestea ati mai auzit-o de atatea ori, probabil nici desfasurarea actiunii nu o sa vi se para foarte diferita, foarte speciala: un cuplu merge la un “sexolog” extrem de ciudat, de dubios. Ma rog, ea merge la acest doctor, care nu e nici psiholog, nici psihiatru (va las pe voi sa descoperiti ce este de fapt). El vine dupa ea, nefiind deloc convins ca ceea ce se intampla acolo ar fi util. Sunt numai prostii, sunt aberatii.
Insa, in felul sau, el isi iubeste sotia. Ea il iubeste pe el, dar nu este deloc fericita. Desi, fie vorba-ntre noi, niciunul dintre ei nu stie ce este aceea fericire.
El este sofer de tir, deci este ceea ce numim “om dintr-o bucata”. O persoana nu foarte educata, nu foarte “descuiata la minte”, insa o persoana sufletista. Ea pare a fi total opusul lui, cei doi exemplificand vorba “extremele se atrag”.
Nu va spun mai multe, nu va spun nimic nici despre doctor, nu va spun nimic nici despre personajul interpretat de Gratiela Popa (care, apropo, mi se pare o actrita mult subevaluata; eu as folosi-o in filme, are o VOCE pe care o tii minte, care ii ramane in cap spectatorului), va trebui sa descoperiti singuri totul.
Vreau totusi sa vorbesc un pic despre doi dintre actori, despre Eduard Cirlan si despre Patricia Ionescu. Voi incepe cavalereste cu ea.
Patricia are aici un rol extrem de greu, pentru ca personajul in sine este unul care este pe de-o parte nesatisfacut, nefericit, insa pe de alta parte nu stie ce vrea. Ea isi critica sotul pentru ca i-a impus sa comunice cu ea prin sunete de jungla, parca ar fi maimute, insa ea pe de alta parte pare a se comporta la fel chiar si cu doctorul (nu va DEZVALUI cum anume, descoperiti singuri si asta). Vine la doctor imbracata extrem de dubios: o fusta foarte scurta, ciorapi rosii (rosul e culoarea pasiunii), insa pe cap cu o palarie care-i acoperea (umbrea) mare parte din fata. Deci isi arata picioarele, dar nu voia sa i se vada figura. Duce foarte bine rolul, sincere felicitari pentru interpretare.
Eduard Cirlan este doctorul, lui chiar i se potriveste perfect, manusa, cam orice rol de dubios. Nu vreau sa-l jignesc in vreun fel, insa pare facut pentru roluri de comedie, ii este foarte usor sa para dubios. A parut alegerea perfecta pentru acest rol.
De altfel, dintre cei 4 actori de pe scena, 3 dintre ei chiar au parut alegerea perfecta, chiar nu puteai sa-ti pui problema “cum ar fi aratat acest spectacol cu alti actori”. Chiar au jucat de parca nimeni altcineva n-ar putea interpreta acele roluri.
Fara sa insemne ca a facut ceva gresit, singurul actor care parea ca ar putea fi inlocuit a fost Radu Stancescu. El a avut de interpretat o partitura cliseica, un sofer (aici de tir, insa tot spectacolul eu aveam impresia ca-n fata mea se afla un taximetrist; inclusiv faza cu PAUZA DE MASA m-a dus cu gandul la asta, caci un SOFER DE TIR are pauza de masa, dar sigur nu o are in orasul de resedinta), o interpretare foarte buna, foarte convingatoare, insa o interpretare pe care am simtit ca am mai vazut-o in multe alte ocazii. Nu pare un sofer special, un sofer “nemaivazut”, ci dimpotriva. O matusica precum Gratiela Popa este una memorabila, este “matusica perfecta”; un doctor dubios precum Eduard Cirlan este si el memorabil, pare ca nimeni altcineva nu ar fi putut scoate ce a scos el din acest rol; chiar si Patricia, cu amalgamul de sentimente si gesturi contradictorii, pare a fi ALEGEREA IDEALA pentru rol, pare ca rolul a fost scris pentru ea.
Pe langa toti acesti indispensabili, speciali, a aterizat un om banal, un sofer cum ai mai vazut o mie. Insa fix acest contrast ar trebui sa va atraga, sa va faca sa mergeti sa vedeti Terapie sexuala. Nu stiu cum sa explic mai bine, asa ca mergeti la Teatrul In Culise si veti intelege singuri ce am vrut sa spun.
Terapie sexuala este un spectacol bun, o comedie spumoasa, insa pentru unii ar putea functiona si ca terapie. Ar putea si, in unele cazuri, chiar ar trebui. Ah, da, era sa uit: finalul este surprinzator, deloc usor de anticipat, chiar daca eu, din cauza (ori datorita) experientei mari in salile de teatru, l-am intuit. Uneori e nasol sa stii prea multe, incep sa empatizez cu criticii care nu mai pot fi surprinsi ori dati pe spate de nimic.