The Brainstorm Partea I
DISTRIBUTIE:
Andrei Barbu
Eduard Chimac / Sven Raducanu
Vlad Linta
Lorena Luchian
David Mandache
Diana Manaila
Daria Pentelie
Yasmin Petroșanu
Vladimir Purdel
Jawad Shahbazimoghadam
Daniel Stanciucu
REGIE & LIGHT DESIGN: George Lepadatu
SCENOGRAFIA: Arh. Ana-Maria Manaila
COREGRAFIA: David Mandache
UNIVERS SONOR: Daniel Stanciucu
ASISTENT REGIE: Diana Manaila
GRAFICA: Eugen Munteanu
DURATA:
120 minute
The Brainstorm partea a II-a
Distributie:
Andrei Barbu
Eduard Chimac
Vlad Linta
Lorena Luchian
David Mandache
Enver Mamut
Diana Manaila
Daria Pentelie
Yasmin Petroșanu
Vladimir Purdel
Jawad Shahbazimoghadam
Daniel Stanciucu
REGIE & LIGHT DESIGN: George Lepadatu
COREGRAFIA: Flavia Giurgiu
SCENOGRAFIA: Arh. Ana-Maria Manaila
SOUND DESIGN: Daniel Stanciucu
UNIVERS SONOR: Enver Mamut
PREGATIRE MUZICALĂ: Lorena Luchian
ASISTENT REGIE: Diana Manaila
GRAFICA si ANIMAȚIE: Miruna Matel, Enver Mamut
Ambele spectacole sunt produse de Teatrul independent Luceafarul, fiind vazute la Sala Luceafarul din Centrul Istoric al Capitalei
The Brainstorm – Opinie LaTeatru.EU
De obicei nu fac asta, nu scriu un articol despre 2 spectacole, insa de aceasta data voi face o exceptie. Caci vorbim de fapt despre acelasi spectacol, aceeasi poveste. Ordinea in care le veti vedea, o veti vedea (povestea), este irelevanta. Atat timp cat partea a doua este prequel al primei parti, ele pot fi vazute oricum. Eu am vazut, ca asa s-a nimerit, intai partea a doua si abia apoi pe prima.
Din ce am inteles eu de la Lorena, din interviul pe care-l aveti mai sus, prima parte este punerea in scena a unui text strain (american parca, sper sa nu gresesc), in timp ce partea a doua a fost gandita cap-coada aici.
In prima parte din The Brainstorm primim o adevarata lectie de comunicare, psihologie si anatomie: cu ce este diferit creierul unui adolescent? cum ar trebui sa comunice parintii cu adolescentii? cum ar trebui sa comunice adolescentii cu parintii? ce pot invata adultii de la adolescenti? ce pot invata adolescentii de la adulti? cand, cum si unde apar problemele?
Partea frumoasa, cu adevarat spectaculoasa, este la final, atunci cand fiecare adolescent devine propriul sau parinte. Asistam la o sedinta cu parintii, unde fiecare actor il interpreteaza pe parintele adolescentului interpretat pana atunci. Acolo vedem exact problemele, caci acestea isi au deseori cauzele in problemele de acasa.
In Brainstorm partea a doua vedem copilaria parintilor din prima parte. Deci mergem un pic in timp, anii 80-90, acolo e exact generatia mea. Nu sunt parinte, dar la varsta pe care o am as fi putut fi. Problemele generatiei 80-90 (eu sunt nascut in 86, deci copilaria, cea pe care mi-o amintesc eu, este inceputa in anii 90) sunt cam aceleasi. Probleme in care m-am regasit. Cum evident m-am regasit in multe aspecte din primul spectacol, caci problemele actualei generatii nu sunt atat de mult diferite de cele ale generatiei mele.
Mi-au placut mult actorii, chiar daca nu sunt chiar copii, ei reusit sa ma faca sa-mi pot imagina ca ar fi copii. Au reusit sa fie credibili in rolurile unor adolescenti, au reusit sa ma faca sa ma simt din nou la liceu, au reusit, printre hohote de ras, sa ma puna din nou pe ganduri.
Da, raman la parerea ca nu ar trebui sa am vreodata copii, ca mai ales in cazul adolescentilor orice decizie pe care o ai se poate dovedi gresita chiar daca tu de fapt nu ai gresit cu nimic. Nu vreau sa insist asupra subiectului. Prefer sa vorbesc despre TEATRU.
Am vazut aseara prima parte din The Braistorm si primul lucru care m-a socat a fost sa vad Sala Luceafarul arhiplina. Nu stiu daca era sold-out, cateva locuri razlete lasate libere se mai vedeau, dar oricum am fost surprins placut.
In sala erau spectatori de toate varstele: de la copii destul de mici, care totusi nu au deranjat spectacolul, pana la … bunici. Ma rog, aveau varsta de bunici, nu stiu daca erau efectiv bunici.
Era o doamna in lateralul meu, cam de 60 de ani (nu stau foarte bine la estimarea varstei unei persoane, nu m-ar mira nici daca ar avea 50, nici daca ar avea 70), care a ras cu gura pana la urechi la glumele adolescentilor. Si-a retrait copilaria si adolescenta, a dovedit ca sufletul ei este inca tanar.
Este unul dintre motivele, evident nu singurul, pentru care ar trebui sa mergeti sa vedeti AMBELE parti din The Brainstorm. Este unul dintre motivele pentru care ar trebui sa mergeti la teatru.
Ca dorinta personala combinata cu sfat oferit gratuit, eu as pune un maraton The Brainstorm intr-o zi de weekend: prima parte si a doua parte, cu pauza intre ele de 30-40 de minute, poate 60. Ma rog, cat sa-si traga actorii sufletul si sa se schimbe decorul, daca e cazul. Mi s-ar parea de efect sa vezi ambele povesti in aceeasi zi, le-ai privi cu alti ochi. Asa, daca le vezi la distanta de 1 luna, cum le-am vazut eu, s-ar putea sa fi uitat cateva detalii importante. Esentiale.
Nu pot sa inchei fara sa va raspund la intrebarea inca “nepusa”: care dintre cele 2 spectacole e mai bun? Eu le recomand pe ambele, mi-au placut mult amandoua, insa primul pare parca o idee mai bun, o idee mai putin haotic (haosul acela adolescentin este delicios), o idee mai tintit. Nu ca-mi displace in vreun fel a doua parte, dar parca nu reuseste sa se ridice la acel nivel. Voi insa trebuie sa mergeti sa vedeti AMBELE parti din The Brainstorm pentru a-mi da dreptate ori dimpotriva, a ma contrazice. Daca sunteti parinti de adolescent/i, spectacolele devin un must-see. Iar daca nu stiti ce inseamna “must see”, eu cred ca trebuie sa aveti o discutie cu copilul/copiii, discutie care trebuie sa inceapa cu intrebarea “ce inseamna must-see”. Sau, ma rog, puteti cauta pe Google.