Ultima dorinta
de Radu Popescu
Regie: Radu Popescu
Scenografie: Nairam. Marian Vasii
Muzica: Alexandru Suciu
Multimedia: B4 (Bogdan Benea, Dragos Mazo, Vlad Gheorghe, Bogdan Nedelcu)
Afis: Cosmin Ardeleanu
Distributie:
Claudia Morosanu
Nicoleta Marica
Spectacolul Ultima dorinta a fost vazut la Teatrul Apropo, in avanpremiera
Ultima dorinta – Opinie LaTeatru.EU
Cu ocazia mortii lui Nicu Covaci, am tot discutat cu mai multi prieteni pe tema Ultimei dorinte. Pe scurt de tot, eu sunt ateu, dar sunt foarte tolerant cu optiunile si credintele fiecaruia. Drept urmare, dupa moartea unui om, eu imi propun sa respect doleantele acestuia. Daca omul era credincios, crestin sau nu, apai voi urma toate canoanele aferente. Eu nu am credinta asta, dar credinta mea este irelevanta.
Valabil si-n sens invers: daca omul a hotarat, cat inca era in deplinatatea facultatilor mintale, ca vrea sa fie incinerat, apai eu ma voi asigura ca asta se va intampla cu trupul sau.
Este valabil si pentru cei din familia mea. In ambele sensuri.
Spectacolul Ultima dorinta m-a pus insa pe ganduri din alt punct de vedere. In acest spectacol, problema care se pune este in ce masura tu ar trebui sa schimbi Ultima dorinta a unei persoane.
Ca sa intelegeti ce vreau sa spun, trebuie sa va povestesc un pic din spectacol. Avem o avocata, interpretat excelent de Claudia Morosanu, care este singura si foarte credincioasa. Ea primeste la un moment dat vizita unei tinere care la 30 de ani dorea sa-si intocmeasca testamentul. Printre doleantele sale se regasea si incinerarea. Foarte relevant pentru poveste: vizitatoarea era IT-ista, iar avocata se afla la inceput, era o avocata incepatoare intr-o firma mare de avocatura.
Avocata (Alexandra) nu a fost foarte impacata cu Ultima dorinta a IT-istei (Nicole), asa ca a tot incercat sa o convinga sa se razgandeasca. Fara sa intru in detalii, spun doar atat: Alexandra incearca sa salveze Universul si pe toti cei pe care ii poate salva, in timp ce Nicole nu mai crede de mult timp in ideea de salvare. Sunt 2 extreme care se intalnesc, se atrag si se resping intr-o succesiune deliranta.
Acum revin la discutia initiala. Daca cineva doreste sa fie incinerat, ce ar trebui facut? Este in sine o alegere gresita? Stim noi care este alegerea corecta? Trebuie noi sa intervenim?
Spectacolul m-a pus pe ganduri din 3 motive, toate la fel de importante, de relevante:
- Discutia despre Ultima dorinta a unei persoane este o discutie care ne priveste pe toti. La un moment dat am putea fi loviti de o astfel de situatie, caz in care nu stim ce ar trebui sa facem, cum ar trebui sa actionam.
- Al doilea motiv este cel legat de “salvare”: in ce masura noi ar trebui sa ne implicam in salvarea cuiva. In salvarea ALTCUIVA. In salvarea cuiva care nu vrea sa fie salvat, ca sa fiu mai exact. Cat de mult ar trebui sa ne implicam in vietile necunoscutilor?
- Poate cel mai important aspect: cat de responsabil esti de actiunile altora? Cat de importanta este INFLUENTA ta? O actiune sau o non-actiune de-a ta te fac responsabil pentru decizia unei alte persoane? Ca sa fac o continuare a punctelor anterioare: daca incerci sa SALVEZI o persoana care-ti este total straina si care nu vrea sa fie salvata, in ce masura esti tu vinovat/a daca nu reusesti s-o salvezi?
Acum cateva cuvinte despre cele 2 interpretari, despre cele 2 actrite.
Incep cu Nicoleta Marica, IT-ista atee, aproape anti-crestina. Ea a avut o interpretare foarte buna, foarte solida, foarte convingatoare, chiar daca imaginea multora despre IT-iste este una usor diferenta in ceea ce priveste infatisarea: ma asteptam la o tocilara (macar niste ochelari de ar fi purtat), ma asteptam la una un pic baietoasa (IT-ul fiind un domeniu populat cu precadere de masculi), pur si simplu am fost surprins de aspectul ei. Nu inseamna ca era gresit, ci pur si simplu nu corespundea asteptarilor mele.
Claudia Morosanu, avocata conservatoare, este insa stereotipica, fix asa mi-as imagina eu o avocata crestina in Romania, in Franta ori in SUA. Si ca aspect, si ca discurs, si ca actiuni. Ma rog, in privinta ultimelor pana un punct.
Iar replica ei de la un moment dat, “stii, eu n-am mai fost la duhovnic de luni bune”, mi-a amintit de o amica la fel de credincioasa, habotnica de-a dreptul, care se dadea credincioasa in fata prietenilor pentru ca asa considera ea ca ar trebui sa fie. Sunt multi credinciosi care trec prin perioade de distantare fata de biserica, perioade pe care ei vor sa le ascunda, cu care le este rusine. Fix asa actiona si Alexandra din acest spectacol.
Daca vreti sa o cunoasteti mai bine pe actrita, pe Claudia Morosanu, va invit sa urmariti episodul 3 din sezonul 2 al Podcastului Cult la Cap, cand am avut-o ca invitata.
Va invit sa mergeti sa vedeti Ultima dorinta si sa va puneti fix 3 intrebari:
- Ce ati face daca v-ati afla in situatia Alexandrei, atat in situatia initiala, cat si in situatia finala?
- Ce ati face daca ati avea o prietena in situatia Alexandrei?
- Ce ati face daca ati avea o prietena in situatia Nicoletei?
E drept, in ultimul caz intrebarea e un pic fortata, caci Nicole pare a nu (mai) avea prieteni. In acest caz, intrebarea se transforma in “Ce ati face daca v-ati afla in situatia de a fi fost candva prieten/amic cu Nicole?“, o intrebare FUNDAMENTAL diferita.
Ultima dorinta este un spectacol excelent, bazat pe un text foarte bun, care te pune pe ganduri, care nu-ti da totul de-a gata. Este un text scris acum mai bine de 10 ani, valabil si-n prezent. Nu stiu cat a fost adaptat pentru montarea actuala, dar luand ca reper aceasta montare, eu o vad la fel de valabila si peste 20 de ani.