Ultimul Craciun la Paris
Regie: Alexandru Lustig
Distributie: Magda Catone, Mihai Calin, Valentin Teodosiu, Lucian Iancu, Antoaneta Zaharia, George Ivascu/Marius Damian
Locatie: Teatrul de pe Lipscani
Ultimul Craciun la Paris – Opinie LaTeatru.EU
Despre sinucigasi am o parere proasta. Dupa mine, daca asta este vointa lor, nu au decat. E alegerea lor, atat timp cat nu ma afecteaza pe mine, pot face ce doresc.
Despre cei care iau bani pentru a preveni suicidul am o parere ceva mai buna: nu sunt oameni sufletisti, sunt doar tepari. Ma rog, unii pot fi bine-intentionati, cel putin la inceput. Insa, cumva, ideea de a te lupta cu acest fenomen printr-o linie fierbinte a sinucigasilor mi se pare hilara.
Si fix de asta am dat in spectacolul Ultimul Craciun la Paris: de doi oameni ciudati care erau de garda la un astfel de hotline fix in noaptea de Craciun. Pe langa cei 2 ciudati, in scena apar si ciudatii care telefoneaza la acea linie fierbinte. Si, bineinteles, un Mos Craciun, ca doar suntem de Craciun. Ar trebui sa mai pomenesc si de un pistol? Va dati seama ca atunci cand apare un pistol, e clar ca cineva, cumva, il va folosi pana la final. Sau chiar la final, pentru un dramatism sporit.
Spectacolul este, daca-mi permiteti exprimarea, spectaculos si prin afis: actori cunoscuti, regizor cunoscut si promisiunea ca vom avea o atmosfera pariziana. Nu avem parte de romantismul pe care-l preconizam, dar avem parte de comedie in stilul filmelor frantuzesti.
Cu mentiunea ca l-am vazut cu interpretarea lui Marius Damian si nu a lui George Ivascu, pot spune ca actorul care iese cel mai mult in evidenta este Valentin Teodosiu. Imaginati-l pe Valentin Teodosiu in rol de travestit. Dar nu un travestit in adevaratul sens al cuvantului, ci un travestit disperat. Doar vorbim despre un hotline al disperatilor, nu?
Altfel, trecand peste amuzamentul de moment al situatiilor, spectacolul este, in fapt, o comedie neagra (pe care unii o catalogheaza drama, din cauza fricii de a pune cuvantul Comedie pe un spectacol unde se trage cu pistolul si se moare). Pe langa finalul pe care multi il vor repudia (dupa mine, un final perfect potrivit situatiei), raman cateva intrebari fara raspuns. Eu ma voi margini sa pun una dintre ele: cat de mult poti rade de oameni disperati? As da eu raspunsul, cu riscul de a primi pietre: daca ai cunoscut persoane in situatia respectiva (ori chiar ai fost), razi putin spre deloc; daca esti cumva distant, razi in hohote. Va las pe voi sa ghiciti cat de mult am savurat spectacolul 🙂
Altfel, pe langa multele paradoxuri prezente-n spectacol, mai adaug unul: Ultimul Craciun la Paris se joaca pe tot parcursul anului la Teatrul Elisabeta. Eu l-am vazut iarna, dar banuiesc ca-i foarte misto sa-l vezi in mijlocul verii, imbracat lejer, cand afara sunt peste 30 de grade. Vederea lui Mos Craciun te racoreste instant 🙂
Ultimul Craciun la Paris se joaca, asa cum am zis mai sus, pe Lipscani. Un fel de Ultimul Craciun in Centrul Vechi al Micului Paris 🙂 Merita sa-l vedeti, chiar daca, nu-i un spectacol perfect. Sau poate tocmai din acest motiv. Salutari TEATRALE tuturor!