Ultimul Don Juan
Regia: Teodora Petre
Scenografia: Miruna Balasa
Distributie:
Ionel Mihailescu
Aida Economu
Alexandru Chindris
Vazut pe data de 2 iunie 2022, la ARCUB Lipscani
Ultimul Don Juan – Opinie LaTeatru.EU
Un cuplu merge intr-un orasel indepartat pentru a se casatori. Sau poate sa se desparta. Cei doi nu stiu nici cine sunt, nici ce fac, nici unde sunt. Nici de ce sunt acolo. Nici spectatorul nu stie mai multe. Asteapta si el, asa cum asteapta si protagonistii.
Oficial, sunt in cautare de martori pentru casatoria lor. Ori macar unul. Asa cere legea. Neoficial, se cauta. Cauta ceva inauntrul lor.
Acolo nimeresc la o cafenea aparent parasita, unde dau de un batran extrem de dubios. Cine este acel batran si ce este cu acea cafenea nu va spun. Va spun doar ca ei si-l doresc pe batran drept martor. Voiau ca el sa consfinteasca mariajul lor. Dar oare el isi doreste asta? Ce ar trebui sa faca pentru a-l convinge? Sa-l plateasca? Oare de bani are el nevoie?
Mi-au placut cei 3 actori, mi-a placut decorul, locul parasit, unde ajungi doar din greseala, unde esti doar tu cu tine. Mi-a placut mixul generational, mi-au placut interpretarile lor, mi-au placut dialogurile lor deopotriva simpliste si profunde. Mi-a placut atmosfera generala a spectacolului, mi-a placut, poate ca niciodata, fiecare personaj in parte. Nu exista victime sau vinovati, nu exista personaje bune si personaje rele, exista doar oameni, potriviti sau nepotriviti, in contexte potrivite ori nepotrivite. Mi-a placut si ipostaza spectatorului: pe de-o parte parea ca a nimerit gresit, ca nu-si dadea seama ce cauta, de ce se uita la acei oameni; pe de alta parte, parea a fi nimerit perfect, la fix, exact cand trebuie.
Dumnezeu sau providenta, adica scenaristul, ca sa fiu mai exact, i-a adus pe toti, personaje si spectatori, in acelasi loc. Parea ca totul fix asa trebuia sa se intample. Parea ca totul este dinainte planificat.
Pentru mine, contextul a fost cu atat mai interesant: am vazut spectacolul pe data de 2 iunie, mergand la el dupa cateva ore petrecute la Bookfest 2022. Am ajuns la fix (la 19:00 am intrat in sala), m-am grabit, eram pur si simplu stors, insa imediat cum a inceput spectacolul am avut senzatia ca am ajuns unde trebuie si cand trebuie. Am avut impresia ca totul a fost calculat dinainte (inclusiv sa ajung la 19:00, niciun minut mai tarziu), ca faceam parte dintr-un plan mai amplu. Nu m-am opus planului, m-am bucurat ca faceam parte din el, m-am simtit cumva mandru, insea in acelasi timp parea ca nici nu prea aveam puterea sa ma opun.
La final, m-am dus agale de la teatru la statia de troleu, avand capul plin de toate aceste lucruri. Nici nu mai stiu daca si cat am asteptat troleul, eram oricum in transa. Simteam ca nimic nu ma poate schimba, ca nimic nu ma poate mira, soca. Pe bune ca mi-as dori ca toate spectacolele sa ma faca sa nu mai tin minte drumul de intoarcere, sa ma transforme atat de mult incat sa le am in minte ore bune dupa terminarea lor.
Dupa 2-3 zile, revazand cu ochii mintii spectacolului si uitandu-ma pe afis am inceput sa ma intreb daca nu cumva acela a fost cu adevarat ULTIMUL Don Juan. Chiar ma intrebam ce as simti, oare, daca as merge sa revad spectacolul. Oare as trai cu totul si cu totul ALTE chestii?
Mergeti sa vedeti Ultimul Don Juan cu gandul ca veti trai ceva unic. Eu am trait ceva unic fara sa ma avertizeze cineva in prealabil. Vedeti voi cum il veti simti, cum il veti trai.
ps: Eu am vazut Ultimul Don Juan la Sala Arcub Gabroveni, adica in Centru Vechi, Centrul Istoric al capitalei. Oare o fi influentat si locatia starile mele intense? Oare centrul istoric este cu adevarat locul potrivit pentru acest spectacol?