Un stejar de Tim Crouch
traducerea: Ionut Sociu
Distributie: Mircea Postelnicu şi un actor invitat (Richard Balint cand am vazut eu)
Regia: Bobi Pricop
scenografia: Adrian Damian
muzica: Eduard Gabia
Light design: Cristian Simon
Produs de Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, vazut la Oradea, in cadrul FITO 2017
Un stejar – Opinie LaTeatru.EU
Toata lumea invidiaza pe bucuresteni cand este vorba de teatru. Noi, bucurestenii, aveti cea mai variata gama de teatru. Voi aveti cei mai multi actori. Voi sunteti rasfatatii tarii. Capitala este un El Dorado pentru regizori, actori si in general oamenii de teatru.
Acum, legat de mine, ca spectator, mi-a fost invocata o alta fateta a lucrurilor. Nu acum, ci anul trecut, la Arad. Mi s-a spus atunci cand in provincie, Arad, Timisoara, Cluj, Oradea, criticul are posibilitatea sa vada de mai multe ori un spectacol. Sa vada cum creste. Sa-l vada prima oara pentru poveste, pentru text, apoi pentru jocul actoricesc, scenografie, regie.
Asta am aflat de la un critic, care critic ma intreba aproape revoltat: Cum adica, voi scrieti dupa o singura reprezentatie despre spectacol? Daca actorul X a fost intr-o forma proasta, il criticati ca nu e potrivit in rol?
Noi, bucurestenii, avem o gama prea variata de spectacole, drept urmare le vedem o singura data. Ca sa apucam sa le vedem pe toate trebuie sa facem aceasta concesie.
Pe de alta parte, insa, mai este un lucru interesant, unul pe care pana acum nu mi l-am imaginat: actorii de provincie sunt vedete in orasul lor. Marius Manole este cunoscut in Bucuresti, dar nu este IDOLATRIZAT. Insa actorii de provincie, in orasul lor natal, da.
M-am convins de acest lucru vazandu-l pe Richard Balint. Vazandu-l si auzind ce se vorbeste despre el. La spectacolul Un Stejar a stat langa mine o pustoaica, pe langa ea, pe scari, mai erau alti cativa pusti. Cu totii voiau sa-l vada pe Richie. Era chiar un idol pentru ei. Nu conta spectacolul, nu conta ce intelegeau din el, conta ca-l vad pe Richie. Ii savurau fiecare replica, fiecare cuvant, fiecare gest.
La un moment dat am hotarat sa ma uit timp de un minut la pustoaica de langa mine. Sa-i studiez reactiile. Pe actor il vedeam doar cu coada ochiului. Ea a avut privirea fixa spre el, vazandu-se zambetul larg pe fata ei in momentul in care actorul a spus ceva. Nu, nu era ras, caci nu zisese nimic amuzant.
Fix pe asta se bazeaza si regizorul Bobi Pricop in spectacol. In spectacolul Un Stejar avem un actor fix, Mircea Postelnicu, si un actor invitat. Un localnic. De la Oradea a fost ales, bineinteles, Richard Balint. Nu stiam pana acum, insa se pare ca-i actorul vedeta de aici.
Ni se spune ca el nu s-a intalnit cu textul, ca nu a vazut spectacolul, asa ca primeste indicatiile live, pe scena. Fie prin casca, are o pereche de casti in urechi, fie in vazul tuturor, colegul sau de scena spunandu-i ACUM ZICI DA, ACUM ZICI TU, ACUM FA ASTA…
Altfel, spectacolul este dificil de urmarit, te simti ca la repetii, parca ar fi regizorul pe-acolo care tot intrerupe spectacolul pentru indicatii. Pot spune ca nu gust acest gen de spectacol, efectiv ma scoate din ritm sa tot aud indicatiile si, cel mai important, mi se spune constant ca-s la teatru, ca ce vad in fata mea e o fictiune. Imi e greu, in conditiile astea, sa ma transpun efectiv in actiunea spectacolului.
Este de laudat regizorul Bobi Pricop, face experimente, incearca, promoveaza atat Teatrul Tineretulu din Piatra Neamt, cat si teatrul-gazda, unde joaca spectacolul, dar pentru mine pare un antrenament. Nu vad un eveniment sportiv, ci un antrenament. Poate fi interesant, poate fi o experienta altfel, dar parc-as prefer evenimentul sportiv propriu zis. Meciul efectiv. Spectacolul in sine, nu repetitiile lui.
Pentru localnici, e un prilej sa-si aplaude omul lor, acum a fost Richard Balint din Oradea, data viitoare va fi altcineva. De fiecare data este altcineva. Deci fiecare reprezentatie va fi cu adevarat unica.
Doar ca unul ca mine nu se va mai duce la o noua reprezentatie, pur si simplu nu m-a atras tematica. Este, insa, un spectacol pentru cei din lumea teatrului, un regizor poate gasi extrem de interesant experimentul. Va dori sa vada mai multe reprezentatii, sa vada cum se comporta mai multi actori in acea ipostaza.
La Bucuresti nu stiu sa se fi jucat, dar incerc sa-mi imaginez cum s-ar juca cu 3 actori, pe care-i evoc la intamplare, fara sa fie neaparat preferatii mei: Marius Manole (ca tot l-am pomenit la inceput), Ion Caramitru (sa spun si un nume din “vechea generatie”) si Andi Vasluianu. Cu scuzele de rigoare, am nominalizat doar actori, ca actrite, caci nu trebuie sa fac discriminari, invoc 3 nume: Maia Morgenstern, Oana Pellea si Ana Ularu. Nu zic ca s-ar descurca mai bine sau mai rau, Richard Balint a fost foarte bun, foarte expresiv pe scena, spun doar ca incerc sa-mi imaginez cum s-ar descurca acestia.
Iar daca ar fi sa fiu Gica-Contra, conspirationist, as intreba: cum putem fi siguri ca actorul invitat chiar nu stie textul dinainte? Trebuie doar sa-i credem pe cuvant. Este, deci, o conventie. Teatrul este plin de astfel de conventii.
Si pentru ca tot vorbim de regizorul Bobi Pricop, imi amintesc celalalt spectacol regizat de el, UFO, vazut in capitala. Acolo mai multi oameni care cica s-au intalnit cu extraterestri ne vorbesc despre experienta lor. Insa fix cum ni se spune la final, oare ei chiar s-au intalnit cu fiinte de pe alte planete? Oare este adevarat tot ce am vazut? Farmecul teatrului 🙂
Voi, insa, mergeti sa vedeti Un Stejar. Este o experienta unica, daca sunteti in domeniu vi se va parea interesanta. O experienta unica, insa, trebuie sa ramana exact cum ii spune si numele: UNICA! Salutari TEATRALE tuturor!