Universitatea de rasete
de: Kōki Mitani
Cu: Razvan Vasilescu
Alexandru Voicu
Regie: Teodora Petre
Muzica originala: Cezar Antal
Costume: Radu Madea
Lighting design: Ioana Pascha
Durata spectacolului: 90 min
Spectacolul face parte din Stagiunea Artelor Performative de la ARCUB
Stagiune Plăcuta de Radio Guerrilla
Spectacol vazut pe data de 25 mai 2022, in Sala Arcub Gabroveni
Universitatea de rasete – Opinie LaTeatru.EU
Un tanar dramaturg (Alexandru Voicu) din Japonia anului 1940 merge la cenzor pentru a-i fi avizata piesa de teatru. Cenzorul este unul nou si deloc amabil, insa teatrul dramaturgului, Universitatea de Rasete, avea mare nevoie de acea aprobare. Fara ea ii era pusa in pericol existenta. Asa ca dramaturgul simte presiunea din partea tuturor: a autoritatilor, a cenzorului, dar si a actorilor din subordine. Ce va face el si cum va lupta ramane sa descoperiti singuri.
Acum, cu riscul de a da din casa ceva mai mult, trebuie sa va vorbesc despre 5 lucruri importante legate de acest spectacol.
Primul lucru, pe care initial voiam sa-l pun ca defect, dar pe care il voi pune la puncte forte: spectacolul nu avea nimic japonez in el. In afara de numele personajelor si de cateva referinte istorice, povestea nu este japoneza. Este o poveste conceputa in Japonia, care s-a petrecut, in diverse forme, peste tot. Initial, la cald, eram nemultumit de cat de putin japoneza a fost povestea. Ulterior, dupa cate ore de gandire, mi-am dat seama ca fix aceasta este ideea: ceea ce au patit ei atunci au patit multi altii, atat in acea perioada (in Al Doilea Razboi Mondial), cat si in alte perioade.
Problemele, de fapt, erau in numar de 2:
- De ce am avea nevoie de comedie in vremuri de razboi?
- De ce am monta un spectacol “strain”, “occidental”, atat timp acei occidentali ne sunt dusmani?
Vi se pare mult diferita discutia din zilele noastre despre diversele montari rusesti? Vi se pare ca in Rusia zilelor noastre problema s-ar pune cu mult diferit?
Al doilea lucru interesant este modul in care ajunge o piesa clasica, straina, sa fie adaptata realitatilor locale. Tin minte ca vazusem o adaptare interesanta la un festival in Timisoara, una cu 2 familii celebre de … croitori. Si cica tot la Timisoara s-a jucat mai demult o adaptare in care Romeo si Julieta faceau parte din familii de sarbi si de bosniaci (sau croati). Legat de aceste adaptari, eu am scris un articol jumatate serios, jumatate in gluma, despre cateva posibile adaptari. Aici, in spectacolul Universitatea de rasete, vedem cum ajunge sa fie scrisa O PARODIE dupa Romeo si Julieta in vremurile tulburi ale razboiului.
Al treilea lucru care merita subliniat este modul in care fiecare accepta realitatea si lupta cu sistemul. Vedeti exact modalitatea aleasa de dramaturgul din poveste. Este un lucru care pe mine m-a pus pe ganduri.
Al patrulea subiect important dezbatut este cel al … umorului. Fara sa va spun cum sta treaba in povestea aceasta, eu va voi vorbi un pic despre asa numitii “oameni fara umor”. Cu siguranta ati intalnit si voi astfel de oameni. Din pacate, se regasesc din belsug printre criticii de film, de teatru si de carte. Cu precadere in a doua categorie, caci dupa unii teatrul trebuie sa fie ceva musai serios si profund, teatrul acela de bulevard, spumos, nefiind teatru de calitate. Problema este cand acesti critici sunt in functii de conducere si trebuie sa decida. Faptul ca un critic are o rubricuta intr-un ziar, intr-o revista ori are un blog personal nu e ceva deloc grav. Este ceva benign, ca sa spun asa. Atunci, insa, cand un astfel de om decide, lucrurile sunt mai grave decat par. Si mai grav este insa atunci cand astfel de oameni sunt profesori, atunci cand ei ii indruma pe altii.
Cu siguranta aveti printre prieteni astfel de persoane. Sau printre fostii prieteni. Mie mi se par niste oameni foarte nocivi de la un punct incolo. Adica acei oameni care nu doar ca nu rad la nicio gluma, dar care va taie si voua cheful de a face glume. Oameni care se lauda cu seriozitatea lor, seriozitate care este in toate privintele, inclusiv vestimentara. Doamne-fereste sa te imbraci colorat, ca mine. O mare nenorocire din punctul lor de vedere.
Nu in ultimul rand, trebuie sa spun cateva cuvinte despre actori. Despre Razvan Vasilescu am tot spus ca este printre cei mai subevaluati actori din Romania. Raman la parerea asta. Mi-a placut si tanarul Alexandru Voicu, excelent in rolul dramaturgului. Mi-a placut, insa, si alegerea lor: un tanar idealist, care alege sa mearga pe un drum al sau pe care nu-l intelege nimeni, se infrunta cu un batran obtuz, lipsit de umor, trimis acolo cu un scop precis, de catre niste persoane care ii apreciaza aceste defecte. Fiecare este convingator in rolul propriu, fiecare reuseste sa-si arate talentul pe care-l detine.
Per total, Universitatea de rasete este un spectacol mai putin comic decat mi-as fi imaginat prima data, insa acesta nu-i deloc un lucru rau. Dimpotriva. Merita sa mergeti sa-l vedeti, oriunde s-ar juca el. Eu l-am vazut la Arcub, dar s-a jucat si prin alte parti.