Uratul de Marius von Mayenburg
Titlu original: Der Häßliche
Traducerea: Victor Scoradet
Regia si conceptia scenografica: Madalin Hincu
Realizare costume: Cristina Diaconu
Distributie:
Lette: Dan Pughineanu
Fanny: Oana Predescu
Scheffler: Matei Arvunescu
Karlmann: Alex Popa
Lighting design: Costi Baciu
Sound design: Andrei Dobos
Video design: Cristian Niculescu
Vazut in Sala Ion Lucian a Teatrului Excelsior
Uratul – Opinie LaTeatru.EU
Acum nu mult timp, vreo 3 luni, am vazut la TIFF 2021 filmul polonez Mutra (Mug). In acel film, un om ajunge desfigurat in urma unui accident de munca, insa reuseste sa profite de uratenia sa, devenind vedeta nationala. Acolo lucrurile erau extrem de clare: o persoana placuta, cu un chip placut, agreabil, este desfigurat in urma unui eveniment tragic. I se face un transplant de fata, insa el nu mai arata ca inainte (ii fusese afectata inclusiv vorbirea). Interventia era, insa, absolut necesara. Nu era un moft, ci era o interventie de urgenta.
In spectacolul Uratul, lucrurile stau fundamental diferit: Lette este un angajat foarte bun al unei firme, insa este foarte urat. Are o figura dezagreabila, drept urmare atunci cand urmeaza un congres in care sa fie prezentat noul produs al firmei, un stecher extrem de inovativ, este trimis asistentul sau. Din pacate pentru Lette, el nu stia ca este urat, nu era constient de uratenia sa. Toti cei din jurul sau, inclusiv sotia sa, erau de parere ca el este urat. Nevasta lui, ca tot am adus vorba de ea, nici macar nu se mai uita la figura lui, se uita doar la ochii lui.
Si aici este primul aspect esential al spectacolului, cel care m-a pus pe ganduri: cat de urat poate fi un om care nu este constient de uratenia sa? Oare era efectiv urat, in intelesul unanim al cuvantului, sau era urat doar in mod subiectiv?
Al doilea aspect, la fel de grav, este legat de cei care nu-i spusesera ca este urat. Imaginati-va ca aveti un prieten foarte urat, extrem de urat. Cum ii spuneti ca este urat? Inlocuiti prieten cu sot, cu coleg de munca, cu subordonat la munca, si veti vedea marele impas in care va aflati. De pilda, in momentul in care angajezi un urat, ai impresia ca el stie ca este asa, ai impresia ca este constient de acest aspect al sau. Deci nu-i spui. Sau ii spui? Greu de spus. Eu chiar m-as afla intr-un mare impas daca as avea de-a face cu o asemenea persoana.
Al treilea aspect este legat de continuarea spectacolului: el decide sa isi faca o operatie estetica, una de remodelare a fetei. In urma acesteia, el devine foarte frumos, un simbol pentru femei. Si fix aici este problema: de ce oamenii apreciaza frumusetea artificiala? Eu plec de la premisa ca o frumusete artificiala este evidenta, se vede si se simte. De ce ar aprecia oamenii o astfel de frumusete? Si nu ma refer doar la femei si la aprecierea de natura sexuala, ci si la aprecierea unui alt barbat.
Caci da, atunci cand vorbim de vanzari, un barbat frumos vinde mult mai mult decat unul urat chiar si atunci cand cumparatorii sunt masculi. La fel si-n cazul femeilor. Si nu, nu ma refer la gay ori lesbiene.
Evident ca spectacolul este o satira la adresa societatii si a falsitatii ei. Nu, nu va spun continuarea, va trebui s-o descoperiti singuri. Insa este la fel de evident ca spectacolul se potriveste deopotriva societatii romanesti, societatii franceze, societatii americane si societatii germane, ca sa dau doar cateva exemple. Dupa cum vedeti mai sus, textul isi are originea in Germania, insa nu vad mari diferente in cazul tarii noastre.
Totodata, nu doresc sa ma refer la aspectele teatrale ale spectacolului Uratul: la scenografie, la interpretari, la regie. Si pe acelea le veti descoperi singuri.
Din spectacolul Uratul mi se pare important sa tineti minte problema pusa. Nu neaparat raspunsurile pe care le da spectacolul, acelea pot sa difere de la persoana la persoana, sunt relevante, ci fundamentale sunt intrebarile.
Mergeti sa vedeti Uratul, un spectacol mai frumos decat va sugereaza titlul. Si veti decide singuri cine este urat sufleteste din spectacol. Nu va dau niciun hint.
ps: In spectacolul Uratul se mai pune o problema, chiar daca mai mult tangential: moralitatea medicilor esteticieni. Am avut mai demult o discutie cu o amica despre diversele ramuri ale medicinei, ea fiind in acel moment studenta la medicina. Ea imi spunea ca-si doreste ca pacientul sa vina bolnav la ea in cabinet si sa plece sanatos, acestea fiind pentru un medic satisfactiile profesionale. In cazul medicilor esteticieni, deseori este vorba mai mult despre egoul lor decat despre pacient. Un medic estetician pare pentru multi mai narcisist decat ceilalti medici, mai ales in orase mai mici, acolo unde meritele sale se vad la tot pasul. Vedeti exact cum sta treaba aici. Mi-a placut cum este pusa problema, chiar daca mi se pare ca ar fi trebuit un pic accentuata problema.
One thought on “Uratul – Teatrul Excelsior”