Viata x 3 de Yasmina Reza
Regia: Irina Craita-Mandra
Traducere: Iulia Lumanare
Scenografia & light design: Cezarina Iulia Popescu
Muzica Originala: Alexandru Sociu
Voce: Luca Aioanei
Ilustratie afis: Bogdan Pop
Distibutie:
Henry – Silviu Debu
Sonia – Olimpia Melinte
Hubert – Liviu Pintileasa
Inez – Maria Obretin
Se joaca la Teatrul de Comedie din Bucuresti (Sala Noua)
Viata x 3 – Opinie LaTeatru.EU
Nu am inteles niciodata dihotomia asta teatru vs film. Nu inteleg oamenii care vad mult teatru, dar refuza aproape ostentativ filmul, la fel cum nu inteleg cinefilii care refuza sa mearga sa vada teatrul. Nu cred in superioritatea unuia fata de celalalt.
Imi plac deopotriva si apreciez extrem de mult actorii si actritele care reusesc sa fie la inaltime si-ntr-o parte, si in cealalta. Sunt cativa actori care-mi plac la nebunie-n teatru, dar care m-au dezamagit in filme. In sens invers, sa fie foarte buni in filme, dar sa ma dezamageasca pe scena, nu am intalnit, poate si pentru ca noi, in Romania, avem doar actori de teatru. Ei sunt educati sa joace teatru, facultatile sunt toate de actorie de teatru, filmul fiind cumva o ocupatie din timpul lor liber (care le aduce si nu prea bani).
E drept, exista actori care mi-au placut in diverse filme, dar pe care n-am avut ocazia sa-i vad pe scena. Una dintre ele este Olimpia Melinte, febletea mea (una dintre ele) din filmele romanesti, careia candva i-am si luat un interviu.
Cand am auzit ca exista un spectacol la Teatrul de Comedie in care voi avea ocazia s-o vad pe scena am zis ca nu pot rata asa ceva. Nu stiu sa mai fi jucat in ceva la Bucuresti (daca a facut-o imi cer scuze pentru necunoastere, dar informatiile de pe net par a converge la aceasta concluzie), deci posibil sa fi fost pentru multi o prima intalnire cu ea. In cazul meu e clar: urma s-o vad pentru prima oara pe scena de teatru.
Deja setandu-mi obiectivul, mi-am propus sa ma las surprins complet de spectacol. Nu m-am informat in privinta niciunui detaliu. Socul a fost mare, insa, cand mi-am dat seama ca mai vazusem o montare a acestui text. Am reusit sa aflu despre ce spectacol este vorba abia acasa si asta din cauza modificarii de titlu. Asadar, la Teatrul Godot s-a jucat spectacolul 3 versiuni ale vietii. Sper sa se mai joace si-n continuare, momentan teatrul in cauza este in plin proces de mutare.
Vazand destul de recent spectacolul in cauza, stiam exact desfasurarea, firul narativ. Drept urmare, am putut fi atent la detalii, la punerea efectiva in scena. Am putut, deci, admira decorul, un living extrem de minutios redat, despre care nu va spun nimic altceva, va trebui sa-l descoperiti singuri. Ca hint, trebuie sa precizez faptul ca in Sala Noua a Teatrului de Comedie intri cu doar cateva minute inainte de inceperea spectacolului. Nu ai, deci, timp sa admiri foarte mult decorul inainte de reprezentatie.
Totodata, m-am putut concentra asupra interpretarilor celor 4 actori. Toti actorii joaca bine, sunt actori pe care oricum ii mai vazusem si cu alte ocazii, insa cel care iese cu adevarat in evidenta, dintre toti, este Liviu Pintileasa. O evolutie solida, impunatoare, care acapara, parca, intreaga scena. Parea ca-i eclipseaza pe ceilalti colegi de scena.
Olimpia, pentru care venisem, a avut o interpretare foarte buna, de nivelul ei, dar parca a fost eclipsata de colegul ei mentionat mai sus. Oricum, pentru ca sunt pe taramul comparatiei, montarea Teatrului de Comedie este clar peste cea independenta de la Godot, atat datorita actorilor mult mai experimentati, mai titrati, cat si datorita scenografiei, a decorului.
Nefiind foarte distras de desfasurarea actiunii, pe care o stiam, ma gandeam in timpul spectacolului la ce au in comun cele 4 personaje. Pentru cine nu stie textul, in spectacol avem 2 cupluri, Henry si Sonia, el cercetator, ea avocat (jurist) la o firma mare, la ei venind cuplul format din Hubert (cercetator, membru intr-o comisie care urma sa decida promovarea lui Henry) si Inez (casnica). Vom vedea 3 versiuni ale acestei vizite, aceeasi scena petrecuta de 3 ori, in 3 moduri diferite. Desi in fata mea aveam 2 cupluri, aveam o vizita la o ora destul de tarzie (vizita pe care, de obicei, ti-o fac cei foarte apropiati), in fata mea aveam 4 persoane TOTAL diferite. Luate separat, diferentele erau flagrante: niciun subiect nu era cu adevarat comun pentru toata lumea. Nici in interiorul cuplurilor lucrurile nu stateau deloc roz, neintelegerile din interiorul cuplului iesind la iveala de fiecare data, in fiecare varianta. Totodata, luat ca tot unitar, cuplurile erau cum nu se poate mai diferite. Flagrant diferite as zice, daca-mi este permisa exprimarea.
M-am tot intrebat deseori de ce oameni atat de diferiti trebuie sa se viziteze, sa mimeze prietenia. Da, doi oameni care lucreaza in acelasi loc trebuie sa convietuiasca. Sa conLucreze. Oricat de diferiti ar fi, ei au interes comun, o activitate comuna, asupra careia trebuie sa se concentreze. Dar de ce aceasta colegialitate trebuie sa se extinda si asupra consoartei? De ce o problema strict profesionala, intre 2 colegi, ar trebui discutata musai acasa la unul dintre ei, in intimitatea acestuia, de fata cu nevestele? Nu e clar ca intalnirea dintre 4 persoane complet diferite nu poate conduce la nimic bun? In oricate modalitati am privi-o, indiferent de unghiul de abordare, rezultatul nu are cum sa fie unul bun, unul fericit.
Revenind la Olimpia, mi-as dori s-o mai vad pe scena. E clar ca in acest caz rolul i se si potrivea manusa, este, in fond, mamica, doar ca ea a fost cumva in plan secund (desi, oficial, este un spectacol 4 actori la fel de principali, egali ca pondere, ca importanta). Sper sa mai am aceasta ocazie.
Mergeti, deci, sa vedeti Viata x 3 ori alta montare a textului scris de Yasmina Reza. Sigur o sa va puna pe ganduri. Iar daca distributia este una de top, cum este cea de la Comedie, sansele ca spectacolul sa fie unul reusit sunt mult mai mari (textul fiind unul care pune accentul pe calitatea actorilor, ii scoate in evidenta).
Altfel, nu numai ca va recomand spectacolul Viata x 3, dar va recomand si sa vizitati si Sala Noua a Teatrului de Comedie. In curte am gasit monumentul de mai sus, pe care inca nu l-am inteles (pe deplin?), dar ca idee, este o sala tip studio, interesanta, unde se joaca spectacole diferite, usor experimentale. O sala usor ascunsa (desi situata tot central), pe care n-o cunosc foarte multi. De multe ori, judec salile dupa ce simt cand intru in ele. In acest caz, am reintrat in ea dupa o pauza de peste 1 an si am simtit un vibe placut. Primul sentiment a fost unul pozitiv, o sala cumva speciala. Nu pot explica, trebuie sa mergeti sa va convingeti.