#ViataLaBirou – un proiect Dacris
Regia: Letitia Rosculet
Scenariul: Andreea Georgescu, Letitia Rosculet
Distributie:
Investitoarea: Oana Pellea
Dana: Steliana Balceanu
Mihai: Lucian Pavel
George: George Pistereanu
Misu: Theodora Stanciu
Grafica: Alex Boncea, Manuela Marcovici
Coregrafie: Cobo Dance Company
Costume: Ruxandra Busneag
Imagine Video: Marius Ivascu
Muzica: Ovidiu Cosovanu
Vazut la Muzeul Taranului Roman, in cadrul Undercloud 2019
#ViataLaBirou – Opinie LaTeatru.EU
Recunosc, dintr-un anumit punct de vedere, nu sunt persoana cea mai potrivita sa vorbeasca despre (spectacolul) #ViataLaBirou. Nu am lucrat niciodata intr-o firma, mai mica sau mai mare, nu stiu mai nimic despre #ViataLaBirou. Nu stiu, deci, cat de autentice sunt personajele imaginate.
In sinea mea recunosc ca mi-as dori sa fie. Nu d-alta, dar le-am dispretuit fara discriminare, in egala masura, pe toate. Un dispret care-mi confirma banuielile de pana atunci. Poate din acest motiv rasul meu a fost din ura de multe ori. De prea multe ori.
Pe de alta parte, faptul ca nu am lucrat intr-un birou ar trebui sa ma faca mai obiectiv. Sa judec spectacolul de teatru strict prin prisma a ce arata. Ceea ce din pacate e cam imposibil. Din punctul meu de vedere, 100% obiectiv nu poate fi nimeni, iar acest spectacol NU isi propune altceva decat sa te implice. El a fost gandit pentru firme, s-a jucat la diverse firme, in diverse locatii.
Altfel, fara legatura cu biroul, unul dintre personaje mi-a adus aminte de un profesor din prima mea facultate. In acea facultate, aveam un profesor, pe care-l voi numi X, care la fiecare curs isi invoca maestrul, pe care-l voi denumi Y. “Asa cum zicea profesorul Y”, “Maestrul Y are o vorba”… Tin minte ca la un moment, la un curs, o colega isi propusese sa numere de cate ori va fi invocat Y. Nu mai stiu la ce numar (sigur era din 2 cifre) ajunsese, dar tin minte ca spre finalul cursului trecusera 10 minute si nu se mai auzea numele lui Y. Eram deja ingrijorati. Eh, se termina ora si profesorul de la catedra, X, incheie spunand ca mai are sa ne zica un singur citat. Ne zice citatul, apoi noi ne strangem sa plecam. La final de tot, el mai adauga: “Am uitat sa va zic: citatul ii apartine maestrului Y”. Noi, eu cu inca 5 colege, am inceput sa radem isteric. El nu pricepea ce este de ras.
Eh, in acest spectacol gasiti un personaj care il idolatrizeaza la fel de mult pe Steve Jobs. Nu credeam sa existe vreun om care sa se comporte asa. Credeam ca acel profesor e o exceptie si ca oricum mediul universitar este o alta mancare de peste. Nu stiu, deci, daca or fi multi corporatisti de genul, care sa idolatrizeze pe cineva, Steve Jobs ori altul, insa in spectacol veti da de unul. Cat de autentica era idolatrizarea asta si cat de sincer a fost, pe de-a-ntregul, acel personaj, ramane sa descoperiti singuri.
E un spectacol bine jucat, nu pot sa-i reprosez nimic din punct de vedere teatral, actoricesc ori regizoral. Inca ma intreb daca intr-adevar locul meu era in acea sala sau nu, drept urmare nu-mi ramane decat sa va recomand sa mergeti sa vedeti #ViataLaBirou daca lucrati ori ati lucrat in vreun birou. Va veti convinge singuri cat de credibile si sincere sunt personajele. Daca ele sunt personaje inventate, generate intr-un laborator teatral, ori sunt personaje autentice, de care te poti lovi oricand la birou. As tinde sa zic ca-s reale, dar nu prea am de unde sa stiu. Eu am o imagine cliseica, stereotipica, despre #ViataLaBirou, si nu este deloc una pozitiva. Dimpotriva. Tot ce pot sa sper este sa nu ajung vreodata sa traiesc #ViataLaBirou. Si spun asta dinainte sa fi vazut spectacolul omonim.