Viforul de Barbu Stefanescu Delavrancea – TNB

Viforul de Barbu Stefanescu Delavrancea
Regie: Alexandru Dabija
Scenografie: Alexandru Dabija
Video: Alexandru Dabija
Dramaturg: Masa Dinescu
Coregrafie: Florin Fieroiu
Regizor secund: Patricia Katona
Asistent regie: Teodora Petre
Asistent scenografie: Ioana Iliescu
Regia tehnica: Marcel Balanescu
Stefanita Voda: Marius Manole
Oana: Ana Ciontea /Afrodita Androne
Niculina: Afrodita Androne / Rodica Ionescu
Doamna Tana: Ilona Brezoianu / Alexandra Salceanu
Luca Arbore: Dorin Andone
Vornicul Carabat: Dragos Ionescu
Mogardici: Marius Rizea
Moghila: Alexandru Voicu
Isac: Emilian Marnea
Calota: Mihai Calota
Catalin: Eduard Adam
Nichita: George Pistereanu
Contele Irmsky (Irma): Ionua Toader
Unguru: Mihai Muntenita
Se joaca la Sala Atelier a TNB

Foto: Florin Ghioca

Viforul – Opinie LaTeatru.EU

 

 

M-am intrebat deseori in scoala, atat in generala, cat si-n liceu, ce s-ar fi intamplat daca n-ar fi fost oameni precum Mihai Viteazu, Alexandru Ioan Cuza ori Regele Ferdinand. Daca nu erau ei, alaturi de toti ceilalti care au visat reunificarea tarilor romane, a popoarelor care, in fond, aveau acelasi popor.

Cum ar fi aratat astazi viata noastra? Este un exercitiu SF, este o intrebare la care ar putea (ar trebui) sa raspunda mai des regizorii, dramaturgii ori scenaristii de film.

Personal, imi pun aceasta problema de fiecare data cand vad spectacole istorice. Spectacole care au fost gandite a se desfasura acum cateva sute de ani. Doar ca tendinta clara a regizorilor este sa le aduca, pe cat posibil, in contemporaneitate. Iar aceasta aducere in contemporaneitate, mai ales in cazul unor astfel de piese, ma provoaca in aceeasi masura in care ma sperie. Desi se tot vorbeste despre Unire, fiind anul centenarului, o Unire pe care personal mi-o doresc, nu-mi pot imagina cele 3 tari despartite. O Moldova care sa cuprinda, eventual, si Republica Moldova actuala, o Moldova MARE, cu capitala la Iasi, condusa de o clasa politica, poate, la fel de corupta precum actuala clasa politica de peste Prut, este o chestiune deopotriva interesanta si periculoasa. Nu-mi dau cum ar fi acea tara, cat de puternica si importanta ar fi. Si cat de pro-rusa ori pro-occidentala ar fi. Este de discutat.

Totodata, atunci cand vorbim despre piese istorice puse in scena in zilele noastre, intrebarea care se pune este la ce alte texte istorice face trimitere spectacolul. Istoria invatata in scoala este una, istoria reala este alta, istoria dramatica, cea imaginata, deopotriva, de autorul piesei originale, respectiv de dramaturgul care a adaptat-o, poate fi complet diferita de cele 2. Rezultatul este, deopotriva, spectaculos si intrigant: pe unii ii deranjeaza, li se pare absurd, ilogic, contrar adevarului istoric (invatat de ei, pe care-l stiu ei), altii pur si simplu apreciaza actul artistic, fara sa-si puna intrebari istorice, in timp ce altii, in urma spectacolului, isi pun diverse intrebari, se documenteaza in privinta acelei perioade.

Textul piese Viforul a fost scris in 1910, fie partea a doua a Trilogiei Moldovei, care mai cuprinde Apus de soare (1909) si Luceafarul (1910). In alte teatre este o adaptare unica, simplificata, a celor 3 parti. In spectacolul de la TNB, rolul principal, al lui Stefanita, este jucat de Marius Manole. Si desi recunosc ca i-ar fi prins bine un accent moldovenesc, Marius Manole se descurca de minune. O interpretare solida, puternica, a unui rol EXTREM de greu.

Viforul se joaca la Teatrul National din Capitala si este un spectacol istoric extrem de bine realizat. Dramaturgic, nu este nimic de reprosat. Istoric, prefer sa nu ma pronunt. Mixul acesta, insa, genereaza sentimente puternice: fie de apreciere, fie de respingere brutala. Am auzit ambele reactii la iesirea din sala, eu incadrandu-ma in prima categorie.

Lasă un răspuns