Visul american – Teatrul de Comedie

Visul american
de Eric Bogosian
traducerea: Luiza Vasiliu
regia: Iarina Demian (mama lui Tudor Chirila)
scenografia: Irina Moscu
video design: Dilmana Yordanova
lighting design: Daniel Klinger
concept grafic: Ioana Parvan
Regizor tehnic: Alina Barbu
Sunet: Valentin Popescu
Lumini: Cornel Birjaru
Machiaj: Mariana Chiritescu, Simona Dumitru
Recuziteri: Adrian Moldoveanu, Adrian Pasca
Cabiniere: Maria Speteanu, Lenuța Pavel, Pusa Stanciu
Șef masinist: Aurel Vîrban
Mașinisti: Stelian Dobra, Alexandru Birsan, Alexandru Mardare, Alexandru Popa, Valeriu Alecsandru, Mario Rusescu, Nicolae Lungu
Fotografi: Gina Buliga, Mihnea Irimia, Dan Samoila
cu Tudor Chirila
Vazut la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie
Site oficial al spectacolului: visul-american.ro

Visul american – Opinie LaTeatru.EU

Pe Tudor Chirila nu-l vazusem pana acum pe scena de teatru. Ma rog, nu l-am vazut LIVE pe scena nici in calitatea sa principala, de cantaret. Insa din acea ipostaza chiar nu intentionez sa-l vad.

Sunt constient ca omul e bun, felul lui, pe ceea ce face, ca are publicul sau, ca are castiguri substantiale din aceste lucruri si ca nu trebuie sa-l placa toata lumea. In general nu poti face sa te placa toata lumea. El e constient de lucrurile acestea, chiar nu se strofoca sa fie simpatic celor carora nu le este simpatic in acest moment.

Ca actor, l-am vazut pana acum in 3 filme: in 2 mi-a displacut (Milionarii de weekend si MAI ALES Legaturi bolnavicioase; in acest ultim film nu vorbeste, ci ZBIARA tot filmul), insa intr-unul dintre ele a fost decent (filmul LIVE). Talent are, nu pot nega asta.

Asa ca atunci cand am vazut ca la Teatrul de Comedie se joaca un one-man show cu el, Visul american, am zis ca nu trebuie sa-l ratez. Nu tineam neaparat sa-l vad, nu eram nerabdator s-o fac, ci doar curios.

Eram, insa, constient de publicul pe care un actor precum Tudor Chirila il aduce in sala de teatru: unul in esenta destul de diferit de publicul normal al teatrului (in acest caz, Teatrul de Comedie, dar discutia este aceeasi indiferent de teatrul unde s-ar fi jucat spectacolul). Exact ca-n cazul Danei Rogoz (Abramburica), Marian Ralea, Stefan Banica jr ori Mihai Bendeac (pe ultimii 2 TOT la Teatrul de Comedie i-am vazut pe scena), Tudor Chirila se dovedeste a fi o punte intre teatru si un public care nu merge prea des acolo.

In acest caz rezultatul este unul fericit. Este evident ca publicul e diferit, este evident doar privind prin sala (public preponderent feminin, tanar si foarte tanar, barbatii erau in general de mana cu gagica, aveam impresia ca pareau dusi cu forta la spectacol), sa nu mai vorbesc despre modul in care acest public SAVUREAZA spectacolul (sorbea fiecare cuvant al actorului, era in extaz). La final intreaga sala a aplaudat IN PICIOARE (s-au ridicat brusc cu totii si au aplaudat minute-n sir).

Spun ca rezultatul este unul fericit pentru ca publicul, desi diferit, a fost unul cuminte, decent ca exprimare. In cazul Danei Rogoz, de pilda, am intalnit acum ceva ani, la Godot, un grup de persoane care fluierau ca pe stadion si ziceau “Bine, Abramburico”, nefiind cazuri singulare. E drept, in cazul lui Tudor Chirila nu vorbim despre un public de tv, ci despre un public obisnuit cu ideea de SPECTACOL, chiar daca muzical si nu teatral.

Pana sa vorbesc despre spectacol, trebuie sa va spun doua cuvinte despre text. Eric Bogosian a scris (in 1986!!! anul in care m-am nascut eu) o serie de monologuri, dintre ele regizoarea Iarina Demian a selectat 9, mixul acestora fiind intitulat Visul American. Practic, Tudor Chirila da viata celor 9 personaje distincte, schimbarea de rol petrecandu-se in fata spectatorului.

Poate nu stiti, desi v-am zis-o in mai multe randuri, insa eu nu am fost si nu voi fi niciodata fan al culturii americane. Desi am imprumutat mult de la ea, desi am apucaturi americane, inclusiv la cinema (unde popcornul a devenit nelipsit), nu visez sa ajung vreodata in SUA. Nu am visat niciodata.

Visul american este, pentru mine, ceva ce inca ma straduiesc sa inteleg. Poate pentru generatia parintilor ori a bunicilor avea sens, America insemna libertate, americanii erau asteptati pentru a elibera aceasta tara, insa acum, in 2021, cand toate granitele sunt deschise, Visul american pentru romani a devenit de neinteles. Cel putin pentru mine.

In mod ciudat, spectacolul acesta imi confirma gandurile. Dupa Visul American nu am constientizat brusc ca trebuie sa vizitez America. Nu, nicidecum. Totul este ca inainte.

Totul este ca inainte si in privinta opiniei mele despre Tudor Chirila: nu l-am cunoscut ca om, muzica lui nu-mi place, insa ca actor se dovedeste a fi DECENT. Nu m-a dat pe spate, dar nici nu m-a dezamagit.

Nu as putea spune daca spectacolul ar fi iesit mai bine cu alt actor, insa Tudor Chirila a avut calitatea de a parea ca se potriveste in peisaj (un alt actor care se potrivea in peisaj, despre care cred, totusi, ca s-ar fi descurcat ceva mai bine, este Florin Piersic jr). La fotbal am spune ca “a fost in meci”, ca nu a fost in offside. Nu a stralucit, dar nici nu a dezamagit.

Ce m-a surprins pe mine, fara sa pot spune ca in mod placut ori in mod neplacut, a fost faptul ca el pe scena avea cu totul alta voce decat cea pe care o stiu eu din melodii. Daca nu mi-ar fi zis cineva ca e Tudor Chirila si daca nu l-as fi vazut, n-as fi putut afirma ca e acelasi. Ceea ce ma face sa consider ca actorul Tudor Chirila este diferit de cantaretul Tudor Chirila. Deci pentru mine a fost de bine. Nu stiu insa daca toti din sala au gandit la fel. As zice ca nu.

Caci la final, parca citindu-mi gandurile, o tipa ii zicea alteia (nu pot estima varsta, as zice ca-n jur de 30 de ani ambele): “Nu a fost Tudor pe care-l stim noi. Parca a fost altul. Dar parca mi-l doream pe cel din concerte.”. Imi venea sa le spun ca eu unul eram fericit ca nu a fost cel din concerte. Am preferat doar sa zambesc (care zambet nu se mai vede datorita/din cauza mastii) si sa merg mai departe.

Nu pot sa inchei fara sa va REamintesc faptul ca regizoarea spectacolului Visul American este Iarnina Demian, mama lui Tudor Chirila. Comentariile privitoare la acest lucru le veti face singuri, fie in privat, fie daca simtiti nevoia, in casuta de comentarii.

Mie mi-a placut Visul American, spectacol pe care restul salii l-a adorat. Nu are nimic gresit, nu am ce sa-i reprosez, dar nu m-a dat pe spate. Ramane sa va convingeti singuri cine are dreptate: eu sau restul. Ma rog, or mai fi si altii ca mine, dar poate nu au curajul sa se puna contra curentului.