You wanted a hit?
de Stefan Peca
Lumini: Dorian Bolca
Sunet: Vlad Gheorghe Cadar
Regie: Nana Balint
Distributie:
Ilior Spatar
Nana Balint
George Balint
Vazut in cadrul Underground Festival 2024
You wanted a hit? – Opinie LaTeatru.EU
Excluzand perioada copilariei, cand mergeam, chiar daca rar, la teatrul de copii, eu consider ca am fost cinefil inainte de a fi iubitor de teatru. Chiar daca acum, din diverse motive, prefer un spectacol de teatru in dauna unui film, la modul general, eu vad in continuare filmul drept prima dragoste. Care, dupa cum stim, nu se uita niciodata.
Drept urmare, unul dintre genurile de teatru pe care-l apreciez este “teatrul cinema”. Ma rog, nu este un gen in sine, cel putin nu unul recunoscut oficial de teatrologi, insa prin acel termen eu inteleg spectacolele de teatru inspirate din filme, ca sa o zi mai pe scurt, filme care se petrec in fata ta. “In your face”, cum ar zice americanul.
Nu stiu voi cum ganditi, insa eu am vazut multe filme la care ma gandeam cat de bine m-as fi simtit daca as fi trait acolo, daca as fi fost in acea casa parasita, alaturi de protagonisti, daca mi s-ar fi permis sa trag cu ochiul ori cu urechea.
You wanted a hit? este un astfel de spectacol. O tipa intra in casa unui tip care se masturba. Nu ii spune decat ca vrea sa-i salveze viata. Ulterior aflam cine este ea, cine este el si de ce vrea sa-i salveze viata. Povestea este la inceput logica, fireasca, insa din pacate se pierde pe parcurs. Avem parte de calatorii in timp, personajul din viitor vine peste personajul din trecut, ni se spune ce urmeaza sa se intample, totul intr-un amalgam care la un moment poate deveni de neinteles pentru spectatorii mai putin atenti.
Aici urmeaza partea care m-a incantat mai putin. Un tip de SF (chiar daca nu vedem nimic STIINTIFIC, simpla calatorie in spatiu aduce poveste catre acest gen; ORICE CALATORIE in spatiu este IN SINE ceva SF) apreciat la Hollywood este cel in care nu mai stii cand si unde te afli. Lucrurile stau asemanator si aici. Asemanator, insa nu complet.
E drept, ca sa atenueze problema, sa nu para ca avem un spectacol foarte greoi, cei 3 actori ies din personaje, redevin actorii reali si au o interactiune destul de rar intalnita cu publicul. La un moment dat se ajunge chiar la persiflarea, insultarea publicului, lucru care inteleg ca prin teatrul occidental era la moda in anii 60 ai secolului trecut. Recunosc ca eu am apreciat partial acest lucru, a fost ceva nou, ceva inedit. Publicul este dat jos de pe piedestalul acela foarte inalt, nu mai este “publicul nostru stapanul nostru”, ci este un personaj colectiv care poate fi certat, ofensat, poate chiar injurat de catre actori.
De ce fac actorii toate astea? Pai din 2 motive. Primul motiv este gustul indoielnic al publicului in materie de teatru. Apreciaza orice “gunoi” pe care-l aplauda si-l trateaza ca pe ceva de calitate. Al doilea motiv este letargia publicului. Publicul trebuie SILIT sa reactioneze, sa se revolte. Acum nu pot spune daca reactia publicului a fost cea asteptata de actori, ceea ce si-au propus ei, insa spectatorii radeau si apreciau ceea ce vedeau. Stiau ca e spectacol, nu a luat-o nimeni personal, drept urmare nimeni nu s-a REVOLTAT pe actori. Nimeni nu a raspuns la jigniri cu alte jigniri. Ceea ce nu-mi dau seama daca i-a bucurat ori i-a intristat pe actori.
Ma rog, este posibil ca aceasta revolta a actorilor sa fi starnit ceva in spectatori. Macar intr-un spectator. Dar asta nu putem afla direct, putem doar spera.
Despre cei 3 actori am fix 3 lucruri importante, relevante, de spus. Voi incepe cu cel mai evident dintre ele: fara sa stiu dinainte, se vedea “de la o posta” faptul ca 2 dintre actori erau frate si sora. Eu sunt o persoana vizuala, pentru un astfel de detaliu este esential, eu chiar privesc spectacolul din aceasta perspectiva. Chiar daca in poveste nu sunt frati, in mintea mea ei sunt “ca fratii”. Ceea ce a facut ca lucrurile sa fie usor contradictorii pentru mine. Pe de-o parte, figurile lor imi transmiteau faptul ca sunt frati, ca sunt apropiati, ca sunt pe aceeasi baricada, pe de alta parte actiunile lor si replicile lor imi aratau ca sunt dusmani. A fost o experienta interesanta pentru mine. Nu-mi dau seama daca doar eu am trait asta sau sentimentul a fost acelasi pentru toata lumea.
Al doilea lucru important, relevant, este faptul ca Nana Balint este si regizorul spectacolului. Lucru iarasi evident, pe scena chiar are atitudine de sef, de lider. Chiar pare ca ar coordona, ca ar da ordine, ca ar fi foarte atenta la colegii ei de scena. Daca nu ar fi fost oficial regizorul, tot as fi spus despre ea ca “pare regizorul secund”. Atitudinea de lider este evidenta la ea.
Al treilea lucru care mi-a placut a fost accentul moldovenesco-rusesc al personajului interpretat de George Balint (fratele regizoarei). Un accent credibil, chiar credeai ca in fata ta era un “raket”.
Strict personal, nu m-am simtit jignit, nu m-au deranjat remarcile adresate publicului, ci dimpotriva. Pentru mine este PRIMUL spectacol in care cei de pe scena se iau de public in scop teatral. M-am simtit important, relevant, m-am simtit implicat fara sa fac, de fapt, nimic. Simpla mea prezenta m-a facut sa particip activ la spectacol.
Per total, You wanted a hit? mi s-a parut o incercare partial reusita, are multe lucruri bune, cu interpretarile in frunte, insa pare a avea la fel de multe defecte. Nu sunt impacat cu ideea in sine: oferi jumatate de spectacol slab pentru a-i spune spectatorului ca apreciaza mult prea mult si mult prea des spectacole slabe. Pai jumatatea aia de spectacol face si ea parte din spectacol, nu? Inteleg mesajul, sunt de acord cu el, este o experienta noua, inedita, dar imaginea per ansamblu nu este neaparat cea mai buna. Tii minte si jumatatea slaba, chiar daca ti s-a spus ca e slaba.