Zici ca-i casa de nebuni (Toc Toc)
De Laurent Baffie
Regia: Adam S. Q. David
Distributie:
Ionut Iftimiciuc
Radu Catana
Ioana Nichita
Gratiela Popa
Francesca Fülöp
Stefan Lita
Adrian Luican
Spectacol vazut la Teatrul In Culise
Zici ca-i casa de nebuni (Toc Toc) – Opinie LaTeatru.EU
Zici ca-i casa de nebuni (Toc Toc) este cel mai nou spectacol al Teatrului In Culise. Eu stiam textul, am mai vazut o montare (cea a Teatrului Avangardia), asa ca nu am fost surprins de nimic. Insa piesa este atat de delicioasa incat as revedea-o oricand, in orice distributie, de oricate ori este posibil.
Pe scurt, in sala de asteptare a cabinetului doctorului Mierlescu (ce bine ca aceasta montare are nume romanesti!) se afla 6 pacienti, fiecare avand o Tulburare Obsesiv Compulsiva (TOC). Nu le stiu denumirile, desi le-as putea cauta, insa va spun ca unul pur si simplu injura si vorbea urat din senin, altul facea non-stop calcule, o alta era ingrozita de microbi si bacterii asa ca dadea non-stop cu dezinfectant, o alta isi face cruce non-stop si se intreaba daca nu cumva a lasat apa ori gazul deschis, o alta repeta fiecare lucru pe care-l zice de 2 ori, o alta repeta fiecare lucru pe care-l zice de 2 ori, in timp ce ultimul sta cocotat pe scaun pentru ca nu putea calca linii.
Imaginati-va deci o incapere cu toti acesti ciudati. Imaginati-va ca toti ASTEAPTA, toti vor sa intre, toti se grabesc, insa in tot acest timp trebuie sa-si infrunte TOC-ul propriu.
Pentru ca nu intamplator v-am pus la inceput interviul cu Ioana Nichita, trebuie sa spun ca personajul ei a fost “tinta” mea, “focusul” meu. La el m-am uitat mai atent pe tot parcursul spectacolului.
Motivul principal este legat de pandemie: chiar daca si in vremuri normale astfel de oameni exista, germofobie se cheama in limba medical aceasta tulburare, in vremea pandemiei erau mai multi. Oamenii acestia pareau normali, asa ca multi altii se luau dupa ei. Noua normalitate ridica la rang de firesc o fobie pe care altfel o au putini oameni. Si care este FOBIE, ceva de care trebuie sa scapi.
In mintea mea, inca afectata de pandemie, cei care aveau acea tulburare ne conduceau de fapt. Ceea ce vedeti in acest spectacol, in personajul interpretat atat de convingator de Ioana Nichita, vedeam acum 3-4 ani peste tot. Prin tot autobuzul, prin tot trenul, chiar si la coada la magazin, vedeam constant oameni cu dezinfectantul in mana, care stergeau obsesiv toate suprafetele, mainile, care foloseau minimum 5 perechi de manusi pe zi si tot asa. E drept, personajul nu poarta masca in spectacol, ceea ce e pacat, poate cu masca spectatorii ar fi recunoscut mai usor nebunia in care am trait aproape 2 ani. Nebunie din care unii inca nu au iesit.
Zici ca-i casa de nebuni (Toc Toc) este o comedie, una excelent scrisa, bine adaptata realitatilor romanesti, insa in spatele stratului amuzant se afla lucruri extrem de importante, de profunde. Fara sa va fac spoiler, va invit sa reflectati asupra unui lucru: vreau sa fiti atenti la MOMENTELE in care cei 6 nu sufera de tulburari. Este un moment cheie al spectacolului, care pe mine m-a pus pe ganduri.
Nu pot sa inchei articolul despre spectacolul Zici ca-i casa de nebuni (Toc Toc) fara sa va dezvalui faptul ca am vazut si productia mai celebra a Teatrului Avangardia. Am vazut-o cu atat de mult timp in urma ca, abia acum constat, nici macar nu-mi deschisesem acest blog. Inaintea erei LaTeatru.EU #cumarveni. Desi as zice ca nu-mi amintesc mare lucru, memoria mea functioneaza dubios: la fiecare replica a personajelor aveam o senzatie de deja-vu (la noi in Oltenia se cheama “senzatia de DEJA-FU”). Nu puteam anticipa replica, dar parca o mai auzisem candva. Dubioasa senzatie.
Mergeti sa vedeti Zici ca-i casa de nebuni (Toc Toc), mergeti sa vedeti si cealalta versiune daca o mai giniti pe undeva. Textul e genial, cam greu s-o dai in bara cu el. Mergeti la teatru si pentru rade: nu face rau la sanatate si, in plus, printre hohotele de ras s-ar putea sa gasiti si niscaiva chestii serioase, care va pun pe ganduri. Ceea ce nu e deloc rau.
ps: Dupa un spectacol precum Zici ca-i casa de nebuni (Toc Toc) ar trebui sa va intreb ce tulburare aveti voi. Nu va pun s-o spuneti in public, in gura mare, adica in casuta de comentarii, insa va sfatuiesc sa nu o luati ca atare, ci sa incercati sa scapati de ea. Cunosc foarte multe (mult prea multe) persoane care au fobie de paianjen incat si care considera fobia lor ca fiind normalitate, asa ca va rog frumos: nicio fobie nu e normala, fireasca, nu este ceva dat. Nu zic ca fobiile acestea POT fi tratate 100%, insa nici macar sa nu incerci?