153 de secunde – Centrul National al Dansului

153 de secunde AFIS

153 de secunde
Regia: Ioana Paun
Scenografia: Catalin Rulea
Documentare: Laura Stefănut, Smaranda Nicolau
Scenariu: Svetlana Carstean
Coloana sonora: Sillyconductor
Miscare: Andreea David
Performeri: Irina Artenii
Andrei Cătălin
Claudia Chiras
Sorin Dobrin
Lorena Luchian
Alice Mihalache
Denisse Moise
Cristina Negucioiu
Ana Maria Pop
Ingrid Robu
Adina Răducan
Amelia Stuparu
Teodora Tudose
Octavian Voina
Producătoare: Biatrice Cozmolici
Razvan Leucea – imagine, video
Comunicare: Evantia Barca
Artista asociata: Nicoleta Lefter

153 de secunde

153 de secunde – Opinie (trairi) LaTeatru.EU

Despre spectacolul 153 de secunde, unde spectacol despre dezastrul din Colectiv, chiar daca NU NUMAI despre asta, imi este extrem de greu sa scriu. Imi este greu sa si citesc, mi-a fost extrem de greu sa asist.

V-as putea povesti cum actorii ramasesera stana de piatra, in pozitia finala, asteptand aplauzele, insa toata sala, asa micuta cum este ea, era complet tranchilizata. S-au auzit primele aplauze, apoi din ce in ce mai multe, insa erau oameni care pur si simplu nu puteau aplauda. Nu puteau face nimic.

V-as putea povesti sentimentele pe care le-am trait pana sa ajung acolo. Caci stiam despre ce este vorba, fara sa am habar exact ce contine, insa nu ma interesasem foarte bine unde este locatia. Bd Marasesti 80-82, unde este situat Centrul National al Dansului, nu imi spunea nimic. Avand o alta treaba inainte, am luat un Yango care m-a dus direct la locatie. Ajuns acolo, am intrat pe Google Maps sa vad cam pe unde ma situez. Cand am vazut ca sunt foarte aproape de Colectiv, loc pe care nu l-am vizitat niciodata, nici inainte de dezastru, nici dupa, aproape mi s-au taiat picioarele. Noroc ca eram asezat, altfel aproape sigur as fi avut probleme cu mentinerea echilibrului.

V-as putea povesti ce public cuminte, socat de-a dreptul, a fost la spectacol. Majoritatea tineri, chiar daca nu exclusiv. Erau si cativa oameni mai in varsta, care au iesit vizibil marcati din sala de spectacole.

V-as putea povesti relatia mea indirecta cu acest spectacol: initial am fost aproape revoltat de existenta lui. Nu-s singurul care gandea asa, unii inca gandesc astfel. Cum sa faci bani de pe urma tragediei? Cum sa te gandesti sa performezi, de ce ai vrea sa rascolesti amintirile dureroase? De la revolta am trecut la un refuz, aproape frica, de a vedea spectacolul. Pana cand, la un moment dat, mi-am luat inima in dinti si am rugat-o pe Denisse, una dintre actrite, sa ma anunte cand se va mai juca.

V-as putea povesti multe altele, mai putin ce am vazut efectiv pe scena. Mi-e foarte greu sa spun ce am vazut, prin ce stari m-au trecut actorii, si mi-e imposibil sa vorbesc obiectiv, sec, tehnic, despre cat de bine sau de rau a fost realizat ori interpretat acest spectacol. Desi in multe randuri simt nevoia de voci obiective, reci, in acest caz nu. Nu cred sa existe om, cel putin in Bucuresti, care sa poata vorbi obiectiv despre acest spectacol. Care sa poata vorbi despre performanta, interpretare si regie in loc sa vorbeasca despre dezastru, vinovatii, regrete si milioane de lacrimi.

Acest spectacol nu trebuie vazut, nu-l privesti, ci il TRAIESTI. 

Totusi, trebuie sa va povestesc ceva din spectacol. Nu stiu daca este spoiler, dar credeti-ma, este irelevant. Oricum nu vorbim despre un spectacol oarecare de teatru. Va voi vorbi despre una dintre scenele din final, scena cu pisica. Asadar, una dintre actrite avea o pisica, pe care o tinea inchisa intr-o cusca din aceea de transport. La un moment dat vede cusca deschisa. Intreaba disperata unde este pisica, daca a vazut-o cineva. O vor gasi intr-un final facuta scrum, printre niste cabluri (stati linistiti, nu veti vedea o pisica omorata, nicio felina nu a patit nimic). Dar va trebui sa v-o inchipuiti. Nu asta e problema, ci pasarea vinii, de la unul la celalalt, este esentiala. Unul voia s-o tina pe pisica inchisa, altul a eliberat-o, crezand ca-i face un bine. Unul nu era interesata nici de pisica, nici de cineva-i vinovat. Altul pur si simplu voia sa rezolve problema, s-o ia de acolo, parea pur si simplu un gunoi, ceva care doar miroase urat. Si cand zic UNUL si ALTUL, nu ma refer musai la UN BARBAT/BAIAT, ci zic la modul general. Mai lipsea sa spuna cineva ca, de fapt, pisica e de vina. Ca si-a dorit ori cautat moartea.

Interpretati cum doriti scena cu pisica. Eu va pot spune doar ca pentru cateva clipe bune am crezut ca acea chestie NU face parte din spectacol si ca pe bune s-a pierdut o pisica. Da, atat de patruns, de intrat in spectacol, eram. Totodata, acest lucru a fost accentuat si de faptul ca actorii isi ziceau pe numele lor reale, deci totul parea pe bune.

153 de secunde este un spectacol pe care nu multi vor putea sa-l vada. Nu este pentru toata lumea, nu poate fi condamnat cel care nu se poate uita la el. Este un spectacol necesar, cel mai grav lucru ar fi sa UITAM Colectivul, dar este un spectacol pe care nu toti il pot vedea. Stagiunea trecuta s-a jucat la Apollo 111, acum se joaca la Centrul National al Dansului. Dupa mine, apropierea aceea de Colectiv este infricosatoare. Daca stau sa ma gandesc, si cu Apollo 111 as putea gasi o asemanare, caci acolo spectacolele se joaca la subsol…

 

Leave a Reply