Controversa de la Valladolid Jean-Claude Carrière – Regia Radu Jude

Controversa de la Valladolid Jean-Claude Carrière
traducere de Codruta Popov
Regie: Radu Jude
Scenografie: Iuliana Vilsan
Light design: Marius Panduru
Asistent scenografie: Claudia Vlasceanu
Distributie:
Catalin Ursu
Ion Rizea
Claudia Ieremia
Alina Ilea
Victor Manovici
Florin Ruicu
Cristina Dumitru
Locatie: Teatrul National Mihai Eminescu din Timisoara (sala 2)

Controversa de la Valladolid – Opinie LaTeatru.EU

Am avut mai multe discutii cu prietenii mei bloggeri cinefili. Majoritatea dintre ei se declara exclusiv cinefili, sustinand ca nu au timp sa se ocupe si de teatru. Ei iau filmele in serios, le analizeaza, le diseca, le traiesc, in timp ce teatrul il iau in neserios, il considera o metoda de relaxare.

Am intrebat, in mai multe randuri, de ce considera filmul ca fiind superior. De ce film si nu teatru? Niciun raspuns nu m-a multumit, cum nu ma multumesc nici argumentele inverse. Nu as putea renunta la filme, complet, sa ma dedic teatrului. Intr-un ipotetic duel teatru vs film, am hotarat ca este meci nul.

Acum, ca spectator este clar, insa nu este la fel de clar si ca regizor. Aici,99% dintre regizori fac fie teatru, fie film. Foarte putini aleg ambele drumuri, insa unul dintre ele este cel principal, celalalt fiind considerat doar taram de incercare. In cinematografia mondiala primele nume care-mi vin in minte sunt Franco Zeffirelli si Ingmar Bergman, in timp ce la noi cel mai celebru exemplu, destul de recent, este Silviu Purcarete cu al sau Undeva la Palilula. In sens invers, insa, regizor de film care sa incerce in teatru, nu prea avem. Singurul nume care face asta si pare a incerca s-o faca serios este Radu Jude.

Acum, aici ma recunosc un pic in offside: nu am vazut celelalte montari ale lui Radu Jude (una de anul trecut, tot de la Timisoara, alta de anul acesta, de la Teatrul Apollo din capitala), asadar impresiile mele legate de Controversa de la Valladolid sunt legate strict de acest spectacol si de cariera cinefila a lui Jude.

Acum, trebuie sa va spun cele 2 intrebari pe care mi le-am pus inainte de a vedea spectacolul:

1. Cat de mult il vom vedea pe regizorul de film Radu Jude in acest spectacol?
2. De ce spectacolul este montat la Timisoara?

La finalul spectacolului, am primit raspunsuri la ambele intrebari, niste raspunsuri clare, fara echivoc. La prima intrebare raspunsul este foarte mult, finalul, de altfel, mi-a parut final de film (romanesc). Nu vi-l dezvalui, nu aceasta este ideea.

Legat de a doua intrebare, trebuie sa explic un pic mai mult. Actiunea spectacolului se desfasoara in anul 1554, cand se discuta despre sclavie, libertate, despre amerindieni si despre Biserica. Sunt ei inzestrati cu suflet? Sunt ei capabili sa iubeasca, sa creeze, sunt ei egali cu noi, europenii? Sunt ei, necrestinii, la modul general, egalii nostri? Este religia crestina un etalon al dezvoltarii umane?

Un astfel de spectacol, despre libertate, despre toleranta, despre religie, nu putea fi montat altundeva decat la Timisoara. Adica in primul oras liber din Romania, adica in orasul unde revolutia a pornit de la un pastor reformat, in orasul unde vorbim despre toleranta etnica si religioasa, orasul important situat cel mai aproape de Vest. De civilizatie, asa cum o vad unii in secolul acesta.

Asemanarile cu Aferim! sunt izbitoare, chiar daca regizorul nu le recunoaste. Nu le recunoaste pentru ca nu vrea sau poate nu le constientizeaza. Nu stim inca asta.

Textul pus in scena a fost scris la inceputul anilor 90 de Jean-Claude Carrière. Controversa este una reala, dar de multe ori acest lucru este mai putin important cand vorbim de un act teatral. Ce i se reproseaza regizorului este tocmai neabaterea de la textul initial, necontemporanitatea acestuia. Nu ma pot pronunta, nu stiu cat de contemporan ar trebui sa fie un spectacol/ar fi trebuit sa fie acest spectacol, pot spune, insa, ca spectacolul m-a transpus in acea perioada. Chiar m-am simtit, pentru 2 ore, in Evul Mediu, chiar m-am simtit in fata unei dezbateri reale, chiar asteptam cu sufletul la gura deznodamantul ei. Da, spectacolul a reusit sa ma scoata din ziua de azi si sa ma transpuna acolo, in acel secol, lucru pe care putine spectacole reusesc s-o faca.

Acum, multi se intreaba daca regizorul de teatru Radu Jude este mai bun decat regizorul de film Radu Jude. Dupa parerea mea, intrebarea este, din start, gresita. Comparam mere cu pere, ca sa nu mai vorbesc de faptul ca, asa cum aratam mai sus, nu prea are cine sa faca aceasta comparatie, criticii de film si criticii de teatru fiind, in majoritatea cazurilor, persoane diferite. Foarte putini sunt, deopotriva, spectatori de film si de teatru, majoritatea fiind nisati. Oricum am fi, desi este acelasi om, sunt cariere diferite, drumuri diferite, fiecare promitator in felul sau.

Personal, mi-ar placea ca mai multi regizori de film sa faca pasul spre teatru, cum si mai multi regizori de teatru sa faca pasul spre cinematografie. Fiind neutru in acest duel, mi se par interesante aceste interconexiuni, acesti regizori multi-specializati. Mi-a venit sa spun multilaterali dezvoltati, dar termenul are o conotatie profund negativa.

Controversa de la Valladolid este un film de vazut. Va fi apreciat atat de publicul cinefil, fan al peliculelor lui Radu Jude, cat si de publicul de teatru, pretentios si avid de spectacole bune.

Controversa de la Valladolid se joaca la Teatrul National din Timisoara. Merita sa mergeti s-o vedeti si apoi, daca n-ati facut-o deja, sa vedeti si Aferim!. Asemanarile le veti descoperi singuri. Salutari TEATRALE tuturor!