Corespondente
REGIE: Eugen Jebeleanu
DRAMATURGIE: Yann Verburgh
SCENOGRAFIE: Velica Panduru
LIGHTING DESIGN: Vlad Lazarescu
Distributie:
Cheik Ahmed Thani
Idir Aitouche
Valentine Berthier
Melchior Burin des Roziers
Robin Condamin
Lise Dachary
Nicolas Ducourtieux
Manon Guilluy
Clément Mariage
Savério Moreau
Apolline Peccarisi
Elisa Pezeril
Marion Roussel
Clara Thibault
Ana Bumbac
Malina Andreescu
Robert Onofrei
Alexandra Bob
Razvan Bratu
Robert Brage
Ileana Ursu
Eva Cosac
Georgiana Herciu
Tiberius Zavelea
Vlad Panzaru
Maria Morosan
Bogdan Iancu
András Benedek
Spectacol vazut la Sala Mare a Teatrului Metropolis
Corespodente – Opinie LaTeatru.EU
Spectacolul Corespondente este un spectacol greu de urmarit, greu de inteles, despre care este extrem de greu, daca nu imposibil, de scris. De explicat.
Povestea din spate este si mai interesanta: Yann Verburgh si Eugen Jebeleanu provoaca 14 studenti de la UNATC si 14 studenti din Franta (de la ESAD Paris). Eu am vazut o varianta in care actorii francezi erau doar proiectati, o varianta de compromis, zic unii.
Pentru un spectator DE TEATRU adult, care a trecut de varsta adolescentei de ceva timp (desi nu imi place sa recunosc, admit din ce in ce mai des asta!), ceea ce am vazut acolo pe scena a fost un haos artistic extrem de interesant. Incerc sa gasesc cuvintele potrivite, de multe imi vine foarte usor sa le astern pe hartia virtuala, alteori foarte greu, rar de tot imi este efectiv imposibil.
In acest caz, m-am simtit ca un adult care nimereste undeva printre adolescenti, se uita la ei fascinat si intrigat, insa nu intelege mare lucru din ce fac. Le intelege problemele, parca a auzit de ele, dar nu isi regaseste adolescenta si tineretea acolo.
Spectacolul este ca un puzzle, insa un puzzle din acela pe care trebuie sa-l rezolvi fara sa stii cum arata fotografia finala. Nu stiu daca stiti, dar uneori trebuie sa faci un puzzle din instinct, trebuie sa vezi care piesa se potriveste cu care, imaginea finala fiind o surpriza. Fiind un premiu.
Eh, asa este si Corespondente: te uiti la spectacol, ti se arata piesele, trebuie sa le asociezi tu, sa le pui tu cap la cap, insa piesele sunt atat de interesante incat desi sunt aceleasi pentru toata lumea, rezultatul final este diferit. Nu stiu daca exista puzzle-uri de acest gen, nu sunt neaparat fanul lor, insa incerc sa-mi dau seama cum ar putea arata un puzzle care are, de fapt, mai multe rezolvari. Este ceva ce teatrul ne-a aratat de mai multe ori ca este posibil.
Nu stiu ce contacte aveti voi cu adolescentii, cum ii priviti, cum ii intelegeti, cum va inteleg ei pe voi, insa eu constat pe zi ce trece cat de departe sunt de ei. Cat de departe sunt ei de adolescenta mea, cat de departe este societatea actuala de cea in care am crescut.
Nu sunt nici ei de vina, nu sunt nici eu, nici noi. Suntem diferiti si trebuie sa invatam unii de la altii. Trebuie sa ne intelegem unii cu altii. Nu doar sa convietuim, ci si sa luam lucrurile bune de la ceilalti.
Nu va spun ce calitati reies pentru actuala generatie, cu ce sunt ei superiori generatiei mele. Va spun doar ca toate lucrurile gresite pe care le vedem la ei sunt SI din cauza noastra. In sens invers, nimic din ce era gresit in adolescenta noastra NU este din vina lor. Asa ca atunci cand dati cu pietre in actuala tanara generatie, eu zic sa va ganditi la vinovati. La vina voastra intai si intai.
Iar legat de conflictele pe care le vedeti in spectacolul Corespondente, incercati sa vi le imaginati acum 20 de ani. Cum se rezolvau ele atunci? Oare sunt atat de diferite de conflictele pe care le aveam noi? Oare noi am fost atat de diferiti? Oare societatea actuala este atat de diferita?
O sa va placa spectacolul Corespondente? Nu stiu, dar va dau o veste proasta: nu pentru A VA PLACEA trebuie sa mergeti la el. Teatrul deseori NU place, dar fix teatrul care nu place face bine, caci starneste ceva. Teatrul care place starneste deseori doar hohote de ras si aplauze. E nevoie si de unul, si de altul. In proportii relativ egale as zice eu.