Ding dong
Distributie:
Victoria Cocias
Pavel Barsan
Stefana Samfira
Ana Maria Donosa
Alexandra Aga
Regie: Ricard Reguant
Text: Helen Salfas
Traducere: Mihaela Stanca
Decor: Bogdan Amarfi
Light Design: Dan Bujor
Costume: Studio Cabal
Produs de Teatrul Avangardia, vazut pe data de 9 iulie 2022, la Sala Rapsodia (Teatrul de pe Lipscani)
Ding dong – Opinie LaTeatru.EU
Acum nu multi ani, nu ii intelegeam deloc pe cei care-mi spuneau ca abia asteapta sa vina weekendul pentru a se odihni. Pentru a dormi. Chiar radeam de ei, ii numeam “pensionari inainte de termen”.
Imi aminteam de un fost coleg de liceu, un astfel de pensionar, cu sau fara ghilimele, care parea tot timpul in deficit de somn. Imi spunea aproape de fiecare data, inainte de fiecare vacanta, ca abia asteapta sa se termine scoala ca sa DOARMA.
Un astfel de om este si Paco, personajul principal al spectacolului Ding dong. Omul are o singura dorinta: sa se odihneasca. Asa ca se roaga la Dumnezeu (desi nu parea un om prea credincios) sa scape de nevasta-sa pentru cateva zile. Isi dorea ca ea sa primeasca un telefon care s-o cheme undeva.
Ceea ce s-a si intampla, asa ca Paco sarbatoreste in avans, cam ca Mircea Geoana, weekendul sau de odihna. Weekendul in care va fi doar cu el insusi.
Lucru care NU se intampla din cauza … soneriei care tot face DING DONG. Asa ca in casa lui intra, pe rand, urmatoarele persoane: vecina (actrita de filme pentru adulti), matusa lui din Albacete (pe care n-o mai vazuse de cativa ani), cea mai buna prietena a sotiei lui si … sotia lui, care atunci cand era in gara a primit un telefon prin care era anuntata ca nu mai este nevoie sa vina.
Asa ca Paco are de facut 2 lucruri: nu doar sa-i infrunte pe toti, sa-i suporte, ci si sa ii explice sotiei lui ca … nu vrea decat sa se odihneasca. Cum ai putea convinge pe cineva ca actrita porno care locuieste usa-n usa cu tine a venit la tine doar … pentru ca a ramas blocata pe dinafara?
Dupa cum va ziceam la inceput, chiar am empatizat cu Paco, pot sa spun ca am fost in cateva randuri pus in situatii asemanatoare in proportie de 30-40% (nu am prietena sau sotie, deci partea aia dura, de explicatii, pica la mine), insa la fel de mult empatizez si cu ceilalti. Daca cineva mi-ar spune povestea pe care Paco o spunea, pe bune ca nu l-as crede. Chiar NIMENI nu l-ar crede. Ceea ce inseamna ca a trebuit sa empatizez si mai mult cu Paco. Voi nu ati patit niciodata sa treceti printr-o chestie atat de dubioasa incat sa nu va creada nimeni? Chiar si p-asta am bifat-o de-a lungul vietii mele, oricat de lunga sau scurta ar parea aceasta.
Pentru mine, situatia a fost cu atat mai dubioasa cu cat am vazut acest spectacol de teatru dupa ce, in aceeasi zi, cu cateva ore inainte, vazusem filmul Iluzii pierdute. Practic, am facut pasul de la un artist plin de vise, un geniu neinteles, care cunoaste urcarea in iad si caderea in infern, totul petrecut in Parisul secolului 19, la un om care nu isi dorea de la viata decat sa se odihneasca. In fond, decat sa ajungi cum a ajuns Luciene, mai bine stai in apartamentul tau si te dormi. Daca esti lasat sa faci asta, evident.
Mergeti sa vedeti Ding Dong si mergeti apoi … sa va odihniti. Daca nu sunteti lasat inseamna ca Paco v-a blestemat. Si apoi recititi acest articol si ganditi-va la un singur lucru: cand ati inceput sa empatizati cu astfel de persoane? Cunoasteti momentul exact al acestei schimbari de atitudine?