Exercitiu de echilibru de Carmen Dominte
Regia: Felix Crainicu
Distributie:
Amalia Ciolan
Serban Georgevici
Ruxandra Balasu/Dana Stanga
Produs de Teatrul Dramaturgilor Romani, vazut in cadrul Festivalului dramaturgiei romanesti contemporane
Exercitiu de echilibru – Opinie LaTeatru.EU
Intr-o casnicie fiecare schimbare trebuie facuta cu atentie. Trebuie facuta cu acordul celuilalt. Fiecare refuz de schimbare trebuie analizat cu atentie. Un lucru schimbat fara acordul celuilalt, in pofida opozitiei, fie si nerostite, a celuilalt, poate dauna pe termen lung.
Unele lucruri se pot invechi, neinlocuirea lor daunand, alte lucruri nu trebuie schimbate.
Atunci cand esti intr-o relatie, trebuie sa te gandesti, deopotriva, la tine si la ceilalti. Ceilalti inseamna sotul, dar si copilul. Fiecare actiune a ta se rasfrange asupra lor, chiar daca nu-ti doresti asta. Chiar daca, in esenta, nu ar trebui sa fie treaba lor.
Si orice schimbare a ta, chiar daca tie ti se pare benefica, ar putea sa-i deranjeze pe ceilalti. Ar putea sa te schimbe intr-atat de mult incat sa nu te mai placa.
Echilibru. Spre asta trebuie sa tindem, indiferent ca suntem intr-o relatie cuplu sau nu. Caci singuratatea, desi un deziderat pentru multi, nu exista in forma sa pura. Nu ne ascundem in munti si mancam scoarta de copac. Drept urmare, chiar daca nu suntem intr-o relatie de cuplu, actiunile noastre, schimbarile noastre, ii afecteaza, cumva, pe ceilalti. In bine sau in rau.
Spectacolul Exercitiu de echilibru este exact despre asta. Despre o relatie de cuplu care se prabusea, dar mai ales despre o adolescenta care nu mai intelegea nimic, care isi ura si-si desconsidera parintii (“Fraiera de maica-mea credea ca e tutun, dar era de fapt iarba”), care dorea sa plece de acasa. Caci desi nu pare, ea este PERSONAJUL principal. Ea este victima, tot ce pateste ea (ramane voi sa descoperiti ce anume) pateste din cauza relatiei de cuplu care nu mai mergea.
Vazand spectacolul, mi-am adus aminte de un articol recent al profesorului Vintila Mihailescu. Reputatul sociolog vorbeste despre un raspuns care-i vine tot mai des la cursurile pe care le preda: copilul nu este cu nimic vinovat, asa sunt ei. Copilul, se pare, ar fi o fiinta complet amorala, singurii vinovati sunt parintii. Daca un copil nu asculta, n-o face pentru ca nu a fost bine educat. Este o expresie in limba romana, extrem de sugestiva: prost crescut.
Desi nu as merge pana acolo incat sa folosesc termenul de fiinta amorala, trebuie sa spun ca deseori parintii sunt de vina, in proportie covarsitoare, de actiunile ori inactiunile parintilor. Simplul fapt ca adolescentul il desconsidera pe parinte, simte ca este o diferenta mult prea mare de mentalitate, este un lucru grav. Imputabil amandurora, de fapt celor 3, caci vorbim de 2 parinti, nu de unul. Este si el, adolescentul, vinovat, dar sunt la fel de vinovati si parintii.
Iar ca parinte, atunci cand faci ceva, cand iei o decizie, trebuie sa te gandesti, deopotriva, la tine, la sot si la copil/copii. Trebuie sa dansezi pe sarma, sa faci bine tuturor, sa mai lasi de la tine, nu intr-atat de mult incat sa traiesti doar pentru ceilalti.
Si acum sa va zic o chestie, un secret pe care-l aplic deseori ca spectator: imi iau ca tinta un actor, un personaj de fapt, si-l urmaresc cu precadere pe el. In acest caz, simtind cumva ca EL este personajul (de fapt, ea), am urmarit-o cu atentie pe adolescenta interpretata excelent de Ruxandra Balasu. Am urmarit-o si in momentele in care ea nu vorbea, in momentele in care reflectoarele erau pe parintii ei. Foarte expresiva, foarte bine intrata in rolul adolescentei rebele. Jocul ei nonverbal l-as urmari chiar si fara sunet. Cred ca as intelege mult mai multe lucruri.
Si apropo de acest personaj, observ pe afis ca este rol dublu. Ceea ce ma duce cu gandul la urmatorul lucru: ar putea fi (as paria ca este) un CU TOTUL ALT SPECTACOL atunci cand joaca cealalta actrita. Va trebui sa merg sa ma conving de acest lucru.
Un spectacol scurt, dar intens. Fara momente moarte, fara sa te uiti macar un moment la ceas. Exercitiu de echilibru este fix ceea ce spune si titlul ca este. Apropo, incercati la acest spectacol sa gasiti un echilibru intre momentele in care radeti in hohote si momentele in care aproape va dau lacrimile. Sa mai adaug si momentele dramatice in care pur si simplu amutiti? Un adevarat Exercitiu de echilibru pentru spectatori. Caci cu totii, spectatori, actori, regizori, trebuie sa tindem catre … echilibru 🙂