Festivalul National de Teatru Independent FNTi 2016 – Editia a IV-a – 3-6 noiembrie

Festivalul National de Teatru Independent FNTi 2016 – Editia a IV-a – 3-6 noiembrie

 

 

Ca de obicei, sunt prins intre festivaluri. Ele sunt unele dupa altele, eu trebuind, din pacate, sa fac alegeri. De exemplu, am ales Comedy Cluj in dauna FNT + Filme de Cannes.

Insa ma voi revansa mergand la FNTi, adica Festivalul National de Teatru Independent, ajuns la cea de-a patra editie.

Va las in continuare comunicatul de presa al festivalului, alaturi de program. In final, va spun cate ceva despre cateva spectacole, sfaturi legate de ce ar trebui sa alegeti. 

logo-fnti-2016

 

 

Patru zile, 37 de spectacole, 3 secțiuni și 14 teatre independente din toată țara. Aceasta este propunerea Festivalului National de Teatru Independent pentru publicul bucureștean, în perioada 3-6 noiembrie 2016.

Cea de-a IVa ediție a Festivalului National de Teatru Independent (FNTi 4), organizată printr-un parteneriat al teatrelor independente din București, își propune să aducă în fața publicului, la fel ca în fiecare an,  spectacole de calitate din zona independentă, subliniind necesitatea existenței și susținerii acestui fenomen teatral în România. Programul FNTi4 va reuni producții din București, Sibiu, Cluj, Oradea și Timișoara care vor putea fi urmărite atât în Godot Cafe – Teatru cât și în spațiile partenere din capitală: Point, Teatrul Luni de la Green Hours, UnTeatru, Teatrul de Artă Bucureşti, În Culise (Club La Scena), Teatrul Arte dell’Anima, Centrul Cultural pentru U.N.E.S.C.O „Nicolae Bălcescu”, Teatrul de pe Lipscani, Teatrul Coquette și Librăria Cărturești Carusel.

Selecția din acest an include 37 de producții ale teatrelor independente din București și din țară și spectacole de debut ale tinerilor absolvenți UNATC. De asemnenea, ediția a IV-a va avea și o secțiune de one man/woman show.

Dincolo de oferta variată de reprezentații artistice independente, eforturile organizatorice din acest an s-au concentrat și pe crearea unui context favorabil colaborărilor între artiștii independenți. De asemenea, această ediție a festivalului va marca lansarea unei platforme de dialog între membrii Companiilor de Teatru Independent din țară și reprezentanți ai organismelor ce administrează politicile culturale naționale.

,,Ne bucurăm că și în acest an putem oferi publicului din București spectacole de calitate din toată țara. FNTi este o celebrare a teatrului independent românesc. S-a născut și a crescut, fără îndoială, din dorința noastră, a tuturor teatrelor independente implicate direct în acest demers, de a mulțumi astfel fiecărui spectator pentru sprijinul pe care îl acordă scenei alternative.’’ – George Remeș, Directorul Festivalului Național de Teatru Independent

Programul complet al festivalului și informații despre spectacole si bilete pe www.fnti.ro. și pe pagina de facebook a festivalului.

 

Sponsori: Hotel Ramada

Parteneri Media: Radio România Cultural, Radio Guerrilla, Yorick.ro, IQads, Orașul Meu, LiterNet.ro, Bucharest City App, Orașul Vechi, The Institute, Observatorul Cultural, Zeppelin Magazine, Plic. O revistă, IleanaAndrei.ro, Revista Psychologies, judyflorescu.com, Gala Societății Civile, Raftul cu Idei, amdoar18ani.ro, teatral.ro, rezervările.ro

FNTi4 | www.fnti.ro | office@fnti.ro

program-fnti-2016

 

Acum, cateva recomandari (gen cum imi voi alege si eu spectacolele):

 

  1. Ma voi duce cu predilectie catre spectacolele din provincie, pe care nu voi avea ocazia sa le vad. Sunt spectacole faine din Bucuresti, dar pe alea parca le-as vedea in stagiune.
  2. Sunt cateva teatre care gazduiesc 2 spectacole intr-o zi: Godot Cafe-Teatru (zilnic are 2 spectacole), UnTeatru, Teatrul de Arta. Daca vreti sa vedeti mai multe spectacole, mergeti cu predilectie acolo.  Ori de la 8 la orice spectacol, de la 10 va mutati in Godot.
  3. Sunt 2 spectacole UNATC, in ultima zi, la Godot. Am mai vazut spectacole pe baza acelor texte, Pisica Verde m-a impresionat la Fest-FDR. Cred ca ma duc sa il vad si in alta interpretare.
  4. Puteti profita de ocazie pentru a descoperi locatii noi. Eu, de exemplu, voi merge pentru prima oara la Teatrul Arte dell’Anima. Nu stiu exact la ce spectacol ori la cate, dar e un prilej bun de a-mi face debutul acolo.
  5. Se va intampla ceva si in Carturesti Carusel. Nu stiu exact ce, dar is tare curios sa vad. Ma tenteaza sa ma duc 🙂

 

Sa recapitulam: Festivalul National de Teatru Independent FNTi 2016 – Editia a IV-a va avea loc in perioada 3-6 noiembrie, in Bucuresti, in 11 locatii (locatia traditionala, Godot Cafe-Teatru), alaturi de alte 10 locatii (printre care si o librarie). Haideti LaTeatru 🙂 Salutari TEATRALE si INDEPENDENTE tuturor!

2 thoughts on “Festivalul National de Teatru Independent FNTi 2016 – Editia a IV-a – 3-6 noiembrie

Leave a Reply

%d bloggers like this: