Mama
de Florian Zeller
regia: Talgat Batalov
Scenograf decor: Natalia Chernova
Designer de costume: Andrada Chiriac
Light designer: Samu Trucza, Narek Tumanian
Video design: Dmitry Sobolev
Compozitor: Pavel Polyakov
Asistent regie: Krisztián Kiliti
Sufleur: Katalin Tóth
Regizor tehnic: Lehel Rigmányi
Tradus de: Tamás Olt, Szabolcs Váradi R.
Distributie:
Ildikó P. Béres
Barna Bokor
Vazut in cadrul Festivalului de teatru INTACT 2026
Mama – Opinie LaTeatru.EU
Autorul Florian Zeller a scris o trilogie, Mama, Tatal si Fiul, trilogie din care eu am vazut doar 2 parti. E drept, la teatre diferite, cu distributii diferite, chiar in limbi diferite.
Cele 3 piese ale trilogiei nu au fost scrise intr-o ordine anume, ci sunt 3 unghiuri ale unui triunghi. Nu mi-e clar daca triunghiul este unul echilateral (cu laturi egale), daca piesele sunt egale intre ele ca importanta, ca greutate. Eu oricum am vazut doar 2 montari, insa chiar si asa mi-e greu sa compar, caci montarea de la Bulandra cu Rebengiuc m-a impresionat pana la lacrimi SI din cauza monstrului sacru ce se afla in fata mea, interpretand ultimul sau rol din cariera.
Sa revin totusi la Mama, montarea trupei maghiare a Teatrului National din Targu Mures. O montare impresionanta, intensa, dar cumva grabita, mult prea rapida. Ma rog, depinde din ce perspectiva privesti povestea.
Daca o privesti din perspectiva mamei, povestea trebuia spusa lent, enervant de lent, repetitiv, intr-un ritm de mocanita. O poveste lenta, lacrimogena si zgomotoasa s-ar fi potrivit perfect Mamei, mintii ei, modului in care ea gandeste, ea actioneaza.
Daca povestea este privita din perspectiva fiului, aceasta trebuie sa fie alerta, zgomotoasa, plina de lacrimi, de nervi si de regrete.
Alegerea regizorala a fost una de mijloc: prea grabita, pripipta, daca este sa o privim din persectiva mamei, insa prea lenta, chinuitor de lenta, daca este sa privim prin lupa fiului. Acest echilibru caracterizeaza perfect montarea regizorului Talgat Batalov.
Tot despre echilibru este vorba si cand ne uitam la Mama: nu cu ochi acuzatori, insa nici din perspectiva exclusiva a victimizarii ei. Mama este privita rece, obiectiv, fiecare spectator urmand a alege de care parte a baricadei se afla.
Mama este o femeie incapabila sa accepte ca fiul ei s-a maturizat, ca acesta va pleca de acasa. Prin asta, nu accepta ca EA a imbatranit. Relatia dintre cei 2 devine toxica, iar victima colaterala este consoarta fiului, cea prinsa la mijloc: pe de-o parte, vrea sa-si salveze iubitul, sa-l rupa de mama lui, sa taie cordonul ombilical care inca ii mai leaga pe cei 2, insa pe de alta parte are impresia ca nu e treaba ei, ca nu e datoria ei. Ca efortul este prea mare.
Mama este tipul de spectacol unde granita dintre vis si realitate, dintre dorinta si putinta, este minima. Aproape inexistenta. Este tipul de spectacol pe care cred ca trebuie sa-l revad. Pe care simt nevoia sa-l revad pentru a-l intelege mai bine, pentru a-l procesa mai bine. Este tipul de spectacol de la care iesi buimac, dupa care simti nevoia sa intrebi colegii din sala ce au inteles. Este tipul de spectacol care te da peste cap, care iti ramane in minte multe zile dupa vizionare.
Eu am plecat din Targu Mures de aproape o saptamana, insa eu inca il am in minte. Este in creierul meu precum multe alte lucruri: sunt multe semne de intrebare, creierul meu refuza sa puna la sertar aceasta poveste pentru ca nu este clarificata complet. Inca.
Mi-a placut spectacolul Mama, chiar daca nu este nicidecum cel mai bun spectacol de la festival. Este spectacolul cel mai greu de digerat, spectacolul cel mai greu de inteles. Spectacolul la care aplauzi nu pentru ca ti-a placut, ci tocmai pentru ca ti-a schimbat starea.
Mergeti sa vedeti Mama, mergeti sa vedeti si celelalte montari ale trilogiei. Mie-mi lipseste Fiul, sper sa-l prind pe undeva. Macar printr-un festival.
ps: Intrebarea cheie care-ti ramane in minte dupa spectacolul Mama: cand anume mintea ei a luat-o razna? Spectacolul nu-ti spune, iti arata doar “partea finala”. Insa nu stii cand s-a ajuns acolo, cum s-a ajuns acolo. Stii doar ca s-a ajuns acolo.