Mult zgomot pentru nimic – Teatrul de Comedie

Mult zgomot pentru nimic de William Shakespeare
Regia: Andrei Serban
Regizor secund Daniela Dima
Decor și video Andu Dumitrescu
Costume Doina Levintza
Muzica originala: Raul Kusak
Coregrafia: Stefan Lupu
Asistență regie: Dorina Chiriac
foto: Adi Bulboaca
Distributie:
Beatrice: Sabrina Iașchevici / Ioana Flora
Benedick: Emilian Oprea / Conrad Mericoffer
Don Pedro: Liviu Pintileasa
Claudio: Lucian Ionescu / Bogdan Cotlet
Leonato, guvernatorul Messinei: Alexandru Conovaru
Hero: Anca Dumitra / Alina Rotaru
Margareta: Dorina Chiriac / Ana Bianca Popescu
Don John: Bogdan Cotleț / Anghel Damian
Borachio: Dragoș Huluba / Dan Rădulescu
Ursula/ Grefierul: Andreea Samson / Antonia Boanta
Conrada: Andrada Corlat / Flavia Giurgiu
Dogberry-Coarna: Dan Radulescu / Silviu Debu
Verges-Agurida: Serban Georgevici
Bodyguardul/ un politist: Mihai Nita
Prezentatorul/ Mesagerul/ Baltazar/ Parintele Francisc/ un politist: Alexandru Bogdan
Se joaca la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie

Mult zgomot pentru nimic – Opinie LaTeatru.EU

Am mers la spectacolul Mult zgomot pentru nimic cu doua ganduri in cap, cu 2 asteptari importante.

Pe de-o parte, sunt constient de faptul ca dintre toate numele celebre de piese, folosesc cel mai des acest titlu: Mult zgomot pentru nimic. Marturisesc ca de cand am auzit prima oara de aceasta piesa am fost fascinat de titlul ei. Am inceput sa-l folosesc cand inca nu stiam despre ce este, de fapt, piesa. Mult zgomot pentru nimic poate fi folosit deopotriva pentru 99% dintre deciziile politice, pentru 90% dintre evenimentele sportive (de la noi si nu numai), pentru 90% dintre evenimentele carora noi le dam atata si atata importanta. Nu stiu daca e cea mai montata piesa de-a marelui dramaturg, cel mai probabil nu (cica Romeo si Julieta ar fi), insa pentru mine este piesa care are titlul cel mai interesant, cel mai ofertat.

Pe de alta parte, m-am dus cu gandul ca voi vedea o noua montare de Andrei Serban. V-am mai spus si o repet: este tipul de regizor pe care trebuie sa-l bifezi si care cu siguranta te va surprinde, fiind capabil s-o faca atat in sens pozitiv, cat si in sens negativ. Pe romaneste: daca ai ocazia sa vezi un spectacol de Andrei Serban, mergi si vezi-l, trebuind sa te astepti ca-s sanse egale sa-ti placa enorm ori sa-ti displaca profund.

Spre fericirea mea, acesta mi-a placut enorm.

M-au incantat costumele, pline de culoare, de veselie, de voie buna. M-a incantat alegerea regizorala de a vedea totul din dubla perspectiva: vedeam actorii pe scena, dar ii vedeam si filmati, in timp real, pe ecranul din spate. Cele 2 perspectiva inseamna, de fapt, si cele 2 lumi, de sus si de jos. Totodata, asa cum ne spune si regizorul in cele cateva cuvinte postate pe site-ul teatrului, cuvinte pe care le-am citit abia DUPA spectacol (intentionat facand asta), acele camere de filmat m-au dus cu gandul si la faptul ca in epoca moderna suntem mai urmariti ca oricand.

M-a mirat absenta celorlalte elemente de decor, chiar daca, nu stiu cum sa va zic, dar la modul sincer nu le-am simtit lipsa.

E drept, acum urmeaza sa va spun o chestie interesanta si dubioasa deopotriva: din locul in care am stat eu, cel mai din dreapta scaun de pe primul rand, nu puteam sa vad tot ecranul. Vedeam actorii, in 90% din cazuri (era o parte a salii pe care n-o vedeam deloc), dar cea de-a doua perspectiva nu-mi era aratata chiar complet. Nu, nu ma plang, as spune chiar ca a fost o experienta interesanta: imaginatia mea a lucrat mai intens ca oricand, mai ales in momentele in care camera filma scene in afara salii ori chiar in afara teatrului.

Altfel, perspectiva a fost cu atat mai interesanta cu cat majoritatea personajelor treceau pe langa mine. Uneori se opreau fix in dreptul meu si, desi se uitau aiurea in sala, aveam impresia ca ma tintuiesc cu privirea. O senzatie extrem de placuta ca sunt PARTE din actiune. Ca am un rol, chiar daca nu pot vedea chiar tot ce se petrece. Nu vad tot, dar rolul meu e altul. Cam asa m-am simtit 🙂

Am fost surprins placut, de asemenea, de cat de natural au fost introduse cateva replici de actualitate. Nu doar despre amnistie si recursul compensatoriu, cat si o referire vaga, pe care eu am prins-o, despre cel mai nou scandal politic, cel privitor la eventuala interzice a simbolurilor si ideilor comuniste. Spectacolul are o vechime de un an si pare a-si face upgrade-uri constante.

Pentru ca este un text celebru, pe care il stie ori ar trebui sa-l stie toata lumea, imi permit sa va povestesc partea finala, cea in care este inscenata moartea eroinei, cea care fusese acuzata pe nedrept de adulter. M-am gandit deseori, caci am tot vazut montari ale acestei piese, cum ar reactiona multi apropiati de-ai mei in cazul in care as muri. Este un gand al meu care mi-a tot venit zilele acestea, iar acest spectacol a venit ca o completare, parca cineva mi-a citit gandurile. Parca ar fi Facebook care imi ghicest gandurile prin intermediul algoritmilor sai.

Simt nevoia sa va mai semnalez, la final, abundenta culorilor. Mult zgomot pentru nimic este un spectacol extrem de colorat. Ochii mei au fost extrem de incantati de ceea ce au vazut SI din acest punct de vedere.