Otrava
de Lot Vekemans
Regia, spatiul scenic si ilustratia muzicala: Toma Danila
Light design: Dragos Margineanu
Afis: Daniel Voinea
Distributie:
Alina Berzunteanu
Cezar Antal
Vazut la unteatru (sala mare)
Otrava – Opinie LaTeatru.Eu
Atunci cand copiii isi ingroapa parintii vorbim despre normalitate, despre cursul firesc al vietii. Atunci insa cand parintii isi ingroapa copiii, lucrurile sunt cu adevarat tragice, dramatice. Nu mai este nimic firesc, nimic normal. Totul deraiaza, totul pare gresit, fiecare alegere pe care o vor face ulterior parintii va parea gresita.
Ce ar trebui sa faca un parinte care a suferit asemenea pierdere? Sa se inchida, sa refuza sa mai traiasca, sa nu treaca nicicum peste? Sau sa-si refaca viata, alaturi de celalalt parinte al copilului pierdut sau nu? Care alegere este corecta si care este gresita? Cine pe cine va condamna, va judeca? Si de ce?
Fix aceasta-i situatia din spectacolul Otrava, un spectacol care, asa cum ii zice si numele, parca-ti patrunde pe sub piele si nu mai poti nicicum sa-l scoti de acolo.
Putine lucruri ma impresioneaza cu adevarat, aproape pana la lacrimi, moartea fiind la loc de cinste. Nu am copii, nu-mi doresc sa fac, insa nu vreau sa-mi imaginez ce este in sufletul unui parinte care-si pierde copilul. Nu stiu daca si cum as mai putea eu trai cu asemenea povara. Nici macar nu stiu daca aceea mai poate fi numita viata.
In spectacolul Otrava, cei 2 parinti se reintalnesc dupa un numar de ani (irelevant cati) in amintirea copilului pierdut. Pretextul este altul, dar chiar si acesta este irelevant. Altceva este relevant: alegerile radical diferite care cei 2 parinti le-au facut.
Ea a ramas blocata in trecut, in acelasi oras, in acelasi loc, jelindu-si aproape neintrerupt copilul disparut. El a plecat undeva departe, unde a reusit sa-si refaca viata. Noua lui consoarta este insarcinata, asa ca el traieste la propriu o noua viata.
Pe cei doi inca ii leaga trecutul tragic, insa oare ce le rezerva viitorul? Care dintre ei a ales corect? Si cine va influenta pe cine in privinta viitorului? Ea va reusi pe el sa-l readuca in trecut, sa abandoneze noua viata? Sau el va reusi s-o convinga pe ea sa treaca peste si sa reinceapa sa traiasca?
Este un spectacol pe care vei avea impresia ca l-ai fi putut face si tu, ca l-ai fi putut regiza, ca ai fi putut juca in el, insa cumva te bucuri ca nu. Te bucuri ca acea Otrava nu iti va intra direct in tine. Ca spectator, ea va patrunde cumva indirect. Esti un pic, dar doar un pic, mai ferit.
Caci da, Otrava pare ca este nu un spectacol de teatru, ci o particica de realitate. Cei din fata ta nu-s actori, ci oameni ca tine, care nu interpreteaza, ci pur si simplu traiesc o tragedie.
Senzatia ca cei 2 sunt oameni si nu actori, scuzati-mi distinctia, este accentuata de faptul ca ei sunt 2 actori mai putin cunoscuti. Pentru mine cel putin. Nu ii asociez in minte cu vreun alt rol, fie din film, fie din teatru. Ei sunt niste oameni. Exact ca mine si ca tine.
Si nu, nu mi-a placut spectacolul Otrava. Nu prea are cum sa-ti placa Otrava. Dar este tipul de Otrava de care nu vrei sa scapi. Nu stiu daca poti, dar sigur nu vrei. Simti ca e ceva cumva util. Nu placut, nu dulce, ci util.
Da, mergeti sa vedeti Otrava la unteatru. Mergeti si nu veti regreta, chiar daca nu o sa va placa. De fapt, tocmai din acest motiv.