Pulverizare – Apollo 111 – Fnti 2017

Pulverizare de Alexandra Badea
Traducerea: Eugen Jebeleanu
regizor: Andrei Majeri
distributie:
Smaranda Caragea
Ada Gales
Alexandru Bogdan
Nicholas Cațianis Jr.
scenografie: Alexandra Panaite
durată: 1h 30min
Vazut la Apollo 111, in cadrul FNTI 2017

Pulverizare – Opinie LaTeatru.EU

 

Care-i asemanarea intre chinezul care asambleaza 16 ore pe zi telefoane destepte, indianul care 16 ore pe zi face haine pentru marile magazine de haine, operatorul de call-center care lucreaza pentru o mare companie de telefonie si bancherul care toata ziua sta printre cifre? Inumanitatea! Asta-i cuvantul.

Fie ca vorbim despre persoane care muncesc pana la epuizare, fara sa mai faca nimic altceva in afara de chestiunile absolut necesare vietii (mancat, baut, nevoi fiziologice), fie ca vorbim despre cei ancorati in realitatea virtuala, care si cand ies la o bere stau cu nasul in telefon, cu totii sunt, in felul lor, antisociali. Inumani. Din ce in ce mai lipsiti de empatie.

Cum si-ar putea creste un copil un astfel de neom? Ce va iesi din el? Apai la chestia asta ma tot gandesc cu groaza. Spre norocul nostru, al tuturor, corporatistii, cel putin astia mid-level (call center si alte joburi de genul), nu fac multi copii. Unul, maximum doi. Pentru noi, dar si pentru ei, este mai bine. De fapt, si este un lucru deja stiut, ei isi cresc copiii din carti. Desi baga-n ei doar fast-food, copiii trebuie sa manance doar bio. In casa curatenia trebuie sa fie impecabila. Insa toate astea trebuie facute de altcineva, caci ei, corporatistii (apropo, ati vazut ca ei se cupleaza doar intre ei? nu d-alta, dar in afara bulei lor nu au cum sa cunoasca pe altcineva), au treaba. Trebuie fie din ce in ce mai buni, sa aduca firma lor, corporatia, pe cele mai inalte culmi.

Si, atentie, mentalitatea de corporatist se aplica si celor care lucreaza-n firme mici. Nu trebuie musai sa lucrezi la Microsoft ori la Oracle ca sa ai mentalitate de corporatist. Caci pentru a ajunge la fel de mari precum cei mari, trebuie sa avem mentalitatea celor mari.

Asa cum, daca lucram pe Franta, trebuie sa gandim ca francezii, sa mancam ca francezii, sa ne comportam ca francezii. Da, chestia asta este si-n spectacol, dar am auzit-o de la un amic. Era vorba de americani, nu de francezi. Nu ca ar fi mare diferenta. Si am mai auzit si chestia cu alt nume: la call-center, daca vorbesti cu america, trebuie sa ai nume american si accent american.

Deci, asa cum deja m-am scapat, veti vedea toate acestea in spectacolul Pulverizare. Pentru mine este amuzant. Chiar rad cu gura pana la urechi atat la spectacole de genul, cat si de prietenii corporatisti, care jumatate sunt workoholici, jumatate sunt antisociali. Iar firma lor, invariabil, este cea mai mare si mai tare. Ei nu muncesc pentru bani, ci pentru onoarea de a face parte din acel colectiv. Biroul (cu mobila de la Ikea #SeStie) este cel mai misto loc in care pot sa se afle.

Cu toate astea, ma sperie ideea ca acesti oameni sunt dati exemplu. Ca-s viitorul. Ca-s, de fapt, oamenii de succes ai timpurilor noastre. Ei cladesc societatea asta noua, asa cum bunicii nostri, asa cum ii vedeti acum (daca mai sunt in viata) au construit societatea precedenta.

Apropo, oare cum vor arata corporatistii la batranete? Nu se vor mai putea misca, nu vor mai putea deschide gura, dar sa tasteze pe un taci-scrin tot vor mai avea energie.

Zic sa mergeti sa vedeti Pulverizare. Si, daca gresesc undeva pe-aici, sa-mi pulverizati articolul. Alaturi de cel care l-a scris. Salutari TEATRALE tuturor!

 

Lasă un răspuns