Scripcarul pe acoperis – Teatrul Evreiesc de Stat

Scripcarul pe acoperis
După povestirile lui Shalom Aleihem, cu permisiunea speciala din partea lui Arnold Perl
Autori: Libretul de Joseph Stein, Muzica de Jerry Bock, Versurile de Sheldon Harnick
Creat la New York Stage cu sprijinul producatorului si regizorului de teatru american Harold Prince
Spectacolul a avut premiera la New York Stage in regia si coregrafia lui Jerome Robbins
Traducerea cantecelor in idis: Shraga Friedman
Traducerea in limba romana: Antoaneta Ralian
Prezentata printr-un aranjament cu Music Theatre International (Europe) Limited: www.mtishows.eu
Regia: Andrei Munteanu
Scenografia: Viorica Petrovici
Coregrafia: Bogdan Boanta, Andra Gheorghe
Asistentă scenografie: Miruna Balasa
Conducerea muzicala: D. Zisl Slepovitch (SUA), Constantin Grigore, Alexandru Ilie
Pregătire muzicala cor: Del Vasilache
Grafică afis: Dragos Bruma
Gen: Musical
Limba: Româna (cantecele in limba idis, cu traducere in limba romana)
Distributie:
Tevie: Claudiu Istodor
Golde: Roxana Guttman
Țeitl: Teodora Pacurar
Hudl: Rusalina Bona
Have: Ioana Repciuc
Motl: Daniel Pascariu
Percik: Mihai Nitu / Radu Mateuca
Fedika: Andrei Bibire
Leizer Wolf: Mihai Ciuca
Jandarmul: Marius Calugărita
Yente: Ecaterina Ladin
Șprințe: Cristiana Ionita
Bielke: Natalia Dragomir
Rabbinul: Nicolae Calugărita
Bunica Țeitl: Dorina Paunescu
Frime-Sure: Geni Brenda Vexler / Arabela Neazi
Nuhăm: Mircea Drimbăreanu
Yussl: Darius Daradici
Șeindl: Mirela Nicolau
Mendl: Andrei Miercure
Mordche: Veaceslav Grosu
Avram: Dorin C. Zachei
Rusoaica: Viorica Bantas
Scripcarul: Ion Parea
Locuitorii din Anatevka: Andreea Carmen Marin, Claudia Crisan, Laura Ionela Marin, Mihai Carstea, Del Vasilache, Victor Stoica
Preotul: Viorel Manole
Scamatorul de nunta: Alin Potop
Croitorul: Horia Fedorca
Cizmarul: Corinias Caraba
Elevul: Paul Tripon
Vânzătoare de gaini: Victoria Radu
Carciumareasa: Meda Toparceanu
Vanzatoare de scrumbii: Ioana Calugareanu Tufaru, Mihaela Cunita
Evreul cu gasca: Adrian Lucaschi
Vanzator ambulant: Iulian Sfircea
Evrei habotnici: Vlad Nicolici, Radu Mateuca, Constantin Șorop, Adrian Lucaschi
Fiul carciumarului: Martin Cunita
Fiica Cantorului: Carla Lifșin
Dansatori: Lilian Carauș, Marius Moldovan, Dan Rima, Vladimir Palamarciuc, Dragos Rosu, Andrei Angelescu, Erik Bubui, Cosmin Vasile, Roxana Nicolae, Silvia Uceanu
Cu participarea TES ORCHESTRA:
Pian: Mihai Murariu
Vioara 1: Rodica Gancea
Vioara 2: Tania Vilvoi
Violoncel: Sergiu Marin
Clarinet: Mihai Pintenaru
Trompeta 1: Silviu Groaza
Trompeta 2: Iulia Groaza
Flaut: Mihail Varga
Trombon: Mirel Lita
Percutie 1: Bogdan Dumitras
Percutie 2: Răzvan Florescu
Contrabas: Stefan Popescu
Chitara: AG Weinberger
Acordeon: Bogdan Lifșin

Scripcarul pe acoperis – Opinie LaTeatru.EU

Fara sa refuz din oficiu vreun gen teatral, spun din start ca musicalul nu este nici pe departe genul meu preferat de teatru. Am vazut cateva musicaluri, mi-au placut, insa spre deosebire de alt gen teatral, aici experienta mea este limitata. Daca mai adaug faptul ca, in acest caz, al spectacolului Scripcarul pe acoperis, cantecele au fost in idis, atunci este clar ca nu asupra aspectului muzical al spectacolului ma voi referi. Cei care cunosc limba idis si cei care se pricep cu adevarat la muzica sunt mult mai in masura sa se pronunte.

Tot pentru o contextualizare corecta, a mea ca spectator (cu ceva experienta in teatru), trebuie sa mentionez ca am mai vazut o (singura) adaptare a acestei celebre piese, cea a Teatrului din Oradea (in anul 2017, la Festivalul lor). Comparatia va fi, deci, facuta strict cu acea punere in scena. O punere in scena considerata a fi unul dintre cele mai bune musicaluri din peisajul teatral autohton.

Si cu ea incep, caci sentimentele mele de atunci, de la acea reprezentatie, par relevante si actuale pentru ceea ce tocmai am vazut. Asadar, deseori am impresia ca Teatrul Evreiesc de Stat are intr-un fel exclusivitatea, din punct de vedere teatral, in ceea ce priveste problemele ce vizeaza aceasta comunitate. Cand vad la un ALT teatru un spectacol avand chiar si tangential legatura cu evreii, am impresia ca acel spectacol ar fi mult mai potrivit pe scena Teatrului Evreiesc. Nu inseamna ca la Teatrul Evreiesc ar trebui sa vad DOAR spectacole tematice, departe de mine gandul acesta, dar cumva mi se pare ciudat sa vad vorbindu-se despre aceasta problema pe scena altui teatru.

Chiar si in festivaluri, cand vad un spectacol al Teatrului Evreiesc, am impresia ca el se joaca altfel la el acasa. De altfel, am si facut un astfel de test, cu spectacolul Bucuresti 41 – Tur-Retur: l-am vazut intai la Timisoara, in cadrul Fest-Fdr 2017, insistand, insa, sa-l vad, la cateva saptamani distanta, si la el acasa, in Bucuresti. Un spectator neinitiat poate nu ar observa diferentele, eu, insa, le-am sesizat. Desi exista comunitate evreiasca si-n Timisoara, desi a fost dus si in Sinagoga de acolo, el a parut la el acasa la Bucuresti. A parut natural. O chestie pe care am observat-o, am simtit-o, fara s-o pot explica cu exactitate.

Ca sa dau un exemplu cumva extrem, eu sunt de parere ca Teatrul Evreiesc de Stat ar trebui sa puna in scena si dramaturgi cu origini evreiesti precum Mihail Sebastian. In spectacolul amintit mai sus este pomenita premiera Steaua Fara Nume, din 1941, unde un tanar actor de atunci, Radu Beligan, facea un rol considerat de criticii vremii drept excelent. O punere in scena a acestei piese, pe scena Teatrului Evreiesc, mi s-ar parea un lucru firesc. Natural. O reintoarcere acasa.

Drept urmare, atunci cand am vazut Scripcarul pe acoperis la Teatrul din Oradea m-am simtit ciudat. Spectacolul era foarte bun, vocile foarte bune, nimic gresit din aproape niciun punct de vedere. Atunci cand nu ai cu ce sa compari, cand judeci acea punere in scena ca atare, iti pare un spectacol excelent. Cei care se pricep la muzica au apreciat chiar si acea latura, muzicala. Se spune ca in Romania musicalul nu prea este de nivel inalt, aceasta adaptare oradeana fiind o exceptie fericita.

Dupa ce am vazut Scripcarul pe acoperis la Teatrul Evreiesc de Stat, mi-am dat seama ce lipsea adaptarii oradene. Eu acolo am aplaudat un spectacol extrem de bine, de minutios realizat, insa abia acum am constatat ca nu ma simtisem deloc in spectacol. Era un spectacol despre evrei care nu avea nimic evreiesc in el. Nu stiu daca vreunul dintre actorii oradeni are origini evreiesti, posibil sa aiba, stiu insa ca aseara am simtit ca acest spectacol a fost IN SFARSIT montat unde trebuie. ACASA.

As fi nedrept sa spun ca spectacolul oradean nu avea suflet. Orice actor joaca cu sufletul, lor chiar nu am ce sa le reprosez. Doar ca, uneori, eu ca spectator nu sunt pe aceeasi lungime de unda cu ei. Uneori telefonul fara fir din copilaria noastra imi revine-n minte: mesajul pornit de la dramaturg, trecut pe la regizor, actori si intregul staff al spectacolului ajunge la mine intr-un mod … ciudat. Uneori, desi niciunul dintre ei nu a gresit, desi toti au pus suflet, eu, ca spectator, simt altceva. La mine a ajuns cu totul altceva.

Iar ideea, nu stiu daca a regizorului ori a altcuiva, de a fi cantecele in idis, mi s-a parut una dintre cele mai bune. Un astfel de spectacol COMPLET in idis ar fi devenit greu de urmarit (oricum e dificil pentru unii spectatori ne-experimentati, din cauza duratei), iar un spectacol COMPLET in limba romana ar fi avut prea putine elemente evreiesti in el.

Povestea este arhi-cunoscuta: o comunitate evreieasca dintr-un sat ucrainean, parca inghetat in timp, trebuie sa se adapteze rigorilor timpului. Modernizarea vine din 2 parti: pe de-o parte, membrii acesteia vor sa scape de rigorile traditionale, fetele laptarului indraznind sa se indragosteasca (una dintre ele, in mod incredibil, se indragosteste de un ne-evreu), pe de alta parte conducerea tarii, Ucraina facand parte din Rusia Tarista, din Imperiul Rus, silesc evreii din acea localitate sa ia calea pribegiei. Nu doar ca ei trebuiau sa se modernizeze, ci trebuiau, de fapt, s-o ia intru totul de la capat, intr-un loc nou, intr-un context nou.

Un spectacol grandios, deloc usor de urmarit, Scripcarul pe acoperis se anunta a fi una dintre piesele de rezistenta ale Teatrului Evreiesc in perioada urmatoare. Va fi inclusiv pe placul cinefililor, multi dintre ei vazand si adaptarea cinematografica din 1971 (vedeti trailerul de mai sus). Pronostichez ca va fi un spectacol atat pe placul publicului, cat si pe placul criticilor. Sunt, deci, curios sa vad si prin cate festivaluri isi va face aparitia. Ii urez mult succes!