Sunt o baba comunista? – FEST-FDR 2019

Sunt o baba comunista? dupa romanul lui Dan Lungu
Distributia:
Claudia Ieremia
Ion Rizea
Matei Chioariu
Iuliana Craescu
Roberta Popa Ionescu
Calin Stanciu jr.
Ana Maria Cojocaru
Doru Iosif
Alecu Reus
Cristian Szekeres
Raul Lazarescu
Ionut Iova
Razvan Ciocoi
Marin Lupanciuc
Scenariu: Calin Ciobotari
Scenografia: Inocenttiu Ieremia
Coregrafia: Victoria Bucun
Video design: Andrei Cozlac
Sound design: Sebastian Hamburger
Regia artistica: Antonella Cornici
A fost vazut la premiera din 3 noiembrie, din cadrul FEST-FDR 2019, la Sala 2 a Teatrului National din Timisoara

Sunt o baba comunista TIMISOARA FEST-FDR 2019

Sunt o baba comunista? – Opinie LaTeatru.EU

 

Despre cartea Sunt o baba comunista, fara semnul intrebarii, as putea spune multe. La baza sunt absolvent de sociologie, cartea in cauza fiind scrisa de un sociolog. Drept urmare, sunt in masura sa vad si sa inteleg perspectiva din care a fost ea scrisa.

Intai, partea relevanta, ideea de la care trebuie sa plecati: sunt 3 chestii diferite, 3 entitati de sine statatoare. Exista cartea, aparuta in 2007, cea de la care pleaca totul.

Filmul preia personajele cartii si le pune intr-un context cu totul diferit: cartea se petrece la 10 ani de la caderea comunismului, deci undeva prin anii 2000; filmul, aparut in 2013, se petrece undeva la 20 de ani de la caderea comunismului; spectacolul de teatru se petrece dupa inca 10 ani, la 30 de ani de la caderea comunismului.

O interesanta coincidenta este legata si de data aparitiei: cartea apare in 2007, filmul la 6 ani dupa, in 2013, in timp ce spectacolul de teatru apare dupa alti 6 ani.

Spectacolul de teatru este, de fapt, un show de televiziune: o emisiune tv fictiva o aduce in platou pe baba comunista Emilia, alaturi de toate celelalte personaje ale cartii. Un show tv pur capitalist, deloc sincer, regizat, unde doamna Emilia este acum un simplu obiect de decor. Ori asa trebuia sa fie in scenariul initial.

Fara sa va dezvalui exact cum se schimba lucrurile, cat de diferite sunt personajele fata de cele din carte, vreau sa subliniez 5 lucruri despre spectacol. Fundamentale, relevante, importante:

  1. Sunt o baba comunista este o carte scrisa de un sociolog. Personajul este portretul robot al nostalgicului comunist. Care nostalgic comunist este intr-o proportie mai mare de sex feminin, caci pentru femei comunismul a insemnat emanciparea, mutarea de la sat la oras si multe alte drepturi. Totodata, pentru cine va citi cartea (eu urmeaza sa o REcitesc), isi va da seama ca este un roman mai tehnic. Nu este scris intr-un stil atat de literar. Nu e neaparat de rau, desi unii snobi intelectuali vor stramba din nas.
  2. Intrebarea care se pune, exact cum spuneam mai sus, este de cand este acel portret. Este portretul nostalgicului comunist din anul 2000. Dar, si aici intra in scena cititorul, atunci cand lecturam o carte, atunci cand urmarim o poveste, punem diverse lentile. Vedem altfel acest portret, aceasta baba comunista. O vedem altfel acum si o vom vedea cu totul altfel peste 10 ani, peste 20 de ani ori peste 50 de ani. Desi textul va fi eminamente acelasi.
  3. Drept urmare, diferentele fundamentale dintre carte, film si spectacol (luand strict spectacolul pus in scena la Timisoara, ignoram diverse alte puneri in scena) sunt date si de anul aparitiei. Baba comunista din carte a aparut in 2007, ea s-a modificat dupa 6 ani, s-a schimbat, schimbandu-se din nou dupa alti 6 ani. Nimic nou sub soare, s-ar zice.
  4. Daca ma intrebati pe mine, strict ca gusturi, prefer povestea din spectacol, efervescenta lui, culoarea lui, magia lui (un show tv unde tu, ca spectator, esti efectiv acolo; ca si cum ai fi in publicul unui show si ti s-ar spune cand sa aplauzi, ai auzi diversele indicatii scenice, ai prinde certurile din pauze), dar prefer actorii din film. Alice interpretata de Ana Ularu este superba, frumoasa de pica, foarte naturala, foarte atragatoare; Alice din spectacol este cu totul diferita, are si ca stil de a se imbraca ceva rural in ea, ceva ce o face mai romanca decat Alice din film. Sper ca m-am exprimat corect. Nu mai vorbesc de Luminita Gheorghiu ori Marian Ralea.
  5. La finalul spectacolului chiar ma gandeam, imi imaginam, cum ar fi fost acest spectacol avand distributia filmului. Nu voi afla niciodata, insa imaginatia mea bogata deja are un spectacol in minte. Unul nu neaparat mai bun decat cel vazut la Timisoara, insa clar mult diferit.
  6. La un moment dat in spectacol, unul dinte cameramani se enerveaza si spune ca nu mai vrea sa filmeze, ca tot show-ul acesta legitimeaza comunismul. Ulterior, in spectacol apare un personaj (va las pe voi sa-l descoperiti, e si-n carte), o doamna in varsta care nu doar ca nu era nostalgica, ci chiar era o adversara inversunata a comunismului. Comunismul ii luase ei totul. Dan Lungu, la finalul spectacolului, a spus ca acest personaj este o contra-pondere la personajului Emiliei. Intrebarea mea, dilema mea, este daca acest spectacol va fi interpretat drept un omagiu adus comunismului sau, dimpotriva, drept un spectacol care ironizeaza atat comunismul, cat si pe nostalgicii acestui regim. Caci in multe momente am avut impresia ca, de fapt, poate fi citit din ambele unghiuri, din ambele perspective.
  7. Un lucru fundamental retinut din spectacol, o replica de-a Emiliei: eu nu apar regimul, imi apar tineretea. Atunci cand acuzati nostalgicii si criticati nostalgia, ganditi-va doar la asta: fiecare om a avut o copilarie si o tinerete la care are dreptul sa tina. Este absolut firesc ca fiecare om sa isi aminteasca cu placere de acea perioada. Drept urmare, nostalgia este deseori una dupa o perioada a vietii si nu dupa un regim politic. Lucru deloc grav, indiferent despre ce regimuri politice vorbim.
  8. Dan Lungu spunea la finalul spectacolului ca el, ca scriitor, lasa libertatea fiecarui artist sa se exprime cum doreste. Va spuneam eu mai demult cum visez la un triunghi perfect: o carte, un film si un spectacol de teatru care sa nu se contrazica intre ele, dar care sa formeze un tot unitar. As zice ca Sunt o baba comunista este cel mai aproape de idealul la care ma gandeam atunci.
  9. Pentru ca mie-mi plac coincidentele si pentru ca plec de la premisa ca nimic nu e intamplator, am vazut acest spectacol la Timisoara. De aici a pornit totul, nu?

Nu vreau sa explic semnul de intrebare din titlul spectacolului. Puteti sa va ganditi la diverse motive, eu nu voi spune nimic. Spun doar ca nu e vreo eroare de tiparire. Daca sunteti ATAT de curiosi, mergeti sa vedeti spectacolul Sunt o baba comunista?, ce se joaca la Sala 2 a Teatrului National din Timisoara.

Eu, unul, voi reciti cartea Sunt o baba comunista, cu impresia puternica lasata de spectacol si cu ceva experienta de viata si educationala/informationala in plus fata de momentul 2013. Este tipul de carte pe care-mi propun s-o recitesc constant, sa vad, de fapt, cum m-am schimbat eu. Sper sa nu ajung vreodata sa ii dau dreptate 100% doamnei Emilia.

Leave a Reply

%d bloggers like this: