Tomcat
de James Rushbrooke
Traducerea: Vlad Balan
Regie: Vlad Balan
scenografia: Gabi Albu
muzica originala: Cristina Juncu
lighting design: Vlad Balan si Traian Marin
asistent regie: Cezara Petredeanu
asistent scenografie si grafica proiectii: Iulian Stoian
producator delegat: Camelia Moroianu
Distributie:
Jess: Erika Condrut / Amalia Hesson
Tom: Mihai Mitrea
Charlie: Mircea Alexandru Baluta
Caroline: Annemary Ziegler
Rachel: Dana Marineci
Vazut la Sala Studio a Teatrului Excelsior
Tomcat – Opinie LaTeatru.EU
Tomcat este o distopie medicala, un viitor distopic in care omenirea este obsedata de perfectiunea genetica. O copila de 12 ani, Jess, devine problema de importanta nationala pentru ca are gene defecte. Sau asa se crede.
Problema ei este ca a fost nascuta “in salbaticie”, de catre o mama criminala. Dupa ce mama ei a fost arestata (murind in inchisoare), Jess a devenit obiect de studiu pentru psihiatri. Ea statea singura intr-o celula, singura ei activitate fiind pictatul.
Tom este ingrijitorul ei, iar Caroline este doctora care o avea in grija. Tom se ataseaza de ea, tratand-o ca pe propriul copil.
Din pacate sau din fericire, cei 2 nu fac niciun progres in ceea ce priveste studiile privitoare la Jess. Copila crestea, iar ei dadeau pur si simplu din umeri, nu stiau ce ar trebui facut cu ea: ar trebui “eliberata”, lasata in libertate, ori ar trebui … eutanasiata.
Din cauza lipsei de progrese, este trimis un alt medic psihiatru, Charlie, o persoana total lipsita de empatia, care o vedea pe Jess strict ca material de studiu. Nu va spun cum evolueaza Jess si cum se termina totul, insa trebuie sa va dezvlui un alt aspect: Charlie nu avea o viata personala usoara. Sotia lui ramane insarcinata, insa “screeningul” nu a fost asa cum si-au dorit cei 2, asa ca sistemul, statul, a programat-o pe sotia lui (Rachel) la … avort. Charlie era in favoarea avortului, credea 100% in sistem, credea ca asa e mai bine pentru toata lumea, insa Rachel nu era de aceeasi parere. Nu va spun mai multe, unii vor considera ca oricum am facut cateva spoilere.
Strict legat de aspectul moral al povestii, eu m-am gandit la o astfel de distopie pe toata durata pandemiei. Initial am considerat ca este o exagerare comparatia care se face intre “certificatul verde”, cel de vaccinat, si certificatul pe care-l dadeau nazistii, de “arian”. Ori macar de tolerat. Insa dictatura medicala catre care tindeam (si de care inca nu am scapat) era una cat se poate de reala si de infricosatoare.
Simplul fapt ca unii oameni INCA sunt convinsi ca ar trebui sa renuntam la multe drepturi si libertati in numele sanatatii colective ma sperie. Din punctul lor de vedere, binele colectiv este superior binelui individual, asa ca orice sacrificiu este acceptat.
Ce este interesant de precizat este insa alt aspect: textul Tomcat este scris INAINTE de pandemie, lucru care MA SPERIE. Realmente ma sperie. Pandemia a confirmat ceea ce unii deja anticipau. Sau, cum ar zice conspirationistii, poate ca scenariul era deja scris.
Revenind la montarea lui Vlad Balan, nu vreau sa va dezvalui de ce titlul spectacolului (si al piesei, al textului) este Tomcat, va las sa descoperiti singuri (si sa va ganditi un pic: oare la ce s-ar putea referi?). Insa simt nevoia sa mai fac 3 precizari relevante:
- Rolul micutei Jess este jucata alternativ de 2 copile, 2 adolescente de 13 si 15 ani. Faptul ca vezi in fata ta o adolescenta PE BUNE si nu o actrita celebra care interpreteaza o adolescenta multiplica impactul pe care il are povestea. Asa s-a intamplat in cazul meu.
- Bonus: eu l-am vazut pe data de 1 aprilie, la ora 12 ziua, printre adolescenti (venisera de la o scoala). Desi de obicei adolescentii nu-s cel mai cuminte public, de data aceasta povestea i-a acaparat atat de mult incat au ramas tintuiti pe scaun pe intreaga durata a spectacolului. Am plecat repede, imediat dupa aplauze, de teama sa nu vad ceva lacrimi (cativa adolescenti chiar pareau pe cale sa planga). Deci impactul la mine a fost cu atat mai mare.
- Mi-a placut si scenografia, acea cusca din mijloc, in jurul careia se invarteau toate personajele. Desi eram in afara custii, aveam o usoara senzatie de claustrofobie, ma temeam ca as putea oricand sa fiu si eu acolo.
Recunosc: a fost unul dintre putinele spectacole, primul pe anul 2026, care m-a facut sa-mi dea o lacrima. Care m-a impresionat, m-a zdruncinat realmente. Nu stiu daca e cel mai BUN spectacol, cel mai bine realizat, dar in orice caz unul care m-a atins. Care m-a zdruncinat.
Mergeti sa vedeti Tomcat, un spectacol pentru toata familia. Pe mine m-a impresionat, ceea ce cred ca se va intampla si-n cazul majoritatii spectatorilor. Un spectacol de neratat, jucat intr-o sala mica, unde nu intra foarte multi spectatori (din acest motiv, senzatia mea era ca iau parte la ceva usor secret, la ceva ce nu stie multa lume, o chestie care-mi accentua senzatiile pe care le traiam pe parcursul spectacolului).