Tristete si bucurie in viata girafelor
de Tiago Rodrigues
traducerea: Ana Maria Mihailescu
Regia: Irisz Kovacs
Scenografia: Reka Olah
Muzica: Adrian Piciorea
Producator delegat: Vasea Blohat
Distributie:
Girafa: Dana Marineci
Tatal / Cehov: Robert Radoveneanu
Judy Garland: Alex Popa
Batranul / Prim Ministrul: Oliver Toderita
Pantera / Bancherul: Matei Arvunescu
Politistul: Ciprian Cojenel
Vazut pe data de 10 octombrie 2025 la Sala Mare (Sala Ion Lucian) a Teatrului Excelsior
Tristete si bucurie in viata girafelor – Opinie LaTeatru.EU
O fetita este poreclita Girafa pentru ca este mai inalta, MULT mai inalta, decat restul colegilor ei. Asa ca decide sa faca un proiect, o prezentare, despre … girafe. Exact cum a zis Vasile Alecsandri acum peste o suta de ani, vrea sa-si transforme porecla in renume (poezia Penes Curcanul, pentru cine sta mai prost la cultura generala). Proiectul urmeaza sa se numeasca Tristete si bucurie in viata girafelor. Practic, spectacolul pe care-l vedem este atat realitatea, cat si imaginatia ei. Granita dintre ele este relativa
Pentru a-si documenta proiectul, a luat la pas orasul (Lisabona). Intalnirile cu personajele excentrice (care pe mine m-au dus cu gandul atat la Micul Print, cat si la Alice in Tara Minunilor) si povestile lor o fac sa-si puna intrebari despre problemele din viata adultilor. Ea alterneaza inocenta unei copile de 9 ani cu maturitatea nespecifica acelei varsta. Stiti cum se spune: un copil nefericit se va maturiza mult mai repede decat unul crescut in puf.
Spectacolul mi-a adus aminte de o discutie pe care am auzit-o in facultate (deci acum vreo 20 de ani). Auzisem eu ca exista in mai multe parti asa numitele consilii ale elevilor si ca se preconiza si un guvern al copiilor. Abia iesit din adolescenta, abia ajuns matur (vorba vine), ma tot intrebam ce ar putea rezolva un guvern al copiilor, de ce ne tot jucam cu lucruri atat de serioase. Mi s-a raspuns ca deseori copiii sunt mult mai ingeniosi si gasesc solutii mult mai bune decat adultii. In primul rand, mi s-a zis atunci, copiii pun mai multe intrebari decat adultii. Copiii cauta solutiile intr-o masura mai mare decat adultii.
Vazand-o pe micuta Girafa (contradictia este evident intentionata) cum este de revoltata de neajutorarea adultilor. Un guvern al copiilor este mai sincer, mai empatic si mai interogativ decat un guvern al adultilor.
De altfel, pentru ca tot insist sa revin la microfonul podcastului meu, stau si ma intreb daca nu cumva dorinta asta a mea intrinseca de a pune intrebari nu tine tot de … copilarie. Copilul din mine traieste si se manifesta si el cum poate: se joaca pe consola, vede filme de animatie si spectacole pentru copii, citeste carti adresate teoretic celor mici si, de cele mai multe ori, pune intrebari aparent stupide.
Chiar asa: oare am pus vreo intrebare cu adevarat stupida la podcastul meu? 🙂 Asta voi trebuie sa-mi spuneti.
Revenind la spectacol, mentionez ca cele 2 ore fara pauza s-au cam simtit. E drept, strict din punct de vedere teatral pauza ar fi taiat ritmul, m-ar fi scos din starea aceea, ar fi stricat atmosfera in care intrasem. Pe de alta parte, m-am concentrat 2 ore pe spectacol si pe simbolistica lui, asa ca dupa 2 ore chiar ma simteam stors de energie. Poate-s eu prea batran, nu neg.
Mergeti sa vedeti Tristete si bucurie in viata girafelor la Teatrul Excelsior. Un spectacol cu si despre copii, pe care oamenii mari ar trebui sa se straduiasca sa-l inteleaga. Oare cati adulti o vor ASCULTA cu adevarat pe “micuta Girafa”?
ps: Mi s-a reprosat ca in mult prea multe randuri evit (omit) sa fac referire la interpretarea actorilor. In acest spectacol, Tristete si bucurie in viata girafelor, mi-au placut absolut toti actorii, cu o mentiune speciala pentru Dana Marineci (Girafa). Insa dupa mine este tipul de spectacol unde nu actorii ies in evidenta, ci mesajul. Povestea. Sau cel putin asa a fost in cazul meu. Mergeti sa va convingeti singuri daca am sau nu dreptate.