Ultima halta in Paradis – FF Theatre

Ultima halta in Paradis de Valentin Nicolau
Regia: Florin Fratila
Distributie:
Ioana Chelmus
Roxana Bercaru
Sabina Preda
Ioana Petric
Catalina Danila
Bot Eduard
Florin Fratila
Spectacol produs de FF Theatre, vazut la The Temple Social Pub

Ultima halta in Paradis – Opinie LaTeatru.EU

Nu am fost niciodata o persoana depresiva, o persoana care sa se gandeasca la ce-i mai rau, si sper sa nu ajung niciodata. Scuzati-mi lipsa de modestie, insa am ajuns sa fiu invidiat de prietenii mei pentru optimismul pe care-l eman.

Un singur loc ma face, insa, sa intru in depresie: spitalul. Spitalul mi s-a parut dintotdeauna un loc construit special pentru a intra in depresie. Un loc gandit dinadins pentru a nu sta de placere acolo. Un fel de sperietoare, de inchisoare.

Daca la inchisoare ajungi daca nu esti cuminte din punct de vedere penal, la spital ajungi daca nu esti cuminte din punct de vedere medical. Daca mananci ce nu trebuie, daca bei prea des si prea mult, daca nu te ingrijesti. Spitalul este, in mod logic, o pedeapsa. E drept, in unele cazuri omul este pedepsit pentru ca a indraznit sa traiasca prea mult. Altii, insa, ajung acolo pur si simplu pentru ca au avut ghinion. Nu ca la inchisoare lucrurile ar sta diferit.

Sunt persoane care nu constientizeaza rolul spitalului, care au impresia ca rolul spitalului este sa te indrepte. Sa te faca bine. Asa cum tot ei considera ca si inchisoarea te indreapta, te face mai bun, mai responsabil. Se enerveaza cand aud ca in spitalul respectiv au murit peste 50% dintre pacienti, considera ca medicii nu si-au facut datoria.

Ceea ce e posibil sa fie adevarat, nu iau apararea nimanui, doar ca, vedeti voi, partea pe care o ignora multi, medici, pacienti si asistente, este cea psihica.

Tin minte o experienta dubios de traumatizanta, pe care am trait-o acum peste 15 ani. Nu aveam inca 18 ani, eram clasa a XI-a si m-am internat in spital, sa ma operez de apendicita. Tin minte cat de speriat eram si ce figura de-a dreptul sinistra aveam. Nu eram speriat de operatie, nu eram speriat de boala pe care o aveam. Nimic din toate astea. Toata starea mea oribila era data de spitalul in sine. Un loc pe care l-am vizitat foarte rar ulterior. Pentru mine deloc, in vizita la rude ori cunostinte aflate in suferinta destul de rar. Fix din motivul asta: de cum pun piciorul in spital ma deprim.

Ar putea fi facute diverse lucruri, in frunte cu vopsirea peretilor intr-o culoare. Irelevant care, O CULOARE. Peretii albi sunt in doar 2 locuri: la puscarie si la spital. Adica la 2 inchisori, fiecare pentru alt tip de vinovati.

Mi-am adus aminte de toate astea vazand spectacolul Ultima halta in Paradis. Personajul principal al spectacolului, Mitica (interpretat exceptional de Florin Fratila, pare un rol scris special pentru el), este tipul de om care si-a trait viata. Burlac convins, om care a avut de-a lungul vietii mai mult de 10.000 de femei in patul sau, Mitica pare a fi ajuns la capatul puterilor. Nu ni se spune de ce boala suferea, nu ni se spune cum si de ce ajunsese acolo. Parea a nu lua in serios nici acum boala. Nu inghitea pastilele care i se dadeau si gandul ii statea tot la femei.

Ca o observatie personala, Mitica imi seamana in multe privinte. M-am intrebat, atat in timpul spectacolului, cat si dupa el, cat de asemanator voi fi acestuia atunci cand, undeva la batranete, voi fi internat intr-un spital. Cat de Mitica voi fi eu ca pacient? Sper, totusi, ca in acel moment sa am mintea indeajuns de intreaga incat sa-mi aduc aminte acest spectacol. Ori macar acest articol 🙂

Revenind la spectacol, in salonul lui Mitica este adus Ionel, un om care incercase sa se sinucida din dragoste. Desi Ionel era fix opusul lui Mitica, acesta din urma se ofera sa-i dea cateva lectii pretioase de viata. Parca simtea ca urmeaza sa plece si parca regreta ca nu are un urmas. Ori nu stie de existenta vreunuia.

Ultima halta in Paradis este un spectacol amuzant la prima vedere. Bine jucat, intr-un decor minimalist (peretii NU erau albi, SLAVA-DOMNULUI!, erau peretii localului, insa trebuia sa ni-i imaginam albi), spectacolul reuseste sa te rascoleasca la final, chiar daca pe tot parcursul lui ai ras cu gura pana la urechi. E drept, unele s-ar putea sa nu rada, ca na, umorul este deseori misogin si incorect politic.

Ultima halta in Paradis este o modalitate stilata, de-a dreptul poetica, de a vorbi despre un spital. Ma rog, in cazul meu nu stiu daca raiul este locul in care voi ajunge. Stiu, insa, sigur, ca daca mi se va mai intampla ceva si voi fi nevoit sa ma internez, va trebui sa ma lupt mai mult cu senzatia dubioasa pe care o am in spital decat cu boala in sine pe care o voi avea. E drept, exista si supravietuitori.

In cazul spectacolului Ultima halta in Paradis, va las pe voi sa-i descoperiti 🙂