V-am povestit, in articolul precedent, despre faptul ca, in cazul meu, Ziua Mondiala a Teatrului are dubla insemnatate. Nu stiu cum va fi in viitor, psihicul uman e prea complex pentru a-l putea anticipa, nici macar pe al meu, drept urmare va voi povesti cum a fost la evenimentul Ziua Mondiala a Teatrului la Odeon, fara sa stiu cat de memorabil va fi. Nu stiu cand il voi uita, ori daca il voi uita vreodata. Unele evenimente, daca cititi articolul precedent, sunt aparent neimportante, unele doar tangentiale cu teatrul, insa ele mi-au ramas acolo in memorie. Si se pare ca nu mai vor sa iasa.
Acum, nu o sa va descriu exact ce am vazut, pe unde am fost plimbati, ci va voi spune cele 3 chestii care m-au atras, care mi-au ramas in minte.
Am vizitat cabinele actorilor
In 2015, cand am vizitat Barcelona cu un amic, am tinut mortis sa vizitez stadionul. Nu ca nu vazusem in viata mea un stadion, chiar vazusem, doar ca voiam sa vad in ce consta acel tur. In plus, aflasem ca urmeaza sa vedem vestiarele. Nu stiu de ce, dar vestiarul, ca idee, locul acela intim al fotbalistului, m-a intrigat. M-a fascinat.
Drept urmare, doar faptul ca urma sa vizitez cabinele actorilor era un argument indeajuns de important sa ma faca sa merg la Teatrul Odeon. Nu va zic ce am vazut, va zic doar ca mi-am satisfacut o curiozitate. Nu d-alta, dar daca as zice ceva, orice, s-ar chema ca fac spoiler, nu? 🙂
Am fost cobai la testarea unui aparat de frecvente neuronale
Stiu, am folosit cuvinte pretioase. Pe scurt: mi-a pus o casca pe cap, o chestie la o ureche, eu fiind pe scena, in fata tuturor, alaturi de actrita Rodica Mandache. Dansa a avut un mic discurs, adresat mie, de 1-2 minute. Eu ma uitam la dansa si numai la dansa, insa toata lumea se uita la noi 2, dar si pe ecran. Acolo se vedea frecventa activitatii neuronale. Se vedea exact cum mi se incing putinii neuroni din capul meu blond. Habar n-am cum trebuie interpretate chestiile alea, cert este ca m-am simtit tare ciudat sa ma aflu acolo. Ciudat in sensul pozitiv.
Oricum, faptul ca eram la subsol, in sala Studio, un fel de laborator, accentua senzatia de cobai. Ma rog, eu m-am oferit voluntar, sa nu intelegeti ca ma plang.
Am putut admira indeaproape niste costume facute de Doina Levintza
Pe langa costumele prezente fizic, era si o chestie misto: o oglinda speciala, in fata careia te asezai si vedeai cum iti vine costumul. Ma rog, unul dintre ele. Rezultatul este amuzant, asa cum ar fi daca cineva, oricine, ar merge in acel costum pe strada. Vedeti mai sus rezultatul.
Cand ieseam din teatru si ma indreptam spre casa, ma gandeam ce misto ar fi sa pot vizita si alte teatre. Habar n-am cand, cum si in ce fel. Poate ar trebui incluse si cateva teatre in Noaptea Muzeelor, poate ar trebui mai multe teatre incluse intr-un fel de tur, de Ziua Mondiala a Teatrului. Poate ar trebui ca fiecare teatru sa aiba o zi a lui, asa cum fiecare om are o zi de nastere…
Cert este ca evenimentul Ziua Mondiala a Teatrului la Odeon a fost tare fain si ma bucur c-am fost acolo. Si, fara sa ma laud, am simtit cum mult ochi au fost atintiti asupra mea. Poate o fi fost datorita sacoului? Sau a palariei? 🙂
A fost un eveniment la superlativ. A fost cum nu a fost niciodata la noi 🙂 Am stat de vorba cu directorul teatrului, domnul Sofron si cu actorii pe care ii vazusem in urma cu cateva saptamani de la piesa Soldatul de Ciocolata. Am uitat sa spun ca sunt platitor de bilete 😉 , iar teatrul meu de suflet este chiar Odeon. Am fost incantat sa pasesc pe scena care mi-a incantat ochii si urechile in zeci de pise.
ps: te prinde beton rochia!