Buzunarul cu paine de Matei Visniec – Godot Cafe-Teatru

Buzunarul cu paine de Matei Visniec
Regia: Alexandru Bogdan
Distributie:
Stefan Pavel
Alexandru Nagy
Se joaca la Godot Cafe-Teatru

Buzunarul cu paine – Opinie LaTeatru.EU

 

Stiti care este marea problema cu literatura romana pe care elevii sunt nevoiti s-o invete in liceu? Stiti de ce multi dintre ei fug de ea si in general de citit? Pentru ca lucrurile aparent simple sunt complicate intentionat de diversi critici, profesori cu aere/pretentie de critici ori cine stie ce inspectori, si ei pseudo-critici. Romanul Morometii, de exemplu, este un roman superb, de care te poti bucura oricand, la orice varsta. Pacat, insa, ca dupa ce-l citesti si-l savurezi trebuie sa reproduci tot felul de clisee de tipul Taranul-Filosof, clisee pe care tu, ca om normal, de 15, de 20 ori de 50 de ani, nu le-ai folosi in mod curent.

Am fost zilele trecute sa vad Buzunarul cu Paine, la Teatrul Godot. Mai vazusem, mai demult, o punere in scena ceva mai scurta (erau, atunci, din cate-mi amintesc, 2 texte de Matei Visniec, puse in scena de o trupa din New York, primul text fiind Buzunarul cu Paine).

Din ce observ, textul a mai fost pus in scena, cu diverse distributii, avand parte inclusiv de o punere in scena la televiziunea publica.

As putea spune, deci, ca este un text cunoscut. Nu stiu daca CEL mai cunoscut al lui Matei Visniec, dar acest lucru este neimportant.

Partea importanta si trista deopotriva este interpretarea data acestui text. Citind diversele cronici de pe internet, indiferent ca apartin unor critici pe bune, unor jurnalisti clasici (cu ghilimelele de rigoare) ori unor bloggeri, singura mea reactie este sa ma iau cu mainile de cap. Filosofii peste filosofii, comparatii cu diverse alte piese celebre, unii-l vad in spectacol pe Charlie Chaplin, caci fix d-aia exista criticul de teatru, sa vada ceea ce spectatorul de rand nu poate vedea. Sa-l vada pe Charlie Chaplin acolo unde el nu exista.

Problema mea este fix problema pe care o am cu criticii literari: complica lucrurile eminamente simple. Ideea spectacolului este banal de simpla: cum ai reactiona daca ai vedea un caine cazut intr-o fantana? Ce ai face, cum ai incerca sa rezolvi situatia? Cum te raportezi, tu ca spectator, la personajele spectacolului. Esti de acord cu actiunile lor? Ce ai face in locul lor? Unde gresesc?

Un spectacol care te pune pe ganduri, bazat pe o idee simpla, concisa, este complicat inutil de unii, care parca vor sa goneasca spectatorii din sala de teatru. Fix precum cei care se bucura cand vad la elevi de clasa a X-a exprimari de genul Luceafarul poeziei romanesti, Poetul nepereche ori sintagma amintita mai sus, Taran-Filosof.

Da, Matei Visniec este genial: este genial ca a reusit sa scrie o piesa atat de simpla. Ca a reusit, exact cum zice proverbul romanesc, sa arunce o piatra-n apa, in fantana mai precis, piatra dezbatuta si analizata de 10 destepti. Care nu vor s-o scoata si doar dezbat ore-n sir. Ca sa folosesc o sintagma extrem de potrivita, bat apa-n piua.

Caci filosofii de bordura, pseudo-criticii, cei care analizeaza profund totul, sunt la fel de utili precum personajele spectacolului. La fel de utili si la fel de inteligenti (desi, altfel, sunt oameni extrem de cititi).

Serios, mergeti sa vedeti Buzunarul cu Paine la teatrul Godot si incercati sa cititi macar o cronica profesionista a acestui spectacol. Daca reusiti sa terminati vreuna meritati un premiu. Ah, si bucurati-va de personaje, in special de cel care citea Pavel Corut, care vorbea de Soros, dar care, totusi, avea o pancarta contra lui Dragnea. Bucurati-va de ei, de spectacol, este delicios si este foarte bine realizat.

Lasă un răspuns