Cloaca
de Maria Goos
Traducerea: Liliana Alexandrescu
Regia: Theodor-Cristian Popescu
Scenografia: Theodor Niculae
Muzica originala: Andrei George Raicu
Distributie:
Pieter – Mihai Marinescu
Joep – Alexandru Jitea
Tom – Gabriel Rauta
Maarten – Lucian Ghimisi
Femeia – Macrina Barladeanu
Vazut in Sala George Constantin a Teatrului Nottara
Cloaca – Opinie LaTeatru.EU
Am fost deseori la spectacole de teatru adresate exclusiv femeilor. Nu neaparat feministe, uneori dimpotriva, puneau femeile intr-o lumina nefavorabila, ci feminine. Am asistat, si nu o singura data, la discutii intre femei, discutii din acelea femeiesti care pe mine ma plictisesc de moarte. Imi amintesc, in acel sens, spectacolul 30+ de la Godot.
Cloaca, dati-mi voie sa va spun, este un spectacol contrar: un spectacol eminamente masculin, o discutie 100% masculina, unde singura femeie admisa este o prostituata chemata pentru unul dintre participanti. In rest, barbatii vorbesc chestii masculine (cat de masculine sunt ele este de discutat, depinde evident si de varsta).
Practic, 4 prieteni se intalnesc, se regasesc, intr-un moment de cumpana al unuia dintre ei. Desi doar el avea aparent probleme, de fapt cu totii treceau prin drame grave. Evident, si ceva secrete vechi vor iesi la iveala.
Acum, imi vin multe lucruri in minte, fie proverbe, fie intrebari vizavi de spectacol. Mentionez faptul ca l-am vazut acum aproape 2 saptamani, daca nu 3, insa a reusit sa-mi ramana intiparit in minte. Cumva, fiind un spectacol masculin, fiind despre mine, n-am reusit sa-l uit.
Nu am ajuns la varsta personajelor din spectacol, deci n-as putea spune ca am trait acele lucruri. Nu inseamna, insa, ca acele lucruri discutate imi sunt straine. Da, problemele acelor barbati pot fi rezumate prin conceptul de “criza varstei mijlocii la barbati” ori, asa cum il definesc unii psihologi in cuvinte mai simple, “teama barbatului de a imbatrani”.
In mod surprinzator (sau nu), barbatul care avea probleme, cel pentru care se reunisera, pretextul, era cel mai constient de problemele sale. Restul considerau ca pot ignora problemele, le pot pune pe mute, le pot minimaliza. Ele ies, insa, la suprafata, oricat de mult te-ai stradui sa le ignori.
Ce trebuie, insa, sa retineti, este faptul ca piesa, textul, a fost scris/a de o femeie. E drept, e pusa in scena de barbati, insa originea ei este una feminina. Fix din acest motiv, desi problemele sunt masculine, desi totul este realist, se simte un oarece filtru feminin. Practic, sunt probleme reale masculine, discutii reale masculine, vazut prin ochii unei femei. Ceea ce le face cu atat mai interesante.
Nu pot evidentia vreun actor, cu totii au jucat foarte bine, fiecare personaj avand rolul sau bine stabilit in spectacol. Si rolul feminin este bine interpretat, nimic special, nimic gresit.
Ce este si mai interesant, si cu asta inchei, este faptul ca regizorul Theodor-Cristian Popescu monteaza acest spectacol la Nottara, in Bucuresti, la 10 ani dupa ce pusese in scena aceeasi piesa la Targu Mures. Ce este diferit? Pai, dupa cum spune insusi regizorul, chiar el este cel diferit, are cu 10 ani mai mult.
Nu va zic mai multe despre Cloaca, decat ca trebuie sa mergeti sa il vedeti cu sotia si, de curiozitate, sa o intrebati ce a inteles din spectacol. Sa vedeti filtrul feminin al problemelor puse de Cloaca. Iar daca sunteti femeie si mergeti singura la spectacol, s-ar putea sa va ajute sa intelegeti mai bine barbatii. Poate, cine stie, sa va ajute sa-i evitati cu mai mult succes.