Contracte
de Mike Bartlett
regia: Cristi Juncu
scenografia: Cosmin Ardeleanu
traducerea si ilustratia muzicala: Cristi Juncu
fotografii: Cosmin Ardeleanu
distributie:
Theodora Stanciu – Manager
Diana Cavallioti / Irina Antonie – Ema (angajata)
Spectacol vazut la Sala Studio a Teatrului de Comedie
Contracte – Teatrul de Comedie
Cunosc o gramada de oameni care viseaza sa se angajeze intr-o multinationala. Cunosc la fel de multi oameni care sunt angajati intr-o multinationala si se mandresc nespus cu marea firma la care lucreaza. La care sunt sclavi.
Nu se mandresc cu salariul lor, nu se mandresc cu ceea ce fac, nu se mandresc cu beneficiile extra pe care le au, daca le au, ci se mandresc cu faptul ca lucreaza acolo.
Am tot povestit o faza, insa simt nevoia sa o povestesc. La un moment dat, ies eu cu un coleg de facultate si cu cativa colegi de-ai lui de munca. El deja se angajase, eu eram doar student. La un moment dat, scot eu un pix branduit cu o mare firma, o multinationala. Deodata, una dintre persoanele de la masa face ochii mari si intreaba admirativ: De cat timp lucrezi la ei?
Eu ma uit mirat la ea si efectiv ma blochez. Intreb abia dupa 1-2 minute: Sa lucrez unde?
La care ea imi arata zambind pixul. Eu incep sa rad isteric: nu, draga, e un pix gratis pe care l-am primit la o conferinta.
Nu doar ca nu a ras, dar s-a si enervat. Nu intelegea cum pot avea un pix pe care scrie numele unei companii LA CARE NU LUCREZ. Era de-a dreptul revoltata.
Nu spun ca toti corporatistii sunt asa, nu spun ca toti sunt absurzi, obtuzi, lipsiti de umor, cu mentalitate de sclavi. Chiar nu sunt toti. Am multe exemple contrare.
Insa mentalitatea de corporatie (“mediul business-corporate”) spre asta te duce. Esti sclav si esti exploatat niste ani, faci orice pentru a urca in ierarhie, pentru ca apoi sa poti avea ocazia sa exploatezi si tu pe altii. Dupa ce ani de zile ai fost sluga, sclav, sentimentele tale au disparut complet. Esti un robot care vrea sa-i transforme si pe ceilalti in roboti.
Ema este angajata la o astfel de multinationala. Ea lucreaza in departamentul de vanzari, adica intr-unul dintre putinele departamente unde poti fi evaluat in mod direct si precis. Ea este chemata in biroul managerei din cauza unei relatii pe care incepuse s-o aiba cu un coleg de birou. Dupa cum stiti, marile companii nu tolereaza asa ceva, relatii “romantice” dintre angajati putand sa afecteze firma.
Noi nu vedem pe nimeni altcineva, despre “colegul” Emei nu stim decat din spusele ei, singurul lucru pe care-l vedem fiind interactiunea dintre angajata si managera ei. Modul in care are loc aceasta interactiune este unul extrem de intens: angajata sta pe scena, in fata noastra, in timp ce managera se afla in spatele nostru, undeva sus (deasupra tuturor). Noi o auzim din spate, dar de vazut o vedem pe ecranul din fata noastra, din spatele Emei.
Intregul spectacol este un lung sir de chemari la raport, un lung sir de vizite ale Emei in biroul managerei (careia nu-i aflam numele).
Vazand spectacolul Contracte, mi-am adus aminte 3 lucruri:
- Proverbul “Prost nu-i cine cere, prost e cine da”.
- Faptul ca un abuzator poate abuza SI pentru ca abuzatul nu se opune.
- Faptul ca la multinationale nu poti ajunge sus daca ai sentimente. Daca ai sentimente ar fi bine sa pleci din acel mediu.
Nu incercati sa judecati acest spectacol din punct de vedere juridic, multe lucruri pe care le auzim sunt ilegale (unele dintre ele de-a dreptul “absurde” din punct de vedere juridic). Nu spun ca acele lucruri erau legale atunci cand a fost scris textul (textul este scris in 2008, dar nu este clar cand anume se petrece actiunea). Spun doar ca se intampla deseori ca un sef (manager) sa invoce legi fictive si sa impuna niste Contracte care sunt clar ilegale, abuzive. Un contract devine nul doar dupa ce unul sau mai multi angajati il contesta in instanta. Pentru ca acest lucru sa se petreaca, trebuie ca angajatul ori angajatii sa posede acea calitate numita CURAJ. Si sa nu fie spalati COMPLET pe creier. Deci tot ce am vazut pe scena este credibil, este realist, chiar daca este dus la extrem.
Problema mea principala este insa alta: cum poate cineva sa semneze asemenea Contracte? Adica pot accepta ca treptat angajatul se transforma, este spalat pe creier, insa nu pot intelege cum poate semna, deseori DUPA ce le-a citit, asa ceva. Masochism? Prostie? Disperare? Un pic din toate?
Mi-au placut enorm cele 2 actrite, mi-a placut alegerea regizorala de vedea angajata complet, in toata splendoarea ei, si managera undeva sus, care doar da ordine, care cheama la raport. Mi-a placut mult si spectacolul Contracte, spectacol pe care ar trebui sa-l vada toti corporatistii din tara asta. De fapt gresesc: ar trebui sa-l vada toti cei care VOR sa devina corporatisti. Corporatistii, in majoritatea cazurilor, sunt o cauza pierduta!