De-a baba oarba dupa Jocuri in curtea din spate – TNB

De-a baba oarba dupa Jocuri in curtea din spate de Edna Mazya
Adaptare: Ada-Maria Ichim
Regie: Radu Stoian
Asistent regie: Teodora Budescu
Coregrafie: Teodora Budescu
Concept scenografic: Samuel Mihailovici
Compozitie muzicala: Aurel Ciucur
Light design: Cristian Ciopata
Sunet: Daniel Octavian Nae
Regizor scena: Daniel Buglea
Distributie:
Adrian Georgescu
Florin Craciun
Radu Stoian
Adrian Loghin
Alexandra Spataru

Un banc care ar fi trebuit sa figureze ca motto al spectacolului:

Femeile sunt de trei feluri: cuminti, care se culca doar cu unul; curve, care se culca cu toti; curvele dracu’, care se culca cu toti, mai putin cu tine. 

De-a baba oarba – Opinie LaTeatru.EU

De obicei, despre astfel de spectacole vorbesc mai putin, mult mai relevant fiind, dupa mine, subiectul acestuia. In acest caz, este vorba despre un viol infaptuit de mai multi adolescenti, elevi la un liceu din Israel, victima fiind o colega de-a lor. Spectacolul ne ofera 2 perspective suprapuse: vedem intai incidentul propriu zis, cei 5 elevi in spatele scolii, in curtea din spate, si modul in care se ajunge la acesta; pe de alta parte, vedem, chiar daca foarte putin, modul in care se infaptuieste justitia, diferenta dintre dreptate, in intelesul filosofic al cuvantului, si adevar juridic, adevarul care poate fi probat in tribunal. In spectacol veti auzi aceste lucruri exprimate prin alte cuvinte, esenta ramanand aceeasi. Modalitatea prin care se trece de la un plan la celalalt este una extrem de interesanta: personajele, cei 4 baieti si fata, isi pun robele pe ei si devin avocati (cei 4) si procuroarea (ea).

Doar ca imi este greu sa ma pronunt in legatura cu cazul in sine, unul real se pare, din Israelul anilor 90, tocmai pentru ca spectacolul imi ofera prea putine detalii. Nu stiu exact ce relatii erau intre cei 4 colegi, ce influenta aveau unul asupra celuilalt. Nu am inteles unul dintre roluri, al tocilarului, neintelegandu-l nu ma pot pronunta daca este sau nu o interpretare exagerata, mult prea grosiera, asa cum am avut impresia imediat dupa terminarea reprezentatiei. Acel rol, acel personaj, este un mare mister pentru mine.

Un alt mister, inca ne-elucidat, este al rolurilor feminine. Conform fisei tehnice, atat cea de pe site, cat si cea de pe flyer-ul primit la intrare, frumoasa Alexandra Spataru joaca rolul victimei si al procuroarei. Nu se spune nimic despre faptul ca ar fi si judecatoare, desi in 2 randuri ea asa da impresia. Inclusiv la final, cand anunta verdictele. Care verdicte, ce-i drept, ar putea fi doar propunerile pe care procuratura le face. Nu se intelege, insa, din punctul meu de vedere, daca ea este si judecator nu prea inteleg de ce nu a fost scris acest lucru si pe fisa tehnica. Nu, nu ar fi spoiler daca s-ar scrie asta. Ori, daca s-ar considera ca e spoiler sa stim din start ca sunt roluri multiple, in fisa tehnica puteau fi insirate doar cele 5 nume ale actorilor, asa cum am facut eu mai sus.

Legat de rolurile multiple ale actorilor, situatia m-a dus cu gandul la chestiile pe care le vad ori aud deseori in instante. Un caz de viol este preluat cu precadere de catre procuroare, femei, care se identifica (prea mult?) cu victima, iar inculpatii in aceste cazuri sunt aparati de catre barbati. Si unii, si altii se identifica prea mult cu clientul/victima, uneori spectatorii neutri avand impresia ca este un duel personal, ca de acel verdict depinde viata procuroarei ori a avocatilor.

Fiind, bineinteles, vorba de o chestiune de viata si de moarte, armele cu care acestia se lupta sunt la limita moralitatii si egalitatii. Procuratura, pana la condamnarea inculpatilor, ii chinuie, ii face sa se simta mai mult decat inconfortabil, acestia parand deseori in ochii spectatorilor niste victime. Niste victime ale unui procuror zelos, inuman, niste victime ale unui viol psihic (daca-mi este permisa exprimarea). Avocatii, pe de alta parte, chinuie victima, prin interogatoriul lor facand-o nu numai sa retraiasca momentul traumatizant, ci si sa retraiasca alte momente dramatice din viata ei. Este, asa cum se spune si in spectacol si asa cum s-a zis si in tara noastra in cazuri celebre, violata inca o data. Psihic si nu fizic.

Un alt lucru care m-a intrigat si cu care nu-s eu impacat este durata mult prea scurta a spectacolului: o singura ora, durata insuficienta pentru un spectacol atat de complex. Am aflat ca s-a mai jucat candva o punere in scena acestui spectacol, din ce am inteles era un spectacol de absolvire UNATC, care s-a mai jucat ulterior, nu stiu pentru cat timp, si la Teatrul Act. S-a jucat sub titlul original al piesei, Jocuri in curtea din spate. Ce este interesant, din punctul meu de vedere, este ca durata acelui spectacol era tot de o ora (avand acelasi traducator, Ada-Maria Achim). Nu am vazut acea adaptare, deci nu ma pot pronunt asupra ei. V-am lasat doua link-uri pentru a vedea distributia de atunci (niste actori care acum au ajuns cunoscuti, condusi de regizorul Bobi Pricop, un nume la fel de cunoscut in breasla sa).

Asupra verdictelor nu vreau sa ma pronunt, din teama fata de spoilere. Mi se par nedrepte din orice perspectiva le-ai privi, indiferent daca empatizezi cu victima ori cu vinovatii. Adevarul juridic, in acest caz, va nemultumi aproape pe toata lumea. Obiectiv vorbind, fara sa stiu care-s diferentele de legislatie dintre Romania si Israel, cred ca verdictele ar fi asemanatoare si-n tara noastra. Din pacate. Dupa ce veti vedea spectacolul imi veti da dreptate.

Si, fidel principiului meu de a ma pune in pielea personajelor, de data asta m-am pus in pielea unor personaje invizibile: cum m-as comporta daca as fi tatal vreunuia dintre cei implicati? Cum as reactiona dac-as fi tatal ei si, mai ales, cum as reactiona dac-as fi tatal vreunuia dintre inculpati. Punandu-va in aceasta postura, s-ar putea sa priviti altfel spectacolul si povestea in sine. Incercati, doar de dragul unui exercitiu de imaginatie 🙂

Si, in final, fara sa intru in detalii, va spun ca in acest caz nu am putut empatiza deloc, dar absolut deloc, cu victima. Asta in cazul in care bancul pus la inceputul articolului nu era indeajuns de sugestiv. Si, va spun sincer, fix la acest banc m-am gandit cand am iesit din sala de teatru (uneori nu e chiar bine sa stii prea multe bancuri; iti vin in minte cele mai dubioase dintre ele si deseori, nu si-n cazul meu, ti-e rusine sa le spui). Veti vedea exact de ce se potriveste LA FIX.

De-a baba oarba se joaca la Sala Mica a TNB, in cadrul 9g. Este un spectacol care te pune pe ganduri si care genereaza extrem de multe intrebari. Pe mine m-a facut atat de curios incat ma voi apuca sa cercetez serios cazul concret, din Israel, cel care a fost pus astfel in scena. Merita sa-l vedeti, chiar daca alegerile regizorale, in multe momente, s-ar putea sa va intrige. Ori, dimpotriva, s-ar putea sa le indragiti.