Femei de Manhattan – Teatrul InCulise

Femei de Manhattan - Teatrul InCulise POSTER

Femei de Manhattan
după John Patrick Shenley
Adaptare: Adam S. Q. David
Regie: Adam S. Q. David
Distributie:
Claudia Morosanu
Cristina Apostol
Patricia Ionescu
Iulian Babulea
Mihai Badoi
Vazut la Sala Pictura a TNB

Femei de Manhattan – Opinie LaTeatru.EU

 

Spun din capul locului: am vazut un Femei de Manhattan acum 5 ani, tot la Teatrul In Culise, dar spectacolul apartinea de TeenMedia Academy. Am scris despre el la vremea respectiva, ceea ce este un mare noroc, altfel nu-mi mai aminteam detalii despre el. Tineam minte titlul, destul de vag, imi reaminteam pe parcurs ca anumite scene parca le stiam, dar n-as fi putut da detalii. Daca nu as fi cautat in arhiva blogului nu as fi putut spune la ce teatru s-a jucat ori alte detalii. Sper (si cred) ca de data aceasta spectacolul sa imi ramana mai mult in memorie.

Din distributia de atunci, au ramas doar Iulian Babulea si Cristina Apostol. O a treia prezenta, Patricia Ionescu, regizoare atunci, a devenit acum actrita.

Povestea este aparent simpla: 3 gagici de Manhattan au probleme cu iubirea, insa fiecare are alta problema. Una tocmai se despartise de un tip si plangea dupa el, alta nu prea avusese parte de tipi, iar o a treia era casatorita, dar era foarte plictisita de mariajul ei.

Daca privim cele 3 tipe ca pe un tot unitar, putem concluziona ca fiecare isi doreste ceea ce nu are. Sau, in sens invers, fiecare repudiaza ceea ce are: cea casatorita nu apreciaza mariajul, cea necuplata de mult timp nu apreciaza libertatea, iar cea proaspat despartita nu apreciaza faptul ca a iesit dintr-o relatie toxica.

Cine sunt cei 2 barbati? Pai in mod cert unul este sotul acela plictisitor. Vedeti voi de ce e plictisitor si de ce tipa este foarte nemultumita de el (Cristina Apostol este interpreta). Claudia Morosanu este tipa parasita care inca-si plange iubirea si pare cea mai matura dintre ele. Pare a fi cea mai indreptatita sa planga, cea mai rationala. Iar Patricia Ionescu este tipa singura de prea mult timp, cea care la o varsta “inaintata” se duce la un blind-date. Chiar asa, ce inseamna “varsta inaintata pentru un blind-date”? Exista vreo limita de varsta pentru asa ceva?

Cine este celalalt tip ramane sa descoperiti singuri. Eu va spun doar ca este cel mai amuzant personaj, cel mai ofertant. Nu va spun mai multe, va las sa descoperiti singuri.

Femei de Manhattan nu este, asa cum ar parea la inceput, un spectacol adresat exclusiv femeilor. Unii ar zice dimpotriva. In multe momente femeile sunt puse intr-o lumina nefavorabila, ele par a fi niste fiinte pe care nimeni nu le intelege. Nici macar ele intre ele nu se inteleg. Nici macar pe ele insele nu se inteleg.

Ceea ce evident ca este o exagerare, as putea vedea cu usurinta un spectacol in oglinda, cu 3 barbati care sunt in fix aceeasi situatie, care au fix aceleasi probleme si cu 2 femei care se comporta fix ca barbatii din acest spectacol. Ar putea fi un Barbati de Manhattan, desi fie vorba-ntre noi, ei ar putea fi deopotriva din Paris, din Londra, din Varsovia, din Praga ori chiar din Bucuresti.

Mergeti sa vedeti Femei de Manhattan, un spectacol simpatic, colorat, efervescent, plin de voie-buna. Daca veti empatiza sau nu cu personajele depinde de voi. Eu am preferat sa iau latura amuzanta a povestii si sa o gandesc tot intr-o cheie amuzanta, parodica. Este, din punctul meu de vedere, unghiul corect din care ar trebui privit spectacolul.

ps: La a doua vizionare a spectacolului Femei de Manhattan, de fapt ar fi a treia daca pun la socoteala si montarea TeenMedia, ma voi “focusa” (ador romgleza) pe cele 2 personaje masculine. Ele sunt cheia, desi personajele feminine “ne fura privirile”, “ne iau ochii”. Incercati sa va imaginati acest spectacol FARA cele 2 personaje masculine. Ele dau savoare spectacolului. Sunt precum niste condimente: fara ele mancarea (adica spectacolul) n-ar avea niciun gust. Ele insa scot in evidenta ingredientele, reusesc sa le faca pe cele 3 fete (in special Claudia Morosanu) sa STRALUCEASCA de-a dreptul!

Leave a Reply