Iluzii
de Ivan Viripaev
Regia: Alexandru P. Rusu
Costume, fotografii si afis: Maria Rusu
Distributie:
Claudia Morosanu
Dorin Enache
Claudia Vasile
Radu Catana
Vazut pe data de 19 decembrie 2025 la Teatrul Apropo
Iluzii – Opinie LaTeatru.EU
Iluzii este un text genial. V-am zis deja asta, insa simt nevoia sa o repet. As vedea oricand o montare dupa el, nu ma plictisesc niciodata de asta.
Faptul ca am vazut la un interval foarte mic de timp 2 montari dupa Iluzii este (inca) o dovada in acest sens. Din pacate sau din fericire, eu nu voi vorbi DOAR despre aceasta montare, ci voi face diverse comparatii. Sper ca ele sa fie de ajutor. Spun insa din start: recomandarea mea este sa vedeti cat mai multe montari ale acestui text. Chiar daca eu optez pentru una sau alta, fiecare are farmecul ei, fiecare e mai buna intr-o privinta si mai putin buna intr-alta.
Asadar, asta este a V-a montare dupa Iluzii pe care am vazut-o. Pe langa cea de la FF Theatre, link-uita mai sus, mai vazusem inca 3: la Satu Mare (in regia lui Cristian Ban), la Brasov (in regia lui Claudiu Goga) si demult de tot in Bucuresti, la Godot (in regia Andreei Vulpe). Despre ultima nu am scris. Nu ma intrebati de ce, nu va pot da un raspuns.
Cum cea de la Godot a fost acum 10 ani, comparatia va fi facuta cu celelalte 4, in special cu cea de la Satu Mare si cea mai recenta, cea de la FF Theatre.
Pe scurt, avem 4 actori care sunt deopotriva povestitori si personaje. Avem 2 cupluri si un binecunoscut patrat amoros. La finalul vietii vin dezvaluirile, regretele, concluziile. Fiecare se intreaba daca a trait sau nu cu sens, iar intrebarea legata de iubire este omniprezenta: iubirea este musai reciproca? Poti iubi o persoana care nu te iubeste?
Deja din ultimele 2 paragrafe reiese clar prima deosebire fundamentala: in aceasta montare a lui Alexandru Rusu, avem atat povestitori, cat si actori. Practic, avem in spate 1 sau 2 povestitori si un pic mai in fata ceilalti 2 actori care interpreteaza rolurile. Nu, nu exista scene in care sa fie toti 4, scenele cuprind doar 2 actori. Doi cate doi, ca sa fiu mai exact.
In toate celelalte montari aveam doar povestitori, care alternau persoana I cu persoana a III-a. Dar tot povestitori erau.
Un alt lucru interesant la aceasta montare de la Teatrul Apropo: fiecare actor este unul dintre personaje. Nu va dezvalui ce personaj are fiecare actor, va trebui sa descoperiti singuri. Nu sunt amestecate personajele, sa fie un actor ba personajul X, ba personajul Y. Este un pic de ordine in aparentul haos din text.
O a treia diferenta este ecranul din spate, pe care in majoritatea timpului se vede cuvantul Iluzii, dar pe care uneori ruleaza diverse alte lucruri. Inca ma gandesc de ce regizorul Alexandru Rusu a simtit nevoia sa ne puna acel cuvant, de ce ar trebui sa-l avem tot timpul in minte. Este posibil sa fie un motiv strict comercial: in majoritatea fotografiilor din spectacol se vede cuvantul Iluzii, asa ca nu mai este nevoie de vreun watermark ori alte asemenea. Ma gandesc insa ca este si o explicatie teatrala, pe care eu inca n-am gasit-o.
Ca sa rezum, marea diferenta fata de toate celelalte montari este la regie. Este o regie lucrata, bogata, cunosc persoane care probabil ar zice ca e prea incarcata. Pentru mine nu e, mi-a placut aceasta diversitate, chiar daca recunosc ca dintre montari preferata mea este cea de la Satu Mare, unde nu exista decor deloc, personajele fiind doar niste povestitori (cortina trasa, 4 scaune inalte in fata cortinei pe care stau 4 actori care incep sa povesteasca).
Micul dezavantaj atunci cand ai o regie prea ampla este ca actorii trec in unele momente in plan secund. Sa va explic una dintre scene. Unul dintre personaje (interpretat de Radu Catana) se drogase, insa spectatorii nu se uita doar la el, care trebuia sa joace un drogat, ci si la “decorul multimedia” din spate, unde erau niste imagini psihedelice care aveau efect halucinogen asupra spectatorilor. Daca ma intrebati cat de bine a jucat Radu Catana rolul drogatului n-as putea sa va spun, caci imaginile care se derulau in spate nu-mi permiteau sa ma concentrez la jocul actoricesc.
Acum trebuie sa spun cateva cuvinte si despre interpretari. Aici am o mica problema, pe care n-o voi “transa” intr-un sens sau intr-altul, va voi lasa pe voi sa decideti. Fix despre Radu Catana este vorba.
Asadar, interpretarile actorilor ar trebui sa fie egale. Ma asteptam ca si aici sa fie la fel. Practic, sa fie 4 actori diferiti care sa interpreteze 4 povestitori, aici sunt si 4 personaje, dar peste toti si peste toate sa fie un meta-personaj: personajul colectiv. Sa fie toti imbracati la fel, sa se comporte la fel, sa se confunde cumva intre ei. Pentru ca acest lucru sa se intample trebuie ca toti sa fie o echipa, sa aiba acelasi ritm, aceeasi intensitate. Sa joace la fel. Sa nu iasa niciunul in evidenta.
Eh, la aceasta montare unul dintre actori, Radu Catana, mi s-a parut mult prea intens. Acum, fara sa dau nume, trebuie sa va dezvalui ca 3 persoane care au asistat la spectacol mi-au spus la finalul reprezentatiei ca de el le-a placut cel mai mult. Ca este cea mai buna interpretare. Ca a avut de fapt cel mai greu rol.
Eu tindeam sa spun ca nu, dar cumva am fost convins de contrariu, de argumentele lor. Nu spun ca sunt convins ca a fost cea mai buna interpretare, ci spun ca am ajuns sa fiu cumva intre: poate fi considerata cea mai buna interpretare ori, dimpotriva, poate fi considerata cea mai slaba, cu argumente la fel de convingatoare in ambele sensuri.
Evident ca mai exista si varianta in care la urmatoarele reprezentatii lucrurile vor sta altfel. Eu am vazut abia a doua reprezentatie a acestui spectacol. Treptat, el va creste si se va aseza. Este posibil sa se schimbe. Nu am de unde sa stiu cum va arata interpretarea lui Radu Catana la urmatoarele reprezentatii, asa ca prefer sa nu ma pronunt.
Insa spun de pe acum: voi merge sa revad spectacolul peste cateva luni, peste alte macar 4-5 reprezentatii.
Altfel, Dorin Enache mi se pare excelent in rolul sau, pare a fi un spectacol facut pentru el, pentru calmul lui, pentru vocea lui. O alegere excelenta din punctul meu de vedere, mai ales atunci cand isi juca PERSONAJUL (desi nici ca povestitor nu este de lepadat!).
Si tot legat de voce, Claudia Morosanu este o povestitoare fabuloasa. Are o voce PERFECTA pentru asa ceva. Ma mir ca nu s-a apucat sa povesteasca (sa nareze) carti pentru platforme tip Voxa. Ar fi excelenta in aceasta postura.
Si cealalta Claudia are o voce foarte buna, dar parca nu atinge nivelul colegei ei de scena. Claudia Morosanu a excelat CA POVESTITOARE. Claudia Vasile este o prezenta foarte placuta, mi s-a parut mai buna in rolul personajului decat in rolul povestitorului. Insa daca le priveai pe ambele Claudii ca un tot unitar, parea ca fiecare este oglinda celeilalte: Claudia Morosanu excelenta ca povestitoare, iar Claudia Vasile excelenta ca personaj.
Claudia Vasile este, dupa cum deja va ziceam, foarte buna ca personaj. O actrita foarte tanara (sper sa nu gresesc, insa cred ca era cea mai tanara de pe scena), cu un potential foarte mare. Extrem de carismatica, cu un zambet cuceritor, ea a reusit sa atraga atentia publicului atunci cand interpreta efectiv personajele. A jucat in nota echipei, avand avantajul tineretii care o scotea inevitabil in evidenta. O voi urmari in continuare cu atentie, consider ca are un potential foarte mare ca actrita.
Nu pot sa inchei fara sa va spun ca spectacolul incepe si se termina cu un … dans. Nu va spun mai multe despre el, va spun doar ca acel dans seteaza cumva nivelul de energie din sala: ti se spune din start ca vei asista la un spectacol foarte viu, foarte energic. Cea mai energica montare a acestui text.
Ca dorinta personala, mi-ar placea sa vad o montare de Iluzii cu actori in varsta. Pana acum, am vazut montari cu actori tineri si foarte tineri ori, ca-n cazul montarii de la FF, cu un mix generational (care nu se duce totusi prea sus). Mi-ar placea insa, din pura curiozitate, sa vad o montare doar cu actori de peste 60 de ani. De pilda, doamna Maia Morgenstern ar fi FABULOASA intr-un rol de povestitoare (e prima care-mi vine-n minte, mai sunt multe alte “optiuni”).
Per total, Iluzii de la Teatrul Apropo este un spectacol excelent, pe care-l recomand oricui. Este un text fabulos, printre preferatele mele. Nu vad cum un regizor ar putea s-o dea in bara cu acest text. Ca nu ar aduce nimic nou, ca nu ar veni cu ceva diferit, e altceva. Dar e cam greu s-o dai in bara cu un text genial.