Iluzii – Teatrul Sica Alexandrescu din Brasov

Iluzii de Ivan Vîrîpaev
Traducere din limba rusa: Bogdan Budes
Distributia:
Ada Gales
Ioana-Anastasia Anton
Marius Cordos
Bogdan Nechifor
Regia: Claudiu Goga
Scenografia: Corina Gramosteanu
Video proiectie: Lucian-Emilian Matei
Regia tehnica: Vasile David
Lumini: Petrica Munteanu (Maestru lumini), Tudor Smeu, Tudor Damian
Sunet: Aflorei Florin, Ovidiu Gradinar (maestru sunet)
Sufleur: Marius Vladu
Vazut la Sala Mare a Teatrului Sica Alexandrescu din Brasov

Iluzii – Opinie LaTeatru.EU

Dupa cum stiti, teatrul este pentru mine o experienta de viata traita in sala de teatru. Asta inseamna, pe de-o parte, ca eu traiesc spectacolele, vreau sa intru in ele, sa ma pun in pielea celor de pe scena, dar pe de alta parte inseamna ca experientele acestea depin de multi factori exteriori. In acest caz, al spectacolului Iluzii de la Teatrul Sica Alexandrescu din Brasov, cei 3 factori importanti au fost:

1. Faptul ca eu mai vazusem doua montari dupa acest text, una la Godotul bucurestean si o alta la Teatrul de Nord din Satu Mare.
2. Faptul ca am vazut DIN NOU o montare dupa un text al unui rus in timpul invaziei rusesti din Ucraina.
3. Faptul ca am vazut din nou, dupa mult timp, un spectacol cu o sala MARE plina. Nu as zice plina complet, caci randurile din spate nu erau ocupate, dar oricum o sala plina.

Acum, gandindu-ma la toate acestea, imi dau seama cat de diferit am vazut si resimtit eu acest spectacol Iluzii. Diferit, dubios, special. Inca nu am gasit cuvantul potrivit.

Sa va explic, deci. Asadar, la Satu Mare vazusem o montare acum 4 ani. Initial eram tentat sa spun destul de recent, caci pandemia mintea mea cumva reuseste sa comprime toata perioada pandemica, asa ca 2018 si 2019 mi se par un fel de “adineauri”. Revenind la acea montare, nici ea nu era prima vazuta. Acum, deci, la Brasov, a fost a treia.

Bonus, partea relevanta: montarea lui Cristian Ban de la Satu Mare a fost FARA DECOR. Nu decor minimalist, ci FARA DECOR. 4 actori imbracati ca pe strada, in blugi si tricou sau bluza, povesteau intamplarile celor 2 cupluri, ajunse acum la varsta senectutii. De ce este importanta aceasta absenta a decorului PENTRU MINE? Raspunsul este simplu: pe langa faptul ca acest aspect a facut acel spectacol MEMORABIL, il dau constant exemplu, mai este vorba si de comparatia inerenta. Caci comparand cele 2 decoruri, Iluzii de la Teatrul Sica Alexandrescu are … un decor amplu. Nu, nu este asa, este minimalist, dar in mintea mea este MULT MAI MULT decat ce stiam deja. Rezumat, decorul consta in: 2 mese, 7 scaune, 4 masti supradimensionate, gramezi de pamant (ca pentru flori) si 4 microfoane. Mult mai mult decat … nimic.

Trecand la al doilea aspect, desi referintele nu erau nicidecum politice, trebuie sa va spun 3 aspecte importante, relevante, legate de acest lucru:

1. Desi textul este scris de un rus, numele personajelor sunt englezesti/americane: Dany si Sandra, respectiv Albert si Margret. La primele 2 montari nici nu observasem asta. Luasem textul ca atare, fara sa ma fi interesat in vreun fel de unde vine. Il luasem ca pe un text universal (ceea ce si este, de fapt).
2. Tot cautam referinte politice, la situatia actuala din Ucraina. Desi, repet, textul nu are absolut nicio referinta politica (pana acum s-a jucat si in Occident, dar si in Rusia natala a autorului), imi rasunau in minte cele 2 sloganuri (un motto si o intrebare), pe care le asociam cu razboiul: Dragostea adevarata este doar reciproca? ca intrebare, respectiv Trebuie totusi sa existe o constanta in universul acesta schimbator. Am aplicat cele 2 sintagme situatiei actuale si … m-am speriat. Nu continui ideea, va invit pe voi sa faceti acest exercitiu de imaginatie, chiar si fara sa fi vazut spectacolul (de fapt, exercitiul de imaginatie ARE MAI MULT FARMEC atunci).
3. Am cautat mai multe despre dramaturgul Ivan Vîrîpaev si am dat de aceasta cerere neobisnuita: roaga teatrele din Rusia sa NU ii mai monteze piesele. Detalii aici (in italiana) si aici in romana (postare de pe Facebook). Mi-a fost de ajuns. Acum il apreciez mai mult si vad intr-o cu totul alta lumina textele lui.

Legat de textele lui, am scotocit prin arhiva blogului si am constatat c-am mai vazut alte montari dupa piesele sale: Oxigen la Teatrelli si UFO la TNB (unde joaca Ada Gales, pe care am revazut-o aseara, in Iluzii). Acum imi doresc sa le revad (daca s-or mai juca cele 2 spectacole, ca sa le pot privi cu alti ochi).

Partea a treia este cumva legata de prima: Iluzii m-a transportat inapoi in 2019, inapoi in normalitate (nu, pentru mine Noua normalitate nu exista, creierul meu REFUZA s-o accepte), atat datorita salii pline, cat si datorita amintirii foarte proaspete a montarii satmarene vazute (tocmai) in 2018.

In plus, pentru ca stiam textul, mi-am permis luxul de a arunca in mod constant priviri prin sala, de a observa cu coada ochiului reactiile altor spectatori. Intr-o sala distantata social si mascata, reactiile erau mult mai dificil de urmarit. Apropo, intr-o sala aproape plina nu cred ca erau mai mult de 5 masti. Jos, ca la balcon nu am putut vedea. Am dubii, insa, ca spectatorii de acolo erau diferiti.

Am scris peste 800 de cuvinte si nu v-am zis mare lucru de spectacol. E drept, data trecuta am scris un articol intreg fara sa va zic despre poveste. Deci acum va fi, exact ca-n cazul decorului, un pic mai mult decat nimic.

Asadar, vedem 4 actori care POVESTESC, ca niste naratori omniscienti care au urmarit indeaproape niste oameni, perspectivele acestora asupra iubirii. Atentie, este o cheie fundamentala prin care trebuie privit spectacolul: pe scena nu avem cele 4 personaje, ci avem 4 povestitori din naratiunile carora aflam perspectivele celor 4 personaje.

Vestimentatiile celor 4 actori sunt deopotriva sobre si sumbre. Rad, sunt aproape sa planga, urla (nu foarte tare, ca nu sunt personaje, ci asa, mai incet, doar IMITAND acele personaje), povestesc lucruri deopotriva vesele si triste. Si incheie spunand cum s-a sfarsit cu fiecare dintre personaje.

Evident ca povestile, in cateva puncte, se contrazic. Nu, povestitorii NU NE MINT, insa perspectiva fiecaruia in parte este diferita. Nu va spun mai multe, trebuie sa descoperiti singuri totul.

Va mai dezvalui doar ecranul din spatele actorilor, pe care nu vi-l enumerasem la inceput, atunci cand va vorbeam de decor. Nu va spun ce veti vedea pe el, va trebui sa mergeti la spectacol sa descoperiti singuri.

Nu pot incheia fara sa va spun cateva cuvinte despre actori. Cu totii au fost buni, au fost convingatori, au fost niste buni povestitori, care au empatizat atat cat trebuia cu personajele carora le povesteau viata. Insa dintre toti a excelat Ada Gales. Nu stiu cum sa va spun, insa mi s-a parut ca dintre toti, a fost cea mai buna povestitoare. Cea mai implicata in poveste. Cea mai empatica. Sau poate asa trebuia sa fie: sa fie povestitori diferiti ca fel de a povesti.

Oricum, dintre cei 4, doar pe Ada Gales (o singura data, in UFO-ul deja amintit) si pe Bogdan Nechifor (de 4 ori, in cele 3 spectacole Trilogia Minelor de la Teatrul Dramaturgilor Romani, respectiv in Turandot la Teatrul Excelsior).

Per total, Iluzii este un spectacol excelent, iar teatrul omonim tinde sa devina piesa mea preferata dintre cele contemporane. Cred ca nu m-as satura daca as vedea zile la rand montari ale acestei piese. Daca voi mai da de montari ale acesteia, voi merge negresit la ele. Momentan am vazut pe Google o montare din 2015 a teatrului din Craiova. Poate am noroc si inca se mai joaca.

ps: Doua glume primite in privat, de la 2 prieteni care au vazut pe Facebook ca am fost la spectacolul Iluzii. Primul dintre ei imi sugera titlul: Sa nu va faceti ILUZII ca m-am apucat brusc de scris recenzii teatrale. Nu va ascund ca m-a tentat #pebune sa pun acest titlu. Un al doilea prieten a facut o gluma cu tenta fotbalistica: Emerich Ienei sigur nu a scris ori regizat Iluzii, pentru ca el niciodata nu isi face ILUZII pentru a nu avea deziluzii. Sper ca stiti celebra sa declaratie. Mi s-a parut deopotriva interesant si amuzant sa va dezvalui cele 2 mesaje primite in privat (am acordul lor in aceasta privinta).