N-am vazut nimic
Text: Andreea Tanase
Regia: Mara Oprea
Asistent regie: George Zamfir
Scenografia: Gabi Albu
Coregrafia: Ruxandra Bobleaga
Light design: Daniel Klinger
Muzica si versuri: Cojo
Prod. By: RAW BEATGANG
Sound design: Adrian Piciorea & Cojo
Distributie:
LEXI, 18 ani – Daria Pentelie
TOMA, 18 ani – Eduard Chimac
AMI, 16 ani – Reka Kovacs
MARIUS, 18 ani – Vlad Linta
ELA, 18 ani – Maruca Baiasu
Spectacolul este creat in cadrul proiectului „You Are Not Alone”, co-finantat de Administratia Fondului Cultural National in sesiunea II/2021, aria Artele Spectacolului – Teatru, in co-productie cu Teatrul Excelsior. Proiectul nu reprezinta in mod necesar pozitia Administratiei Fondului Cultural National. AFCN nu este responsabila de continutul proiectului sau de modul in care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt in intregime responsabilitatea beneficiarului finantarii.
Spectacolul N-am vazut nimic a fost vazut la Teatrul Arte dell’Anima
N-am vazut nimic – Opinie LaTeatru.EU
N-am vazut nimic este un spectacol care pune pe tapet problema sinuciderilor in randul adolescentilor. Aceasta problema a ajuns dezbatuta si la noi, in ultima vreme (in acest an) vazand atat filmul Otto Barbarul (de 2 ori chiar), cat si Cercurile increderii (produs de Teatrul Apropo, dar vazut la Nottara, in cadrul MINI Fest(in)ului pe Bulevard). O problema pe care in alte parti artistii (dramaturgii si scenaristii) o dezbat deja de cativa ani. Nu-mi dau seama daca abia acum ne-a atins si pe noi problema ori daca nu cumva pana acum romanul plecat de la premisa … N-am vazut nimic.
Din punctul meu de vedere, N-am vazut nimic ar putea fi motto-ul multor romani, nu doar elevi. Se aplica atat problemelor psihice, cat si altor probleme ori infractiuni. Unii o fac intentionat, crezand ca scapa (de raspundere, de mustrari de constiinta), altii o fac involuntar, CHIAR nu vad nimic.
In acest caz particular, al spectacolului, persoana care se sinucide este (aparent?) cea mai populara tipa din liceu, Lexi. Nu cea mai tocilara, nu cea pe seama careia se faceau cele mai multe glume (celebrul bullying, si el subevaluat si ascuns si sub pres in tara noastra), nu cea mai grasa, nu cea mai urat. Nicidecum. Vorbim despre cea mai populara, iar popularitatea in zilele noastre este si in viata reala, dar si in cea virtuala, caci Lexi nu era populara doar in liceu, ci si pe YouTube.
Cum ar putea o astfel de persoana sa se gandeasca macar la sinucidere? Altele au mult mai multe motive sa se sinucida, mult mai multe probleme, si totusi aleg sa n-o faca.
Fara sa va fac spoiler, spectacolul N-am vazut nimic chiar merita vazut si dezbatut (in licee, in facultati, cu psihologi, sociologi si chiar psihiatri), trebuie sa va mai vorbesc despre cineva, despre un personaj foarte bine conturat: sora lui Lexi, Ami. Ea era exact opusul lui Lexi din aproape toate punctele de vedere. Era oricum nefericita, nu era deloc populara, o invidia maxim pe sora ei mai mare, se certau tot timpul pe orice nimic (inclusiv pe haine), chiar si parintii pareau ca o apreciaza mai mult pe Lexi (au mai multa incredere in ea). Imaginati-va cum va trai Ami dupa sinuciderea surorii ei, cum va re-evalua tot ce a crezut despre sora ei.
Pentru ca va tot ziceam de FILME care abordeaza problema (in frunte cu celebrul 13 reasons why, ecranizat de Netflix), trebuie sa va zic cele 2 mari avantaje ale acestui spectacol: actorii sunt ADOLESCENTI, aveti mai sus varstele fiecaruia dintre ei, si TOTUL se petrece in fata ta. Daca 13 reasons why (care la baza este o carte) ar fi pus in scena, impactul ar fi mult mai puternic. Sa vezi totul in fata ta, sa simti trairile actorului, sa auzi direct si nu prin intermediul ecranului televizorului ori al cinematografului casetele … Nu vreau sa-mi imaginez cum m-as simti.
In plus, adolescentii de pe scena atrag adolescenti si in public. Senzatia este, deci, accentuata si de public. Cativa spectatori au iesit cu lacrimi in ochi de la spectacol. Desi am parut cumva disperat, eu am vrut sa plec cat mai repede din sala, am simtit nevoia, la finalul spectacolului, sa ies cat mai repede la aer. Dupa multe spectacole de teatru simt nevoia sa ma aerisesc, sa fiu singur cu gandurile mele, sa ies din acea sala unde simt ca s-a cuibarit tristetea.
Despre proiectul You are not alone puteti gasi mai multe pe site-ul oficial al teatrului Arte dell’Anima. Tot acolo veti gasi si alte proiecte ale asociatiei omonime.
N-am vazut nimic este un spectacol intens, bine realizat, bine jucat, care va fi trait SI mai intens de catre parintii unor adolescenti. Vi-l recomand din suflet, insa va avertizez ca sunt sanse mari sa plecati plangand de la el.
PS: In decurs de 2 zile am vizitat 2 locuri unde nu mai fusesem dinainte de pandemie: intai Teatrul Arte dell’Anima, pentru spectacolul N-am vazut nimic, si apoi Cineplexx Baneasa pentru Matrix 4. Nu stiu daca aceasta lunga absenta din cele 2 locuri are o contributie esentiala, insa am impresia ca cele 2 sunt CEL MAI BUN FILM, respectiv CEL MAI BUN SPECTACOL DE TEATRU vazut(e) anul acesta. Eu sunt tot timpul influentat (prea mult) de context, deci as putea fi (mult prea?) subiectiv, insa cu siguranta MERITA VAZUTE amandoua. Vi le recomand pe ambele cu caldura!