Oameni si zei – Festivalul de teatru INTACT 2026

Oameni si zei
un spectacol de Andrei Majeri
scenograf: Andrei Balcau
coregraf: Andreea Gavriliu
Consultant muzical: Katalin Incze G.
Sound design: Adrian Piciorea
Ilustratie muzicala: Andrei Majeri
Video design: Andrei Cozlac
Light design: Samu Trucza
Asistent regizor, asistent dramaturgie: Mark Cristopher Demeter
Asistent scenograf: Kata Mihaly
Distributie:
Alba ca zapada – Kinga Benő
Szőke Gusztáv / Student: Balázs Varga
Mama soacra: Nóra Szabadi
Mireasa / Studenta: Szabó Fruzsina
Mirele / Sanyi: László Zsolt Bartha
Instructor: Botond Kovács
Marta: Dorottya Nagy
Magda: Orsolya Moldován
Hassan: Miklós Levente Ördög
András: Barna Bokor
Bandi: Norbert Kovács stud.
Politician: Gábor Viola
Lena: Ildikó P. Béres
Hajnal: Hajnal Somody
Viki: Viktória Renczés
Kata: Bea Fülöp
Berci: Gábor Tollas
Critic / Studenta / Moartea: Ágnes Szakács stud.
Actrita: Erzsébet B. Fülöp
Cantareata / Studenta: Boróka Vanderlik stud.
Ea: Andrea Varga
Moartea / El / Student: Ferenc Tompa stud.
Studenta/Moartea: Lenke Hăineală-Szebeni stud.
Tiktokerita 2 / Studenta: Júlia Gagyi stud.
Femeia fara picioare: Ramóna Gecse
Bărbatul fara maini: Ernő Galló
Balint / Student: László Rózsa
Vazut la Sala Mare a Teatrului National din Targu Mures, in deschiderea Festivalului de teatru INTACT 2026

Oameni si zei – Opinie LaTeatru.EU

Nu stiu de ce, insa am impresia ca poporul nostru este cel mai “speriat” de moarte, cel care evita cel mai mult sa discute si mai ales sa glumeasca pe tema asta. Comediile negre romanesti, fie ele spectacole de teatru, filme ori carti, sunt rare. Noile generatii sunt parca mai deschise, dar generatiile vechi raman tributare “traditiilor”.

Tot la noi, in cultura noastra, a aparut proverbul “de morti numai de bine” (oare exista vreun proverb asemanator si-n alte culturi?). Nu poti discuta sincer, obiectiv, despre moartea cuiva, a unei persoane cunoscute, publice, pentru ca risti sa-ti sara in cap “traditionalistii”. Cum poti zice ceva de rau despre un mort, despre unul care nu se mai poate apara?

Drept urmare, abordarea lui Andrei Majeri (cel care semneaza atat regia, cat si dramaturgia) este una indrazneata. El scrie si regizeaza o comedie neagra despre un mare accident petrecut undeva-n Romania, intr-o zona periculoasa, “predispusa la accidente”. In acel accident sunt implicate mai multe persoane (sunt in total 15 povesti): un cuplu care mergea alaturi soacra vesnic cicalitoare; un politician care se considera invincibil si care, bonus, daduse avizul pentru constructia acelui drum; niste motociclisti dornici de viteza; o actrita de o anumita varsta frustrata ca “i-a trecut vremea”; un autocar plin cu critici de teatru care mergeau la o mare premiera.

Scenografia este absolut senzationala: o scena rotativa care ne arata acelasi loc al accidentului din mai multe unghiuri, mai multe perspective. Nu intru in detalii, trebuie sa vedeti singuri scenografia, insa trebuie sa spun ca la acest spectacol scenografia este cea mai importanta. Este “piesa de rezistenta”, este punctul forte. De obicei nu-s atent la scenografie, ma fura povestea, insa de aceasta data numai un orb nu ar observa-o. As zice ca scenografia este, metaforic vorbind, un personaj in sine.

E drept, aceasta scenografie ampla, dupa mine de-a dreptul senzationala, se intoarce ca un bumerang impotriva acestui spectacol, pentru ca o vad greu transportabila. Nu vad ca s-ar putea juca in vreun festival, in alta parte decat la Teatrul National din Targu Mures.

Faptul ca in acest spectacol se canta mult nu ma mira: actorii maghiari din Romania sunt recunosti pentru calitatile lor vocale. Am aflat de la mai multi actori faptul ca in scolile maghiare din Romania se face mult mai multa muzica decat la teatrele romanesti. Inteleg ca la unele dintre ele cantatul e proba de admitere.

Poate aici este cheia, este raspunsul (ori unul dintre raspunsurile) la intrebarea: De ce Andrei Majeri a montat acest spectacol in limba maghiara? Ma tem ca nu ar fi putut sa-l monteze in limba romana, cu actori romani. Sau i-ar fi fost mult mai greu.

Spectacolul are 2 ore si 40 de minute (cu o pauza de zece minute), ceea ce il duce la aproximativ 3 ore (spectacolele in Romania nu incep la timp, iar pauza de zece minute poate deveni de multe ori una de 15 minute). Deci cu totul trebuie calculate aproximativ 3 ore.

Nu va spun cum a fost el structurat, insa vreau sa vorbesc despre una dintre scenete, dintre povesti, cea cu criticii de teatru.

Ea este pusa strategic, dinadins, imediat dupa pauza. Pentru colegii critci de teatru cu care am discutat a fost cea mai buna sceneta, pe ea au trait-o cel mai intens. Au ras zgomotos la multe glume de acolo. Si eu ma includ aici, chiar daca nu-s critic. Doar ca eu am pus o intrebare, la care ei n-au putut sa raspunda: Oare spectatorul de rand vede la fel lucrurile? Oare pentru el acea sceneta este cea mai importanta? Oare chiar a inteles toate glumele despre critici?

Ritmul creste si scade pe tot parcursul spectacolului, unii s-ar putea declara nemultumiti, mie insa mi-a placut ideea. Nu este tipul de spectacol in care ritmul sa fie constant crescator, in care sa avem un punct culminant, in care sa avem suspans.

Nu e niciun suspans atat timp cat stii din start ca toti oamenii aia de pe scena au murit. De fapt, ritmul acela care alterna, care urca si cobora, era in sine o metafora a vietii, care e cu suisuri si coborasuri. In plus, suisurile si coborasurile sunt in functie de cum te raportezi la acei oameni: pentru cei din breasla, sceneta cu actrita ori cea cu criticii de teatru au fost cele mai intense; pentru un motocliclist, sceneta cu motociclistii vitezomani e cea mai intensa, cea mai importanta. Intensitatea, ca si frumusetea, este in ochii privitorului.

Caci in sine fiecare scena era jucata intens, actorii de pe scena (pe care nu-i cunosc, nu i-am vazut in vreun festival, iar la Teatrul din Targu Mures sunt pentru prima data) au dat totul la fiecare scena din spectacol.

Nu, nu va spun ce cauta Alba ca Zapada acolo. Veti descoperi singuri.

Stiu ca ar fi trebuit sa va vorbesc despre … Oameni si zei. Despre oamenii care se cred zei. Despre cat de zei, de nemuritori, se cred unii si altii. Intr-un alt context, as fi scris un articol DOAR despre acest subiect. Nu si de aceasta data.

Prefer sa inchei articolul spunand un banc, unul pe care l-am zis la podcast de cel putin 10 ori:

Care este diferenta dintre Dumnezeu si un regizor de teatru?
Dumnezeu NU se crede regizor de teatru!

Voi mergeti sa vedeti Oameni si zei. Nu stiu daca-l veti prinde in vreun festival, nu stiu cate stagiuni se va juca, asa ca va sfatuiesc sa faceti un drum pana la Targu Mures sa-l vedeti. Oameni si zei este un spectacol excelent, insa unul foarte amplu, cu multi actori si o scenografie foarte complexa. Merita vazut, este o EXPERIENTA pe care ar trebui o traiesti. Se adreseaza celor care nu se sperie de moarte, celor care au luciditatea, taria de caracter, sa rada despre moarte. Care pot glumi si pe acest subiect. Eu am ras mult, au percutat glumele, insa multi nu vor rade la glumele despre moarte.