Orfani – Teatrelli

Orfani
de Dennis Kelly
Adaptare: Laura Ducu
Regia: Laura Ducu
Scenografie: Marius Stanica
Distributie:
Iulia Alexandra Neacsu
Serban Ghilvaci
Robert Oprea
Proiect co-finantat de Administratiei Fondului Cultural National (AFCN)
Orfani este o productie prezentata in cadrul programului Creart / Teatrelli “Spectacole independente in premiera”
Vazut pe data de 2 octombrie 2024

Orfani – Opinie LaTeatru.EU

Ce intelegeti voi prin sintagma “om bun”? Un om bun poate lua decizii rele? Dar un om rau poate lua decizii bune? A-ti proteja fratele care a facut o fapta rea este ceva bun sau ceva rau?

Eu am frate, insa imi este greu sa imi pun aceasta intrebare. Sunt sigur ca daca ar fi sa se puna problema, ea s-ar pune in sens invers. Nu stiu ce ar face el, dar ma tem ca alegerea lui nu mi-ar fi favorabila.

Doi frati traiesc intr-un orfelinat. Sunt Orfani, traiesc in acelasi loc, invata in aceeasi scoala. Ar trebui sa fie la fel (de buni sau de rai). Ce il face pe un om sa fie rau? Genele sale? Mediul socio-cultural?

Oricare ar fi raspunsul corect, 2 frati care au aceiasi parinti si traiesc in acelasi mediu ar trebui sa fie la fel. Sa actioneze la fel. Sa gandeasca la fel. Si totusi n-o fac. Ce anume ii diferentiaza?

Irina si Luci sunt fratii din spectacolul Orfani. Irina ia o cina linistita alaturi de sotul ei Dan atunci cand Luci da buzna in casa lor, plin de sange. Cunoscandu-l pe Luci, Irina se panicheaza. Este convinsa ca fratele ei iarasi a intrat in bucluc.

Diferenta dintre “a avut ghinion” si “si-a facut-o cu mana lui” este minima. Iar Luci nu este chiar persoana in care sa te increzi. Oricum ar fi, e de rau.

Nu stiu ce ai face tu, ca spectator, dar m-am tot gandit ce as face eu. M-am tot gandit din toate perspectivele. Raspunsurile pe care mi le-am dat nu au fost deloc, dar deloc multumitoare.

Nu vreau sa va dezvalui ce s-a intamplat exact si nici ce decizii iau cele 3 personaje, asta va trebui sa descoperiti singuri. Insa trebuie sa va vorbesc despre jocul celor 3 actori.

Robert Oprea este Dan, sotul care pica la mijloc si care nu stie ce decizie sa ia. Are un rol greu, caci este tot timpul nehotarat. Este tot timpul intre ciocan si nicovala, pare ca tot timpul altii iau decizii pentru el. Interpretarea este credibila, parea extrem de natural in ambiguitatea sa.

Serban Ghilvaci este fratele manipulator, care tot timpul intra in bucluc, cu care empatizezi doar din cauza trecutului sau, a copilariei sale. Este o victima, chiar daca in sinea mea recunosteam ca nu mi-as dori vreun Luci in anturajul meu. Si acesta este un rol greu, un rol interpretat foarte credibil. Poate nu atat de natural precum colegul sau de scena, dar oricum bine. Parea ca se forteaza prea mult, ca are o tonalitate usor prea tipatoare.

Iulia Neacsu este Irina, cea care trebuie sa ia cele mai grele decizii. Ea are un sot, un copil si un frate. Pare a tine la ei in mod egal. Pare a avea si remuscari pentru trecut, pare a trai vesnic intr-un echilibru fragil. Parca ar merge tot timpul pe sarma. Este de departe cea mai buna interpretare, ea pare a da lectii de actorie colegilor ei de scena. Nu intamplator, am pus deasupra interviul pe care i l-am luat ei acum nu mult timp pentru frumosul meu podcast. Este o actrita pe care va recomand din suflet sa o vedeti in multe alte spectacole.

In Orfani joaca atat de bine incat senzatia este ca nu ar putea nimeni altcineva sa interpreteze acel rol. Pare realmente perfecta. Nu spun ca asa este, spun ca asta era senzatia mea cand am iesit din sala de teatru.

In final, simt nevoia sa pun o intrebare incorecta politic: daca provii dintr-o familie normala, care te-a iubit, te-a ajutat, te-ai cupla vreodata cu cineva care a crescut institutionalizat? Stiu ca este usor discriminatoriu ce spun, nu voi raspunde la aceasta intrebare (oricum, fiind necuplat, #ForeverAlone, raspunsul meu nu este credibil), insa invit toti cititorii sa se gandeasca la aceasta intrebare. Raspunde pentru tine la intrebare. Spectacolul acesta fie iti va confirma raspunsul, fie ti-l va invalida. Dar crede-ma, te va pune grav pe ganduri.

Trebuie sa mai mentionez un lucru: am mers la spectacolul Orfani dupa ce luasem 2 interviuri pentru podcast. Eram stors de energie, masa tarzie de pranz (luata pe la ora 18) nu m-a (re)energizat indeajuns de mult. Spectacolul acesta a reusit sa stoarca din mine chiar si energia pe care de fapt n-o (mai) aveam. Nu cred ca mai statusem de mult timp in atata tensiune. Personajele din fata mea pareau reale, chiar TRAIAM povestea alaturi de ele. Erau foarte credibili cu totii, asa ca eu aveam impresia ca totul este real. Cand s-a terminat spectacolul si am revenit in lumea reala, efectiv simteam ca nu mai am niciun pic de energie. Ca am stat atat de incordat incat am dat totul din mine. CA SPECTATOR. Imaginati-va ce efort au depus actorii de pe scena.

Mergeti sa vedeti Orfani la Teatrelli. Nu veti regreta. Mergeti s-o vedeti si pe Iulia Neacsu. Veti descoperi o actrita excelenta, insuficient pusa in valoare. Jur pe podcastul meu Cult la Cap ca asa este.