Pena
Text de Adina Lazăr, adaptat după Ruth Smythers și Ștefan Mako
Regie și scenografie: Adina Lazăr
Distributie: Oana Serena Secara, Andreea Sovan
Sunet și proiectii – Cristian Pascariu
Muzica – Matteo Islandezul
Produs de Create.Act.Enjoy – Cluj, vazut in cadrul festivalului D-butan-T 2017
Pena – Opinie LaTeatru.EU
Diferenta dintre o manifestare publica, una in care se striga, se ridica bannere si pancarte, se protesteaza, si o manifestare culturala, o carte, un spectacol de teatru, un film ori un concert de muzica este modalitatea prin care-ti exprimi punctul de vedere. Se spune ca la manifestatiile de strada conteaza mai mult cantitatea si nu calitatea, desi in ultima vreme am vazut tot mai multe scandari si bannere foarte creative, foarte bine alese, extrem de gandite.
In cazul manifestarilor culturale, miza nu este sa strigi de o suta de ori Jos Cineva, ci este sa arati realitatea, sa prezinti o stare de fapt. Opinia ta poate si trebuie sa razbata, dar nu ca in strada. Nu urlata, ci spusa finut. Artistic.
Daca, de exemplu, esti pentru casatoriile gay si vrei sa te iei de cei care se opun acestora, prezinti un caz lacrimogen de persoane gay care au avut de patimit. Ii lasi pe spectatori sa empatizeze cu ei. Le castigi simpatia. Personajul acela, interpretat de un actor care poate fi sau nu gay, este purtatorul tau de mesaj. Va fi clar pentru toata lumea de care parte a baricadei esti, va fi clar pentru toata lumea ce ai vrut sa transmiti, insa publicul te va aprecia pe tine nu doar pentru opinia pe care o ai, ci si pentru actul artistic. Un astfel de spectacol este Capcauni, pe care chiar vi-l recomand.
Exista, insa, spectacole unde opinia iti este bagata pe gat. Unii sunt buni, unii sunt rai, asa ca cei rai trebuie scuipati. Trebuie lapidati. Aia buni nu doar ca-s buni, da-s ingeri, sunt divini, in timp ce ailalti sunt cei mai rai. Actul artistic, oricat de bun ar fi, trece in plan secund. Este ca si cum ai imbraca niste fotbalisti in niste tricouri pe care scrie mare ceva, un mesaj important (sa zicem Votati Obama), si ai avea pretentia de la oameni sa se uite la cum au jucat ei. Sa faca abstractie de tricouri, de mesajul lor.
Cam asa este si Pena. Luat ca atare, incercand sa facem abstractie de mesajul evident, care parca ne intra in ochi, Pena este un spectacol bun. Sunt 6 situatii legate de modul in care este tratata femeia, care incep, bineinteles, cu tratamentul la care este supusa femeia-lesbiana (caci razboiul propriu-zis este impotriva Coalitiei pentru Familie). Cele 2 actrite isi interpreteaza foarte bine rolurile, merita felicitari, modul in care se trece de la o scena la alta, de la o situatie la alta merita de asemenea felicitari.
Si, totusi, este deranjant modul in care ti se spune ca iarba este verde si ploaia este umeda. Pune in umbra actul artistic, altfel unul de calitate. Si nici macar nu inteleg pe cine vrea sa convinga: cei care-s deja convinsi nu au nevoie de asa ceva, in timp ce ceilalti nu pot fi convinsi sa-si schimbe optiunea cu asa ceva. Cu un spectacol plin de subtilitati, de intelesuri, in care spectatorul este luat pe ocolite, pot fi convinsi. Un spectacol unde privitorul este cumva plimbat cu vorba, pacalit, convins sa empatizeze cu un personaj.
Asa, sa-i spui direct mesajul, de la inceput, mi se pare complet inutil. Uitati-va la poza de mai sus: ceva mai cliseic decat o fanatica religioasa care il idolatrizeaza pe Arsenie Boca nu se putea gasi.
Si, repet, pacat de partea strict teatrala, care-i foarte buna. Nimic de reprosat actorilor, nimic de reprosat regizorului.
Pena este un spectacol bun, doar ca din cauza excesului de zel, a modului prea agresiv prin care isi sustine cauza, devine inutil. E un paradox, dar este adevarat. Salutari TEATRALE tuturor!