Risipire
Regie: Vlad Balan
Muzica originala: Cristina Juncu
Concept video: Constantin Ene jr
Light design: Costin Baciu
Sound design: Sever Andrei
Scenografia: Miruna Croitoru
Asistent filmare: Valeriu Ilisie
Distributie:
Camelia Pintilie
Corina Moise
Denisa Nicolae
Cor:
Camelia Pintilie
Cristina Juncu
Cristi Juncu
Mihai Mitrea
Andreea Mera
Ana Maria Ivan
Irina Stefan
Raluca Marinache
Spectacol vazut pe data de 25 aprilie 2025, la Sala Ion Baiesu a Teatrului Dramaturgilor Romani
Risipire – Opinie LaTeatru.EU
Ideea unei interventii medicale care sa-ti stearga amintirile nu e ceva nou. In teatru, ca sa ramanem strict in acest teritoriu, am mai vazut-o recent in superbul Remember me (productie independenta regizata de Monica Pop). Diferenta dintre povestea de acolo si cea din Risipire este insa mare: in Remember Me stergerea memoriei era voluntara si era o dorinta psihologica a pacientului (voia sa uite o persoana, asa ca o stergea complet din memorie); in Risipire aceasta stergere a memoriei era un tratament medical revolutionar.
Pe scurt: Sandra sufera de o boala autodegenerativa care avanseaza cu repeziciune. Ea are varianta acestui tratament revolutionar, insa intr-o prima faza il refuza, considerand ca aceea nu mai este viata, ca fara amintiri ea nu ar mai fi cine este.
Problema acestui tratament este ca stergea complet memoria pe o perioada de timp. Iar in acest caz, urma sa stearga memoria Sandrei pe o perioada lunga de timp, perioada care o includea si pe sotia ei. Altfel spus, dupa OPERATIE, ea urma sa nu-si mai cunoasca sotia.
Acum trebuie sa fac o paranteza si sa ma intreb cum ar fi aratat aceasta poveste daca nu ar fi fost vorba despre un cuplu de lesbiene. Cum ar fi fost o poveste cu un el si o ea? El ar accepta tratamentul care ar sterge-o efectiv pe ea din viata lui? Dar ea ar accepta?
Cumva, faptul ca sunt lesbiene le pune pe picior de egalitate. Pe de alta parte, intr-o tara ca Romania, unde casatoriile gay nu sunt permise, o astfel de poveste ar putea trece pe langa multi. Nu neaparat din rautate, ca n-ar putea empatiza cu niste “lesbience”, ci cu precadere din motive de … realism. Pentru multi, un cuplu de lesbiene este ceva nerealist, asa ca povestea pare prea SF pentru a se putea gandi la ea ca la ceva ce li s-ar putea intampla.
Nu stiu de unde e textul, din ce tara, dar in Romania povestea pare mai fantastica decat in Franta, in Marea Britanie, in Spania ori in SUA. Repet, nu neaparat din rautate. Paranteza inchisa.
Revenind la povestea de baza, eu simt nevoia sa fac un pas in spate si sa vad imaginea de ansamblu. Nu doar povestea de iubire este relevanta. Da, in Risipire DOAR despre asta pare a fi vorba. Insa este, din punctul meu de vedere, MULT MAI MULT de atat.
Eu ma imaginez pe mine la 25 de ani, trebuind sa fac aceasta operatie. Practic, creierul meu ar ajunge la nivelul varstei de 15 ani. S-ar anula absolut totul: tot bagajul educational, cultural si social acumulat. Eu as avea in continuare o diploma de bacalaureat, una de licenta si una de dizertatie, dar le-as avea fix degeaba. Ar fi ca si cum eu n-as fi trecut deloc, dar deloc pe la scoala.
As avea un creier foarte tanar intr-un corp batran. As putea eu oare recupera cei 10 ani? Cu ce efort? Cu ce costuri?
A te gandi doar la persoana iubita, la persoana de langa tine, mi se pare insuficient. Se intelege ca o persoana singura ar accepta FARA SA CLIPEASCA acest tratament. Ceea ce mi se pare gresit.
Da, este o dilema etica la care nu am raspuns. Evident ca as accepta intr-un final, teama de moarte si mai ales de chinul care ar preceda-o ar fi coplesitoare, dar cat de tarziu as face-o? Cu cat mai tarziu, cu atat mai multi ani mi s-ar sterge.
Despre actrite numai de bine: interpretari solide, convingatoare, pe mine m-au facut sa ma simt acolo, sa le simt reale, au reusit sa ma transpuna in poveste. Iar ideea de a prezenta povestea invers, de la sfarsit catre inceput, a fost inspirata. A avut sens.
Nu-mi dau seama cum ar fi sunat daca ne-ar fi fost redata liniar, insa nici nu am cum sa aflu. In cazul cartilor, am aceste privilegiu: pot citi capitolele in ordine cronologica. Insa o fac cu spoilerul inclus, stiind unde se ajunge. Deci cumva m-as minti singur ca am incercat si altfel.
In incheiere, va las dilema morala principala: daca ati afla ca persoana iubita are o boala degenerativa de care poate scapa printr-o astfel de interventie, procedura medicala care v-ar putea sterge din mintea ei, ati indemna-o sa o faca? Dilema morala de fapt este la celalalt, nu la bolnav.
Mergeti sa vedeti Risipire la Teatrul Dramaturgilor Romani. De la spectacol veti iesi cu mintea plina de dileme. De intrebari, nicidecum de raspunsuri.