Sa vorbesc cu tine
de Ana-Maria Bamberger
Un spectacol cu si de Antoaneta Cojocaru si Daniel Pascariu
Scenografia si proiectii video: Vladimir Turturica
Spectacol vazut la Sala Teatrelli din Piata Lahovari
Sa vorbesc cu tine – Opinie LaTeatru.EU
Un prieten m-a caracterizat in felul urmator: esti cel mai insensibil spectator de teatru pe care-l cunosc. Eu o iau ca pe o lauda, desi cica ar fi fost ceva de rau. De foarte rau. Acel prieten ma stie si cunoaste faptul ca pe mine nu ma misca povesti tip Romeo si Julieta. Le privesc obiectiv, rece, pot aprecia o interpretare buna, dar nu ma misca nimic. Sufletul meu pare de gheata. Pur si simplu nu pot empatiza cu 2 personaje de genul. Nu in 2024. Ma rog, nici in 2014 nu puteam.
Drept urmare, un spectacol tip Sa vorbesc cu tine nu ar parea, la prima vedere, unul care sa fie pentru mine. Care sa mi se adreseze. Nu fac parte din publicul sau tinta. Asta in teorie.
In practica insa, spectacolul acesta a reusit sa ma dea pe spate. Sa ma impresioneze. Nu parea ca vorbeste despre mine, nu am vreo experienta personala precedenta asemanatoare, dar parea ca vorbeste CU MINE. Parea ca vorbeste cu un alt eu, cu unul care as fi putut sa fiu, cu unul care as putea oricand sa fiu.
Un el si o ea vorbesc la telefonul FIX, lucru care pentru unii pare socant in 2024. Sunt tineri in 2024 care n-au avut niciodata in casa, nici in cea parinteasca, telefon fix. Nu inteleg de ce ai avea asa ceva. De ce ti-ai dori asa ceva. De ce ar fi avut vreodata cineva asa ceva. Cu toate acestea, acesti tineri au empatizat cu personajele, le-au inteles si au trait alaturi de ele.
Alaturi de ele am fost si eu, le-am inteles, cu ele am putut empatiza. Nu pot empatiza cu o dragoste imposibila, nu pot empatiza cu 2 tineri care se sinucid pentru ca nu-i lasa familiile sa se iubeasca, pur si simplu povestea mi se pare imposibila in 2024, dar pot oricand empatiza cu 2 oameni care regreta ca n-au spus la momentul potrivit ce trebuia spus.
Da, acea sintagma atat de absurda uneori, “nu stim sa comunicam”, este atat de adevarata. Uneori ea se traduce prin “nu am putut sa spun ceea ce simt”. Nu ca nu am stiut CUM, stiam cuvintele, dar nu am PUTUT. Pur si simplu nu am putut. Nu am fost capabil.
Pe cei 2 actori, Antoaneta Cojocaru si Daniel Pascariu, ii vazusem mai demult in Oxygen. Pentru mine si pentru cei din generatia mea, reperul este PANDEMIA, asa ca anul 2019 este acum unul foarte-foarte indepartat pentru simplul fapt ca inseamna “candva inainte de pandemie”. Deci acum mult-mult timp.
Insa pe Antoaneta Cojocaru am descoperit-o (si) in interviul (cel de mai sus, de dupa distributie) pe care i l-am luat pentru podcast. Un interviu excelent, printre preferatele mele. Prestatia ei de la interviu a fost nu cu mult diferita de prestatia ei de pe scena, din spectacolul Sa vorbesc cu tine. Da, asa este ea, te mangaie pe suflet cu vocea ei.
Spectacolul Sa vorbesc cu tine este poezie pura, este un cantec de dragoste frantuzesc. Are si ceva elemente de comics asupra carora nu voi insista. Va trebui sa le descoperiti singuri. Ce trebuie insa sa stiti este ca acest spectacol nu poate fi pus in scena decat cu 2 actori care au chimie intre ei. Nu trebuie cautati 2 actori, ci trebuie cautat un cuplu de actori, care au mai fost impreuna pe scena, care se cunosc si se simt, care functioneaza perfect si in cuplu.
Sa vorbesc cu tine se joaca la Teatrelli, fiind gandit special pentru acea sala. Nu va spun mai multe despre decor, trebuie sa-l descoperiti singuri. Eu va sfatuiesc sa mergeti sa vedeti Sa vorbesc cu tine. Totodata, va sfatuiesc sa vorbiti mai des cu cei din jurul vostru. Nu o sa regretati.