Soldatul de ciocolata (sau Armele si Omul) – Teatrul Odeon din Bucuresti – FITCA 2017

Soldatul de ciocolata (sau Armele si Omul) de Bernard Shaw
Regia: Andrei Serban
Raina: Sabrina Iaschevici / Nicoleta Lefter
Ecaterina: Antoaneta Zaharia
Luka: Alina Berzunteanu / Ana Bianca Popescu
Bluntschli: Alexandru Papadopol / Gabriel Pintilei
Nikola: Marius Damian / Cezar Antal
Petkov: Gelu Nitu / Constantin Cojocaru
Sergius: Conrad Mericoffer / Catalin Babliuc
Ofițerul rus: Dimitrii Bogomaz
Traducerea și adaptarea: Dana Dima
Regizor asociat: Dana Dima
Scenografia: Anka Lupes
Asistent scenografie: Andrada Chiriac
Coloana sonoră: fragmente din Ernani de Verdi

Soldatul de ciocolata (sau Armele si Omul) – Opinie LaTeatru.EU

 

 

Cand eram prin scoala generala ma intriga ideea de Soldat Mercenar. O auzisem la istorie, stiam, in teorie, ce presupune, dar nu intelegeam nicidecum logica. Mintea mea de atunci refuza sa inteleaga de ce cineva si-ar risca viata pentru … bani (ori cine stie ce alte foloase). Intelegeam de ce ti-ai risca viata pentru tara, dar pentru bani? Pentru un razboi care nu e al tau?

In plus, termenul, folosit si acum in diverse imprejurari, a capatat inteles exclusiv peiorativ. Mercenarul este cel care si-ar vinde si sufletul pentru bani, cel pentru care nu conteaza nimic altceva in afara banilor. Un om pe care nu-l respecti, un om fara principii. La fotbal, de exemplu, se face distinctia dintre jucator profesionist, cel dat ca exemplu de asa da, si mercenarul, cel dat ca exemplu de asa nu. Mercenarul e cel care nu pune pic de suflet, care intra pe teren doar ca sa-si ia leafa. Jucatorul profesionist e cel care transpira, isi scuipa plamanii si care sufera alaturi de echipa lui. Nu-i relevant ca-i roman sau strain: el SUFERA, a devenit unul de-al lor.

Tot ca lucru care m-a intrigat mult timp: neutralitatea Elvetiei. Stiu, in acest sens, si un banc: I: De ce nu-s manele in Eveltia? R: Fiind tara neutra, nu are dusmani. Un banc cu un sambure de adevar. Unul important as zice.

Acum, nu stiu cat de mult puteti voi rade pe tema asta, insa cunosc persoane care refuza sa rada la orice gluma legata de razboi. Ideea de razboi ii deprima, cum poti rade pe seama unor oameni nevinovati care mor? Cum poate face cineva o comedie cu tematica de razboi?

Luati toate cele 3 chestiuni de mai sus, amestecati-le, duceti-va un pic in timp, pe la 1885, ganditi-va ca este vorba de un razboi bulgaro-sarbesc (un precursor al Primului Razboi Mondial) si acum ganditi-va ca toate astea au fost combinate, in mod armonios, intr-un spectacol de teatru. Unul unde razi pe saturate, unde ai parte de glume bune, profunde, si unul unde, desi-i vorba de razboi, nu moare nimeni. Un razboi ideal as zice.

Actiunea nu este deloc simpla. Pe scurt: un mercenar elvetian, ce luptase alaturi de sarbi, se ascunde in casa unor bulgari. Intre el si fata stapanilor casei se infiripa ceva. Ramane sa descoperiti voi personajul mercenarului (un personaj extrem de interesant), personajele casei (in frunte cu fiica Raina) si, mai ales, celelalte idile si conflicte din casa. Caci acea casa era teatru de operatiuni pentru niste razboaie amoroase in toata regula. Razboaie si ele, chiar daca intr-ansele nu se trage cu tunul.

Sa va zic cine este vedeta acestui spectacol? Sa va spun pentru cine ar trebui sa mergeti sa-l vedeti? Pai dupa mine e simplu: mergeti pentru Andrei Serban. La cei 74 de ani ai sai (Multi inainte), Andrei Serban se incumeta sa puna-n scena un spectacol care se petrece in secolul 19. Textul apartine unui dramaturg foarte bun, multi il considera genial, doar ca punerea lui in scena nu are cum sa fie usoara. In plus, multe roluri sunt dublate, drept urmare rolul regizorului devine si mai important.

Si pentru ca tot vorbim de Andrei Serban, va rog sa observati si ce se intampla cand se da pauza, ce se intampla cand se revine din pauza si ce se intampla la aplauzele finale. Un film PENTRU PUBLIC, minutios pregatit, fara sa insemne nicidecum unul ultra-comercial.

Un critic imi zisese, acum vreo 2 ani, ca Andrei Serban e tipul de regizor pentru care merita sa mergi la teatru. Ca la un spectacol de Andrei Serban trebuie sa duci un om care nu merge la teatru, caci dupa spectacol se va indragosti iremediabil de teatru. Il va cuceri definitiv. Personal, desi prefer sa nu am idoli, prefer sa cred ca nimeni nu e de neinlocuit si ca nimeni nu-i perfect, tind sa cred ca Andrei Serban este unul dintre ACEI regizori pe care merita sa-l urmaresti. Cu asta sunt de acord.

Apropo de soldati, si cu asta inchei, la spectacolul Reacting Chernobyl (vazut la D-butan-T, la Sfantu Gheorghe), a fost la un moment o dezbatere legata de eroi. Eu am spus la acea dezbatere, la un moment dat, ca eroi sunt cei care au fost la razboi, care si-au dat viata pentru tara. Din sala s-a auzit: da, adica niste criminali. Nu s-a insistat pe subiect, dar mi-a ramas in minte ideea. Da, de fapt razboaiele sunt ale altora, ale celor care le declanseaza, ceilalti sunt doar carne de tun. Sunt oameni mintiti si spalati pe creier ca ei lupta pentru ceva. Da, poate CEILALTI sunt de vina, iar AI NOSTRI doar se apara. Cu toate astea, in razboi trebuie sa omori un om doar pentru ca el este de alta nationalitate. Crud, nedrept, absurd. Dar asta este razboiul…

Mergeti sa vedeti Soldatul de ciocolata, o parodie a ideei de razboi si de soldat. Si a ideei de soldat mercenar, una pe care inca n-o inteleg. Si mergeti sa vedeti cam orice spectacol regizat de Andrei Serban. Merita!

 

1 comentariu la „Soldatul de ciocolata (sau Armele si Omul) – Teatrul Odeon din Bucuresti – FITCA 2017

Lasă un răspuns