Toata linistea din lume
de Mihaela Michailov si Radu Apostol
Distributie: Katia Pascariu
Regie & lighting design: Radu Apostol
Scenografie: Gabi Albu
Spațiul sonor & muzica: Alex Bala
Video: Elena Gageanu
Miscare: Paul Dunca
Afis: Agata Tabacu
Producator: ADO in parteneriat cu Centrul de Teatru Educational Replika. Proiect co-finantat de AFCN
Spectacolul Toata linistea din lume face parte din proiectul „DIFERIT – Proiect de teatru incluziv”
Spectacolul Toata linistea din lume a fost vazut in Sala 2 a Teatrului National din Timisoara, in prima zi a Fest-FDR 2021
Toata linistea din lume – Opinie LaTeatru.EU
Toata linistea din lume a fost al doilea spectacol din prima zi a festivalului. Dupa un prim spectacol, Chiritza in concert, scurt, energizant, amuzant si zgomotos, a urmat un al doilea spectacol situat cumva la polul opus din cam toate punctele de vedere: lung, epuizant (te storcea de energie), trist si tacut.
Avem o mama a doi adolescenti, Luca de 14 ani si fratele sau special, Marc, de 16 ani. Cel de-al doilea, Marc, este un copil cu autism, un copil care nu vrea sa fie atins, care merge efectiv legat, la propriu, de mama sa, care nu mananca bomboane galbene pentru ca sunt galbene, care urla, musca si se zbate pana cand aude formula care-l linisteste. Formula aceea il linisteste pe el, dar o exaspereaza pe mama.
Luca este un copil normal, care nu are parte de o copilarie normala. Luca nu poate creste ca un copil normal, nu se poate distra ca toti ceilalti. Nu este special, ci are un frate special. Se sacrifica in mod indirect, deloc voluntar, pentru fratele sau. Mai bine zis, este sacrificat.
Mama celor 2 se sacrifica si ea, isi cheltuie ultima picatura de energie pentru Marc. Mama este singura, abandonata si este bolnava. Are cancer, insa nu are timp sa se ocupe de ea. Ea isi dedica timpul lui Marc, pentru ca Marc este mai bolnav decat ea. Pana cand Mama trebuie sa ia o decizie. O decizie care-i va viza pe toti 3.
Din pacate, si aici este o problema cu care m-am confruntat deseori, nu pot vorbi fix despre problema esentiala a spectacolului pentru ca ar fi un mare spoiler. Decizia aceasta vine la final, PREA la final as zice eu, cat de buna, de corecta si de umana este aceasta ramanand exclusiv la latitudinea spectatorului. Nu va zic decat ca, dupa mine, este o solutie gresita din toate punctele de vedere: moral, medical si juridic. Dar poate pentru ca este ea atat de gresita dramaturgii au vrut sa ne-o arate. Ca s-o judecam, s-o analizam si sa facem in asa fel incat sa nu se ajunga la ea.
Acum trebuie sa discutam despre personaj, despre mama (este un one-woman show, deci este singura pe care o vedem). Mama nu este deloc eroina, ci dimpotriva, iar spectacolul este, din pacate, mult prea lung si prea repetitiv. Este, asa cum imi place mie sa spun deseori, o poveste ce poate fi spusa in 70 de minute, dar care este spusa in 110 minute. Intr-adevar, este o interpretare de exceptie din partea Katiei Pascariu, iar implicarea publicului in spectacol mi se pare ingenioasa si … intensa. A fost, intr-adevar, memorabila pentru mine, mai ales ca eu a trebuit sa tin acea sfoara la final de tot (mergeti sa vedeti spectacolul pentru a intelege la ce ma refer!). Mi se facuse pielea de gaina la propriu.
Acum, trebuie sa amintesc o alta problema despre care am vorbit si cu alte ocazii: cat de mult poti aprecia un spectacol cu care nu esti de acord? Are cateva defecte evidente, in frunte cu durata mult prea mare (un spectacol, obositor si trist, care te stoarce de energie DIN TOATE punctele de vedere), dar are si niste calitati certe. Aceste calitati sunt, insa, umbrite de final, pentru unii mesajul fiind mai important decat realizarea artistica. Nu si pentru mine, pot aprecia actul artistic independent de mesajul transmis.
Iar eu, ca persoana pretentioasa, care pune deseori intrebari ciudate, inca nu-s convins ca ideea unui one-woman show a fost cea mai fericita. Practic, vedem totul din perspectiva mamei, ea indura, ea decide, ea sufera, ea face totul. Cu toate astea, as putea sa ma intreb daca nu cumva chiar ea i-a gonit pe toti din jurul ei, prin modul ei de a fi, prin comportamentul ei. Altfel spus, eu ca om nu pot da vina pe ceva abstract, societatea, cei din jur, atat timp cat nu-i pot vedea. Nu stiu cum sa va explic, dar simplul fapt ca spectacolul este prezentat drept one-woman show mi se pare ca iti influenteaza parerea. Este ca si cum eu as sta de vorba cu o astfel de mama si nu as putea auzi opinia nimanui altcuiva. Parintii ei, tatal celor 2 copii, alte rude, alti prieteni, oare ei ce implicare au in povestea asta? As invoca si medicul ori medicii care dadusera acea adeverinta (vedeti voi care), as invoca si atitudinea colegilor lui Luca de pilda (Luca nu avea si el colegi, prieteni, persoane cu care sa-si petreaca timpul?). Cumva, vedem doar mama, insa fix din motivul asta nu ne putem exprima in mod obiectiv.
Toata linistea din lume este un spectacol cu care cel mai probabil nu sunteti de acord, dar daca va intereseaza subiectul TREBUIE sa-l vedeti. Eu l-am vazut la festival, exact dupa unul foarte vesel. Cumva am incercat sa-mi amintesc buna-dispozitie din primul spectacol, ca sa atenuez impactul acestuia. Partial am reusit, zic eu.