Yonkers de Neil Simon
Regia: Andreea Vulpe
Scenografia: Cristina Milea
Light design: Dragoș Margineanu
Traducerea: Cristina Juncu
Distributie:
Mihaela Trofimov
Cristina Juncu
Vlad Balan
Andrei Radu
Mihaela Subtirica
Alex Popa
Sandra Ducuta
* co-productie Teatrul Nottara & Unteatru; se joaca la UnTeatru
Yonkers – Opinie LaTeatru.EU
Desi ulterior am facut 2 facultati, prin scoala si prin liceu nu am fost deloc un elev model. Unele reguli le incalcam doar de dragul incalcarii lor. Ideea de a incalca o regula, indiferent ca vorbim de copiat la lucrari, de vorbit in timpul orei ori de a evita scrierii temei pentru acasa, mi se parea o provocare.
Prin liceu, insa, aflasem ca cei mai rai profesori vizavi de copiat erau cei care la viata lor copiasera. Desi poate parea paradoxal, contraintuitiv, cam asa stau lucrurile. Tocilarii din scoala erau, de fapt, profesorii mai permisivi. Care tocilari, fie vorba intre noi, nu erau deloc niste persoane rele. Poate nitel mai antisociale, poate nu tocmai vorbarete, dar niste oameni ok. Am aflat asta mai tarziu.
Dupa ce am aflat eu chestiile astea, ca un corolar a chestiei de mai sus, mi-am dat seama ca in general profii aia rai si naspa fusesera niste elevi problema in cele mai multe cazuri. Chiar si daca n-au fost elevi problema, duritatea lor, deseori excesiva, avea niste explicatii profunde, gasibile undeva in istoria lor personala.
Valabil si invers, bineinteles: un om bun, profesor sau nu, este bun dintr-un motiv. Care motiv este uneori evident, alteori nu, este ascuns.
In spectacolul Yonkers vedem problema pusa intr-un mod foarte interesant. Personajul principal este o doamna in varsta, BUNICA, personaj care este vazut si direct, dar si din perspectiva copiilor si nepotilor. Duritatea ei excesiva, inima aproape de piatra, avea o explicatie logica in istoria ei personala. In plus, toate acestea au format generatiile urmatoare. Cum au iesit copiii si nepotii si despre ce este vorba, de fapt, in spectacol, ramane sa descoperiti singuri.
Ce m-a impresionat la spectacolul Yonkers? Pai trei chestiuni, una mai importanta, mai relevanta, decat cealalta:
- Organizarea spatiului de joc. Nu este primul spectacol jucat in spatiul de langa bar, tocmai vazusem unul cu cateva zile in urma, Venus in fur, insa aici organizarea spatiului chiar m-a impresionat. Intai si intai, tot spatiul era amenajat ca o mare cofetarie. Erau mese la care stateau spectatori si mese lasate special libere, unde stateau protagonistii spectacolului. Mese pe care erau tot felul de dulciuri, sa ne intelegem. Barul nu era barul obisnuit, ci era un bar de cofetarie, unde se putea prepara inghetata si alte chestii specifice. Iar actorii s-au plimbat, de-a lungul spectacolului, pe intreaga suprafata, pana spre intrare. O scena mare, de la un capat la celalalt al incaperii. Nu va zic mai multe, nu spun cum se face intrarea si alte chestii pe care le veti descoperi singuri.
- M-a impresionat jocul actorilor, fara a putea spune ca unul il eclipseaza, prin interpretare, pe celalalt. Fiecare a reusit sa impresioneze atat cat ii permitea rolul. De la mic la mare, ca sa zic asa.
- Mi-a placut povestea de razboi, naturaletea cu care ea a fost transpusa si faptul ca desi era veche de peste jumatate de secol si, totodata, se petrecea la mii de kilometri distanta, ea parea universala, publicul parea patruns de ea, parea ca face parte din ea.
Despre poveste nu va spun mare lucru, doar va las mai jos sinopsisul oficial de pe site-ul UnTeatru:
Doi adolescenţi, al căror tată trebuie să plece la muncă în alt stat, ca să-i poată întreţine, sunt lăsaţi în grija bunicii. În casa ei, Jay şi Arty îşi întâlnesc unchiul şi mătuşile, copiii bunicii, trei adulţi ciudaţi care, deşi n-au fost abandonaţi niciodată, niciodată n-au fost îmbrăţişaţi. Cei cinci încearcă să se apropie, dar nu ştiu cum s-o facă. Sunt caraghioşi şi înduioşători în eforturile lor de a se descurca în viaţă, dar nici condiţiile vitrege, nici asprimea glacială a bunicii nu reuşesc să-i descurajeze. Poate că ea, bunica, are dreptate: trebuie să te oţeleşti ca să supravieţuieşti. Sau poate că nu?
Fara a va semnala cu exactitate legaturile, altfel usor observabile, va sfatuiesc doar sa cautati date despre autorul Neil Simon. Wikipedia este cea mai facila sursa de informatii, ar trebui sa fie prima, dar in niciun caz singura.
Nu va zic mai multe, va sfatuiesc doar sa mergeti sa vedeti Yonkers. Si sa mergeti neaparat sa vedeti spectacolele de la UnTeatru. Incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult acest teatru.