Auditia de Aleksandr Galin
Regia: Cristian Bajora
Distributie:
Mirela Stefania Jienescu
Gratiela Popa
Ela Prodan
Cristina Munteanu
Beatrice Rubica
Madalina Bors
Andrei Bibire
Ionut Gurgu
Iulian Babulea
Dorin Enache
Andrei Schiopu
Se joaca la Teatrul InCulise, la Artist Cafe (Diverta Lipscani, etajul 2)
Auditia – Opinie LaTeatru.EU
Despre Auditia as putea sa scriu deopotriva de bine si de rau. As putea sa scriu un articol intreg despre personajele din spectacol, fiecare special in felul sau, fiecare diferit, care, cu toate diferentele lor, pareau a se asemana in multe privinte. Pareau ca au, pana la un punct, acelasi scop.
As putea sa ma refer si la interpretarile personajelor, solide, puternice, fiecare actor dand practic tot ce avea mai bun din el. Ma rog, cu o exceptie, un actor m-a nemultumit (cel care interpreta rolul asiaticului, singaporezul caruia toti ii ziceau japonez, rol care mi s-a parut a fi fost mult prea caricaturizat).
As putea scrie de rau, un articol intreg despre cum nu ar trebui sa faci un spectacol: aproape 2 ore fara pauza, cu multe momente extrem de galagioase, aproape haotice. Faptul ca inceputul este asa, ca din intuneric se aud brusc voci, ca actorii vin cumva din spatele tau, mi s-a parut in regula. Mi s-a parut chiar de efect.
Insa momente asemanatoare au aparut in spectacol dupa mai bine de o ora, cand concentrarea spectatorilor scazuse, lucru care nu este deloc indicat. Productiv.
Sa nu mai vorbesc de specificul teatrului: un teatru cafenea, unde oamenii consuma lichide (alcoolice sau nu). Drept urmare, la terminarea spectacolului foarte multi spectatori s-au dus glont catre toaleta.
Un spectacol trebuie sa tina cont si de specificul locatiei unde se joaca, mai ales cand el este creat special pentru acea locatie (cand il joci intr-un festival, undeva unde doar esti gazduit, lucrul acesta este scuzabil). Nu mai zic de scaune: tolerezi altfel un spectacol de aproape 2 ore in fotolii confortabile, precum in teatrale clasice, cu traditie.
Cum eu caut senzatii, experiente misto, in toate spectacolele vazute, pot spune ca experienta mea cu acest spectacol a fost influentat intr-o masura mult prea mare de aceste aspecte aparent neimportante.
Pe cat de mult mi-a placut Common Lives, un spectator scurt si intens, care iti spune putine, dar iti genereaza multe intrebari, multe lucruri la care sa te gandesti, pe atat de mult m-a obosit Auditia. La spectacol, la ce mi-a transmis el, m-am gandit mult mai bine a doua zi, cand m-am trezit. Dupa odihna, am putut digera in liniste, in tihna, mesajele spectacolului.
Ambele perspective ar fi la fel de adevarate, de relevante, de importante.
Nu, nu e deloc un spectacol slab. Are niste personaje foarte bine creionate, chiar daca prea multe dupa mine. Insa este obositor si, dupa mine, deloc adecvat locatiei in sine. Nu este nicidecum un spectacol jucabil intr-o cafenea.
Tocmai am vazut asta seara Figaro la Nottara, un spectacol mai lung si mai complex. Datorita locatiei, a salii, a teatrului in sine, spectacolul mi s-a parut mult mai putin obositor, desi in esenta povestea e mult mai complexa. Ceea ce functioneaza in Sala Mare (Horia Lovinescu) a Teatrului Nottara nu functioneaza in micuta sala de la Artist Cafe.
Ca un aspect pozitiv, important, subliniez inca o data asemanarile izbitoare din noi si rusi. Povestile rusesti contemporane se potrivesc perfect realitatilor romanesti. Desi ne dorim sa nu, desi refuzam sa acceptam asta, cultural suntem extrem de apropiati de rusi. As zice si sufleteste, chiar daca in sinea noastra ii uram pe rusi pentru ce ne-au facut de-a lungul timpului.
In spectacol, un asiatic vine sa ia tinere rusoaice pentru a dansa in baruri din Singapore. Sa danseze si sa faca diverse alte chestii. Pentru ca nu se face bine inteles, afisul nu precizeaza varsta ori alte detalii, drept urmare nu vin doar tinere, ci si … mai putin tinere. Ori, ma rog, persoane care se simteau tinere.
Exact cum ziceam mai sus, desi erau rusoaice si beau votca, puteau lejer sa fie romance si sa bea tuica. Ori tot votca, ca nu au rusii exclusivitate pe aceasta bautura.
Cum la ei veneau asiatici, la noi veneau, in special la inceputul anilor 90, tot felul de nemti, italieni ori spanioli, avand cu totii aceleasi intentii.
Toate personajele, cele care asteapta, sotii lor (ma rog, nu toate erau maritate), cat mai ales traducatorul, sunt extrem de interesante. Interpretate foarte bine, convingator. Asiaticul, insa, este caricaturizat prea mult. Iar faptul ca el, de fapt, nu e asiatic nu il ajuta deloc. Daca ma intrebati pe mine, cred ca ar fi fost de preferat ca vocea lui doar sa se auda, sa fie undeva in spate, sa nu se vada.
Si pentru ca tot subliniam mai sus ca simteam nevoia unei pauze, va zic clar: daca s-ar fi dat pauza la jumatatea spectacolului, cu siguranta as fi mers la bar sa comand o votca. Prea s-a baut votca in spectacol. V-am mai povestit eu, atat pe blog, cat si pe Facebook, cum anumite spectacole imi starnesc diverse pofte. V-am zis ca dupa ambele reprezentantii ale spectacolului Doua surori si un pian pe care le-am vazut am baut rom? Ideal ar fi fost sa am ocazia sa beau acolo, dar am avut noroc ca aveam rom acasa. Noroc pe care nu l-am mai avut dupa Auditia, caci votca nu aveam pe acasa.
Voi, insa, daca mergeti sa vedeti Auditia cereti votca inainte. Cand ii veti vedea pe actori band votca, sa ridicati paharul de pe masa si sa-l dati peste cap. Oficial, ei beau votca cu anason (care mie-mi suna a ouzo), dar na, votca e votca. Bine, nu stiu daca aveau votca. In meniu ea exista, dar nu am verificat daca aveau si la bar. Plec de la premisa ca este.
Nu pot sa nu va recomand Auditia, este un spectacol care merita vazut. Va avertizez, insa, asupra oboselii. Il recomand doar spectatorilor experimentati. Daca este primul spectacol de teatru vazut dupa ani buni, s-ar putea sa va goneasca pentru mult timp din salile de teatru. Ori, cine stie, s-ar putea sa ma insel si sa va atraga definitiv spre teatru.
UPDATE: Cica Auditia se joaca de obicei cu pauza. La reprezentatia la care am fost eu, urma un alt eveniment in aceeasi seara, drept urmare s-a sarit peste pauza. Voi merge, deci, sa-l revad. Sa ma bucur pe de-a-ntregul de el 🙂