De ce atat de rar un caine pe scena?

Un caine pe scena, in Romania, este o raritate. Un act de curaj. O regie foarte creativa.

Ultima oara cand am vazut un caine pe scena a fost la Satu Mare, la spectacolul Ilegitim. Dar in afara de acesta, pe bune de-mi amintesc cand am mai vazut asa ceva.

Stiu ca am vazut mai demult, sa fie vreo 4 ani, un spectacol duplex la Godot si Green Hours. Unul dintre cele 2 spectacole se numea Oase pentru Otto (transformat ulterior in scurtmetraj). In spectacol era vorba despre doua prostituate, Otto fiind cainele uneia dintre ele. Si Otto chiar aparea in spectacol. Ma rog, nu stiu daca-l chema chiar Otto, dar aparea acolo. Era de efect. Nu stiu ce rasa, nu stiu cat de frumos, la caini chiar nu ma pricep.

Repet, insa: o raritate!

Si chiar nu pricep de ce. Pe bune daca pricep.

Daca mi-as face o trupa de teatru, ori un teatru in sine, as pune in trupa asta un caine si o pisica. Le-as pune acolo, mascote. Si as incuraja regizorii care monteaza in teatrul meu sa-i includa si pe ei. Ori macar pe caine, ca e mai usor de convins sa joace roluri. Poate m-ar sponsoriza si vreun magazin (online sau nu) de mancare pentru caini. M-ar aprecia si iubitorii de animale.

Iar in spectacolele in care nici cainele, nici pisica nu sunt pe scena, acestia sa fie undeva in sala. Ori macar la intrare.

La Godot, de exemplu, ar fi tare misto sa fie o pisica a teatrului. Sa stai acolo, in hol, si s-o mangai. Sa se plimbe printre mesele oamenilor. Daca nu e cuminte si incepe sa miorlaie, sa fie luata frumos si dusa pe hol.

Cineva imi spunea ca ar fi ilegal. Ca oricum circul cu animale a fost interzis in multe tari, inclusiv in Romania, drept urmare un caine pe scena ar avea probleme si cu legea. In plus, teatrul s-ar transforma, zic unii, in circ. Caci nu te-ai mai duce sa vezi actorii, sa vezi scenografia, ci te-ai duce sa vezi animalele.

Si, repet, mi-ar placea ca acolo, la distributie, sa apara si numele cainelui, rasa lui. Sa se scrie articole despre el. Caci spectacole unde era nevoie de caini au tot fost. Spectacole in care personajele cica isi plimbau cainele. Unde cica ii hraneau (repet, un magazin de hrana caini s-ar gasi sa sponsorizeze acel teatru, caci printre altele, teatrul romanesc duce lipsa de bani; eu as zice, de fapt, ca duce lipsa de idei de a aduce bani), unde cainele chiar avea un rol important in spectacol. Serios: de ce sa fie un caine imaginar cand poate fi unul real, pe bune, in carne si oase?

Am spus dintotdeauna: ca actor n-am talent, ca regizor sigur n-as fi bun, ca scenarist am dubii, dar ca om de marketing, de om care sa aiba idei de a aduce bani, cred ca as fi bun. Iar ce am zis mai sus ar fi doar una dintre ele.

In final va pun o intrebare sincer: voi, cei care ati vazut teatru si p-afara, cat de des ati vazut pe acolo un caine pe scena? Daca NU ati vazut, cu atat mai bine. Am putea sa inovam cumva 🙂

ps1: Cand zic ca vreau un caine pe scena, nu ma refer la faptul ca as vrea sa vad unul mort. Drept urmare, spectacole tip O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii NU ar trebui sa aiba caini reali. Nu. Nicidecum!

Lasă un răspuns