O spovedanie – Adaptare libera de Emanuel Parvu dupa Aniversarea – Un film de Dan Chisu (2017)

O spovedanie de Emanuel Parvu
Regie si text: Emanuel Parvu
Distributie:
Adrian Titieni
George Ivascu
Alexandru Papadopol
Emanuel Parvu
Constantin Cojocaru (voce)
Locatie: Godot Cafe-Teatru

O spovedanie – Opinie LaTeatru.EU

Dintotdeauna am spus ca mai tragica decat moartea unui om este cearta pe averea acelui om. Nu spuneti ca se intampla doar la oamenii bogati. Eu, unul, as zice ca dimpotriva: oamenii bogati au indeajuns de mult incat sa multumeasca pe toata lumea. La cei saraci e problema, acolo unde averea, in general, nu poate fi impartita (are, sa zicem, un nenorocit de apartament), insa putinul acela se poate dovedi foarte important pentru un mostenitor.

Problema de multe ori este ca fiecare om are alte calcule. Persoana in cauza isi face niste calcule, cei din jurul sau alte calcule. De multe ori, aceste calcule se bat cap in cap. E drept, de multe ori legea este cea care decide, dar pentru multe familii mai importanta decat legea este dorinta defunctului. “A lasat cu limba de moarte”… Iar acest lucru nu tine deloc de religie, este o chestiune valabila indiferent de religie si de etnie.

Fara o aparenta legatura directa cu cele de mai sus, trebuie sa va spun o chestie personala, imaginata candva de mine (ce bine ar fi daca as avea talent de scenarist: ideile mele s-ar transforma MACAR in scurtmetraje).  Asadar, cand eram mai mic (ca varsta), adica prin liceu, imi doream sa dau la psihologie. Bine, visul asta l-am mai avut ceva timp dupa aceea, chiar si cand eram student la sociologie ceva din mine imi zicea ca m-as potrivi in peisaj la psihologie.

Printre chestiile pe care le apreciam la un psiholog era si una aparent puerila: acolo nu vin oameni credinciosi. Vorbesc la modul cel mai serios: prin liceu multe persoane imi bagasera in cap faptul ca psihologul, intr-un fel, se opune preotului. Oamenii, de fapt, nu au nevoie de psiholog, ei se duc la popa pentru alinarea sufletului. Lucru care mie-mi convenea: deci nu voi avea de-a face cu credinciosi ori macar cu fanatici religiosi? Foarte bine: acolo e de bine!

Ulterior, prin clasa a XII-a, cand invatam la psihologie, gandul imi zbura prin cu totul alte parti. La un moment dat imi pusesem o intrebare (neadresata, din pacate, nimanui): bai, da preotii nu se duc la psiholog? Cum ar suna o intalnire OFICIALA intre un preot si un psiholog? D-aia va zic, daca imaginatia mea ar fi fost SI mai bogata, probabil v-as fi putut spune si dialogul efectiv. Pentru ca nu e cazul, va spun doar ca am ramas doar cu intrebarea asta.

Bineinteles, stereotipic, psihologul e ateu, un psiholog credincios este ceva ce da eroare. Adica, daca e credincios, de ce s-a facut psiholog si nu preot? :))

Faza misto este ca nu-s singurul care s-a gandit la asa ceva. Un astfel de dialog, e drept, intermediat, am putut vedea asta seara in spectacolul O spovedanie.

Doi frati au planuri diferite cu privire la tatal lor. Un frate se intalneste cu un psiholog, celalalt frate se intalneste cu preotul. Intalnirea are loc in aceeasi locatie, la aceeasi masa, fara ca cei 2 sa fi planuit acest lucru.

Acum recititi primele paragrafe si va dati seama despre ce este vorba. E adevarat, spectacolul are un final trist, subiectul principal este altul, insa, pentru mine, cel mai important lucru din spectacol este intalnirea dintre psiholog si preot. Spre bucuria mea, psihologul era ateu, deci nu mi s-a zdruncinat credinta mea de peste 10 ani. Daca ar fi fost credincios, m-as fi simtit fix precum un copil care a aflat ca nu exista Mos Craciun.

Acum, chestia interesanta la acest spectacol este ca-i o adaptare dupa un film. Si aici vin chestiunile interesante (si-s in numar de 3):

1. Este o adaptare dupa un film care inca nu a aparut. Chestiunea este interesanta pentru ca eu, ca spectator, am ocazia sa vad intai spectacolul si abia apoi filmul-mama (daca-mi este permisa exprimarea). Nu pot face comparatia film vs spectacol, trebuie sa vad intai filmul. Insa, de obicei, recomandarea este sa vezi in ordinea in care au fost concepute (fix din acest motiv o ecranizare trebuie privita astfel: intai citesti cartea, apoi vezi filmul rezultat din ea). Aici, cumva, obligat-fortat, ordinea este inversa.

2. Filmul il are regizor pe Dan Chisu, spectacolul de teatru pe Emanuel Parvu. Acesta din urma merita o discutie separata, pentru ca, in spectacolul de teatru, el este OMUL-principal: scenarist, regizor si PERSONAJUL principal. Si, din ce constat, are un cu totul alt rol fata de film. Pe scena ii mai vedem pe Alexandru Papadopol, George Ivascu si Adrian Titieni. Acestia 3 NU se regasesc in film (foarte interesanta alegere, foarte interesanta distributie).

3. In film, rolul batranului este jucat de Mircea Albulescu. Intre timp, actorul a incetat din viata. Fara sa-si doreasca acest lucru, filmul acesta va intra in istorie drept ULTIMUL film in care apare regretatul Mircea Albulescu.

Legat de spectacolul de teatru, va mai spun un singur lucru: spectacolul poate fi urmarit uitandu-va la masa la care se afla cei 4, dar si uitandu-va pe ecran, unde vedem figurile distincte ale celor 4. Daca voi merge sa-l revad, imi voi alege un personaj, numai unul, si-l voi privi pe ecran tot spectacolul. Sau, bineinteles, solutia este sa-l mai vad de inca 4 ori, de fiecare data sa urmaresc cu atentie un alt personaj.

Altfel, repet, PERSONAJUL, cu majuscule, este Emanuel Parvu. Spre rusinea mea, la finalul spectacolului ii spuneam unei amice: din 4 actori, cunosc 3. Cel mai bine a jucat cel pe care nu-l stiu. De acum inainte, TREBUIE sa-l tin minte pe Emanuel Parvu. Si ca mine au mai gandit si altii.

Mergeti sa vedeti O Spovedanie indiferent daca sunteti atei sau credinciosi.  Daca vreti sa gasiti motive de enervare, gasiti indiferent de care parte a baricadei va aflati. De fapt, acesta este mesajul. Daca vreti, insa, sa ganditi si sa meditati, veti constata ca si cealalta parte are felia sa de dreptate. Repet: INDIFERENT de care parte a baricadei va aflati. Si inca ceva: vocea de final, a lui Constantin Cojocaru, este MIRIFICA! Este, dupa mine, unul dintre actorii subevaluati din teatrul romanesc! Salutari TEATRALE tuturor!