Povesti de dragoste la prima vedere – FEST-FDR 2019

Povesti de dragoste la prima vedere
după Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana
regia: Tudor Lucanu
scenografia: Tudor Lucanu
proiecţii video: Cristian Pascariu
maestru de lumini: Jenel Moldovan
Distributia:
Mihai-Florian Nitu
Diana Buluga
Petre Bacioiu
Radu Largeanu
Ioan Isaiu
regia tehnica: Ioan Negrea
sunet: Vlad Negrea
proiectii video: Vasile Craciun
operatori lumini: Andrei Mitran, Ionut Maier

Povesti de dragoste la prima vedere – Opinie LaTeatru.EU

Povesti de dragoste la prima vedere este punerea in scena a cartii omonime, aparute la Editura Humanitas. Pana sa va vorbesc despre partile bune ale spectacolului, sunt cateva, deloc de neglijat, trebuie sa subliniez cele 3 mari defecte ale sale, 3 lucruri care ies clar in evidenta. Pe rand:

Povesti din Bucuresti puse in scena in Cluj

Toate povestile se petrec in Bucuresti, cei care stiu orasul pot sa isi inchida ochii si sa-si imagineze traseul. Sa-si imagineze palatul despre care se vorbeste. Pot sa-si imagineze Biblioteca Centrala Universitara. Tot tacamul.

Sa ne intelegem: nu e deloc gresit sa te duci cu un spectacol bucurestean prin festivaluri. Eu am vazut Orasul meu, din Arad, si chiar daca nu stiam prea bine orasul, l-am putut aprecia. Ok, la 60% din potential, dar l-am apreciat artistic.

Doar ca nu festivalurile-s problema, ci faptul ca spectacolul este montat … la Cluj. La fel de absurd mi s-ar fi parut ca o poveste clujeana sa fie pusa-n scena in Bucuresti.

Scriam despre Taximetristi, vazut tot aici, la Timisoara, ca nu stiu ce au inteles nebucurestenii. Acela, insa, este un spectacol produs la Bucuresti care, intr-adevar, se plimba si prin festivaluri. Dar este un spectacol despre taximetristii capitalei, care nu se diferentiaza foarte mult de cei provinciali.

Nu au farmec atat timp cat nu stii cui apartin

Va dau un exemplu: una dintre povesti contine fotbal. Mult fotbal. Franta, Germania Federala, un examen picat, tot tacamul. O poveste savuroasa, bine interpretata. Cand o citesti si afli ca este a lui Radu Paraschivescu, o privesti altfel. Ti-l imaginezi pe seriosul Radu Paraschivescu comportandu-se atat de nebuneste si razi nu doar de povestea in sine, ci si de contrastul dintre cum era tanar si cum este acum.

Sa ne intelegem, sunt foarte multi in situatia respectiva. Foarte multi s-au maturizat brusc si nu mai seamana deloc cu cei din urma cu 10, 20 ori 40 de ani.

Cand, insa, vezi povestea spusa de un actor, fara sa ai habar cui apartine de fapt, povestea pare doar interesanta si atat.

Chiar daca ar fi presupus nitel spoiler, ar fi trebui sa se specifice fiecare poveste cui apartine.

Da, solutia ideala, optima, este sa citesti cartea. Lucru corect, logic, normal, firesc. Doar ca nu e deloc ok ca un spectacol sa nu fie complet de inteles fara cartea pe care se bazeaza.

Cea mai slaba poveste a fost spusa ultima

Cand ai un spectacol format din povesti distincte, este foarte important cu care incepi si cu care termini. Este irelevant cu care incepe cartea si cu care se termina. Cartea are un cuprins, ulterior povestile pot fi citite distinct. La teatru, insa, vezi povestile in ordine. Drept urmare, sunt foarte importante prima si ultima.

Regulile dintr-o carte sunt diferite de cele ale teatrului.

Singura logica pentru care acea poveste, nu va spun care, a fost pusa ultima este cea legata de genul spectacolului: au vrut sa inceapa vesel, sa continue si mai vesel si sa termine un pic trist. Este singurul argument logic pe care l-am gasit. Nu este cel oficial, nu am intrebat pe nimeni. Dar altul nu-mi pot imagina.

Altfel, Povesti de dragoste la prima vedere este un spectacol bine interpretat, bine regizat, care pentru mine, ca bucurestean, a fost delicios. Asa cum multi isi doresc o tara ca afara, isi doresc sa se simta diferit cand pleaca pe undeva, eu in Timisoara, pentru a doua oara in decurs de 2 zile, m-am simtit bine … ca bucurestean. Pentru mine e perfect. Nu stiu cum a fost si pentru altii.